Deputatul Pro România de Suceava Cătălin Nechifor a prezentat, marţi, la audierea ministrului desemnat pentru Dezvoltare, Ion Ştefan, situaţia de blocaj administrativ în care va ajunge ţara în condiţiile în care Guvernul Ludovic Orban intenţionează să programeze alegerile locale după ce se îndeplineşte termenul constituţional de 4 ani de mandat pentru aleşii locali.
El a spus ministrului că mandatele aleşilor locali vor expira imediat după data de 5 iunie, pentru că atunci au avut loc alegerile locale în 2016; în baza calendarului prezentat de premierul demis Ludovic Orban, care a spus că în 24 mai, 31 mai, 7 iunie nu se pot organiza alegeri locale, acesta motivând că ar fi sărbători religioase.
„Dacă alegerile se vor ţine după 14 iunie, localităţile se vor trezi că nu sunt conduse, pentru că nu vor avea legal primari, consilii locale, consiliu judeţean, preşedinte de consiliu judeţean” a spus Nechifor.
El l-a întrebat pe ministrul desemnat al Dezvoltării, Ion Ştefan, cum va lucra ministerul cu autorităţi ieşite din mandat în condiţiile în care vor fi necesare decontări de lucrări sau alte acte.
„Băgaţi ţara într-o criză uriaşă. Vă rog să vă gândiţi foarte serios. Încetaţi acest circ. Daţi-vă demisia, puneţi un guvern competent, pentru că aşa nu se mai poate! De dragul alegerilor anticipate rupeţi totul, blocaţi România, vă bateţi joc de toţi” a transmis Nechifor, care i-a spus în avans ministrului desemnat că nu-i va acorda avizul.
Nechifor a explicat ulterior că Guvernul Orban duce alegerile după 14 iunie, dată de la care se mai adaugă câteva zile pentru validarea rezultatului alegerilor locale de către BEC, plus termenele legale de constituire a consiliilor şi de depunere a jurămintelor de către noii aleşi locali.
„Din dorinţa de a organiza alegerile anticipate cât mai repede, liberalii blochează tot, inclusiv administraţia publică locală, iar efectele negative se vor vedea, din păcate, în viitor” a spus Nechifor.
El a subliniat că această situaţie îl îndârjeşte şi mai mult, iar Pro România va încerca să blocheze orice derapaj de la democraţie şi libertatea câştigată cu greu în 1989. (N.B.)
Comentarii