Românul de 10 dan, în vizită la Suceava

Simţi respect faţă de el la câteva minute după ce începi conversaţie. Dar întotdeauna o conversaţie altfel; când aspră, serioasă, când glumeaţă, când cinică, când dramatică, dar în care fiecare ton denotă echilibru, adevăr şi relaxare.

Poţi să nu fi ştiut nimic despre Florentin Marinescu, preşedintele Federaţiei Române de Arte Marţiale, despre ce a făcut în viaţa lui, câţi oameni au învăţat de la el despre ceea ce contează cu adevărat în viaţă, cum persoane importante din întreaga lume îl preţuiesc ca pe o valoare mondială. O valoare care însă nu epatează, nu face zgomot, nu caută confirmare, nici laude, ci una purtată într-o helancă neagră, cu o atitudine firească ce vrea parcă să spună „Nu sunt deosebit şi n-am făcut nimic din ceea ce voi înşivă n-aţi putea să faceţi”.

Preşedintele FRAM, are 72 de ani şi este primul român care a practicat arte marţiale în România. Avea doar 10 ani când a întrat într-un dojo şi a cunoscut judoul. A învăţat de la cel mai bun, sensei Ioan Avram, şi orice completare este de prisos. După câţiva ani a învăţat ju jitzu, ca apoi să descopere Karatedo. Chiar dacă a studiat şi învăţat în timp alte arte marţiale, a rămas cu inimă, trup şi minte, dedicat ultimelor două.

La 16 ani era deja instructor şi în viaţa care a urmat a descoperit că îi place să predea. Câţi tineri au învăţat din tainele ju-jitzului, karatedo-ului şi din înţelepciunea marilor maeştri asiatici, doar fiecare dintre ei în parte ştie şi preţuieşte. Treaba este că au învăţat nu doar un sport, ci mai ales cum să se descopere pe sine.

„A fost, într-adevăr, o zi extraordinară”

Recent, Florentin Marinescu a primit oficial cea mai înaltă certificare în arte marţiale, centura 10 dani, distincţie care până acum mai mulţi ani erau cuvenită marilor maeştri de arte marţiale doar post-mortem.

„Simţiţi că îi meritaţi sau merge pe pile?”, l-am întrebat cu ocazia vizitei pe care a făcut-o acum câteva zile la Suceava, la cel pe care îl consideră mai mult decât un prieten, Gheorghe Vasilaş, terapeut bioenergetic şi, de asemenea, om de „marţiale” până la ultima celulă din corp.

Preşedintele FRAM a râs şi mi-a răspuns: “Şi eu l-am întrebat asta pe omul pe care îl priveam în oglindă. Cert, nu merge pe pile. 10 dani nu sunt oferiţi, ci câştigaţi. Nu aş putea să spun dacă îi merit. Alţii au stabilit asta. Toată treaba s-a întâmplat de fapt în luna august anul trecut, iar cei care au semnat diploma au ţinut foarte, foarte mult să se întâmple şi într-un cadru mai oficial. A fost acea zi, într-adevăr, o zi extraordinară” a recunoscut sensei Marinescu.

A fost o zi extraordinară cea în care i s-a înmânat titlul şi pentru faptul că dumnealui este singurul român care a primit suprema distincţie în arte marţiale dar şi singurul din lume asupra căruia cele mai mari trei federaţii internaţionale de ju jitzu, plus una de qwanqido au căzut de acord că o merită. De aceea la recenta ceremonie a primirii de către preşedintele FRAM a centurii 10 dan au fost prezenţi, alături de prieteni, sportivi, oficiali români şi japonezi, oameni care şi-au trăit viaţa în spiritul artelor marţiale, mai ales cei patru maeştri internaţionali care au atestat cu semnătura lor înalta certificare. Shike Giacomo Spartaco Bartoletti, fondatorul WJJKO, Panagiotis Theodoropoulos, preşedintele WJJF, Paul Hogland, preşedintele WJJC, precum şi Pham Xuan Tong, preşedintele Federaţiei Mondiale de Qwanqido, au arătat totodată că marile orgolii de „clan” ce stăpânesc lumea artelor marţiale în lume dispar atunci când valoarea este incontestabilă.

Şi pentru a înţelege mai bine importanţa certificării primite, Kancho Florentin Marinescu a fost elocvent:

„Danul, în general, se poate lua în mai multe maniere. Ion i-l dă lui Ion, dar se poate şi ca Ion să i-l dea lui Vasile, dar nu contează, pentru că amândoi sunt diletanţi. Există şi situaţia când Ion este şeful unui club şi îi dă un dan lui Vasile, care e membru al clubului, şi deja treaba începe să pară ceva mai corectă. Există şi alternativa când Ion este un maestru şi îi dă un dan lui Vasile care, primindu-l, se află într-o postură mai aproape de adevăr. Apoi există situaţia, puţin mai sus, când Ion este preşedintele unei federaţii naţionale şi îi dă danul lui Vasile care este membrul unui club şi vorbim deja despre o calificare obţinută serios, corect şi legal. Mai există şi varianta, şi mai sus, când Ion poate fi preşedintele unei federaţii internaţionale şi îi dă un dan lui Vasile care este membru al unei federaţii naţionale.

La mine a fost astfel: trei federaţii internaţionale de ju jitzu, plus încă una care face acelaşi gen de budo au socotit că merit cei 10 dan. Este un caz unic în lume, când mai multe federaţii au ajuns la aceeaşi masă şi au picat de acord, semnând o diplomă comună” a încheiat el cursul despre modul de atribuire a gradelor în lumea artelor marţiale.

„Problema nu este să mă întrec cu ăla sau cu ăla, ci să mă întrec cu mine însumi”

Mii de copii şi tineri din România practică, la diferite niveluri, sporturi provenite din arte marţiale. Tot cu miile sunt şi fotografiile lor de pe reţelele de socializare, de la concursuri, unde serioşi, desculţi şi în chimonouri albe, rezemaţi de antrenori îşi arată mândri diplomele şi medaliile obţinute. „Ce bine şi ce frumos!” mi-am tot spus de fiecare dată, gândindu-mă că această emulaţie faţă de „marţiale” este ceva sănătos şi nemaipomenit, aşa că plină de optimism am vrut să aflu şi din gura preşedintelui Federaţiei Române de Arte Marţiale ce bine o duc românii la aceste capitol. În 2 secunde însă m-am muiat ca o minge spartă.

„Ne minţim, asta facem. Sporturile provenite din arte marţiale ar trebui să însemne foarte multă educaţie, iar educaţie nu pot oferi decât nişte oameni educaţi. Avem foarte, foarte multe cluburi în România, avem foarte mulţi oameni care se ocupă de ele, doar că toată această poveste a devenit mercantilă. Povestea asta duce mai mult către bani şi mai puţin către partea spirituală, esenţa de fapt a artelor marţiale.

Pot explica. Pe plan internaţional, deşi ar trebui să fie doar una, sunt trei federaţii de ju jitzu, iar karateul are zeci de federaţii Sunt federaţii mari, mici şi mai mici sau aproape inexistente. Dacă mă duc la o federaţie mare, la un titan, unde nivelul este mare, mă exprim greu, iar rezultatele sunt puţine. Cu cât cobor spre o federaţie mai de nişă, mai mică, şi mai mică, rezultatele sunt tot mai multe. Spre ce se merge? Spre ce v-am spus, spre mercantilism, spre bani, pentru că mulţi instructori aşa îşi câştigă pâinea.

„Şi atunci ce îi spunem unui copil care merge spre arte marţiale cu drag şi bune intenţii?”, insist faţă de Florentin Marinescu.

„Îi spunem că îi păcălim. Părintele duce copilul unde i-a zis vecinul că ştie un «antrenor bun» şi aşa ajungem să ducem copii unde există educaţie puţină dar multe rezultate sportive. Sunt extraordinar de rare cluburile în care se face şi educaţie. Şi dacă mergi să faci doar sport, doar asta vei face, competiţie. Adică în ce fel te pregăteşti ca să fii astăzi mai bun decât altul. Sensul artelor marţiale este însă că astăzi trebuie să fii mai bun decât ieri, iar mâine mai bun decât astăzi, dar tu faţă de tine. Problema nu este să mă întrec cu ăla sau cu ăla, ci să mă întrec cu mine însumi. De aceea, educaţia, cum o văd eu, este puţin diferită” încheie ideea maestrul.

Te-am iubit de 5 unităţi, tot de 5 unităţi să mă iubeşti şi tu

Motivul educaţiei apare des în conversaţiile cu kancho Florentin Marinescu. Pentru valorile în care crede şi după care a trăit, şi-a educat copiii, nu există compromisuri.

Maestrul nu are vreo şcoală sau vreun club proprii în care să predea arte marţiale, dar unde şi când este nevoie de experienţa şi înţelepciunea lui, este prezent. Iubeşte să predea copiilor de la Şcoala Ferdinand I, în Bucureşti, şcoală la care şi el a învăţat pentru că vrea să întoarcă ce a primit în acei ani.

„Am învăţat că dacă primeşti, trebuie să şi întorci. Dar atunci când dai cuiva să nu aştepţi să întoarcă ce i-ai dat. Doar fă-o şi atât! Altfel ar fi cam aşa: te-am iubit de 5 unităţi, tot de 5 unităţi să mă iubeşti şi tu”, spune sensei.

El crede că elevii cărora le predă la Şcoala Ferdinand I ar face faţă perfect într-un campionat naţional, doar că “ai lui” au înţeles că nu acesta este sensul a ceea învaţă de la el.

Cu mulţi ani în urmă românul cu centura 10 dani a predat la Universitatea din California. După primul an era deja „Coach of the year” şi în loc să nu mai poată de bucurie, şi-a făcut bagajele şi a revenit acasă. „Am renunţat pentru că nu îmi place cum se face educaţia acolo. Pentru mine cea mai corectă şi adevărată educaţie ce o poţi oferi unui tânăr se poate rezuma printr-un proverb chinezesc: „Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti pentru o zi. Învaţă-l să pescuiască şi l-ai hrănit pentru toată viaţa.” Şi mai este unul japonez ce spune cam acelaşi lucru: „Pregăteşte copilul pentru drum, nu drumul pentru copil”.

Astea nu se învaţă cu ciocolată şi ţinând copilul într-o anumită stare de bine şi de frumuseţe, cum se întâmplă în Statele Unite. Acolo copiii nu sunt învăţaţi să facă, societatea îi învaţă să nu facă” a motivat Florentin Marinescu renunţarea la educarea în spiritul samurailor a tinerilor de peste ocean.

Preşedintele FRAM recunoaşte că în arte marţiale vremea de glorie a românilor a fost până în anul 1990 şi că în prezent, în aproape toate sporturile, suntem cam „la pământ”. Asta pentru că cei care ar trebui să gândească în aceste domenii nu sunt pregătiţi, şi încheie: „Încerc să fac mai puţină politică discutând de sport, deşi sportul stă, din nefericire, la cheremul politicii. Iar asta e grav pentru că sportul, de fapt, nu înseamnă sport, ci în primul rând educaţie fizică, instrucţie şi apoi sport”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI