Atletism

„Spiriduşii atletismului”, o competiţie dedicată micilor sportivi suceveni

Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) din Suceava a fost una dintre structurile premiate la finele sezonului trecut la Gala Atletismului Românesc, clasându-se pe locul al treilea în ierarhia naţională. Dinamismul membrilor forului judeţean a făcut ca, la începutul acestui an, în Bucovina să fie realizat un proiect iniţiat de către Federaţia Română de Atletism (FRA). Competiţia se intitulează „Spiriduşii atletismului” şi este dedicată copiilor cu vârsta mai mică de 9 ani. În urma votului organizat la nivelul asociaţiei, locaţia întrecerii va fi Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, din cartierul sucevean Obcini, concursul urmând să se desfăşoare în sala de sport azi, 14 februarie, cu începere de la ora 11. Competiţia se va bucura de prezenţa fostei mari glorii a atletismului românesc Paula Ivan, sportivă care a cucerit două medalii, una de aur şi una de argint, la Olimpiada de la Seul, din anul 1988.

În scopul promovării acestui eveniment a fost organizată o conferinţă de presă la care au participat preşedintele AJA Suceava, conf. univ. dr. Elena Vizitiu, directorul de marketing din cadrul FRA, Laura Pazari, antrenorul federal şi al CSM Suceava, Silviu Casandra, precum şi directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă”, Luminiţa Martiniuc.

„Ne bucurăm că aţi ales şcoala noastră pentru organizarea acestei competiţii. La noi sportul face casă bună cu celelalte discipline de învăţământ, aşa că vă mulţumim pentru oportunitatea oferită. Copiii sunt în general cam statici, petrec foarte mult timp în faţa calculatorului şi este o ocazie deosebită să facă mişcare. Şcoala noastră organizează constant competiţii de handbal, volei, şah şi chiar dans, fiind foarte deschisă promovării sportului” a declarat directoarea Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă”, Luminiţa Martiniuc.

La rândul ei, Laura Pazari, director de marketing în cadrul federaţiei de specialitate, a lăudat eforturile din ultima vreme ale AJA Suceava.

„Asociaţia Judeţeană de Atletism din Suceava este una dintre cele mai active din România şi ne bucurăm că putem promova aici un proiect realizat la iniţiativa preşedintelui FRA, Florin Florian. La competiţie va participa şi marea campioană Paula Ivan, actualmente director al departamentului pentru copii din cadrul federaţiei. Concursul este adresat în special copiilor nelegitimaţi şi are ca scop promovarea atletismului, care, să nu uităm, stă la baza tuturor sporturilor” a afirmat Laura Pazari.

În continuare, antrenorul Silviu Casandra a dezvăluit modul de derulare a întrecerii.

„Competiţia «Spiriduşii atletismului» se va desfăşura pe categorii de vârstă, 2011, 2012, 2013, 2014 şi mai mici. Vor fi doar două probe, una de sprint pe 30 de metri şi săritura în lungime, de pe loc. Am hotărât să nu mai chemăm copiii la sală, ci să venim noi în întâmpinarea lor. Ne aşteptăm la prezenţa a circa 450 de copii şi am pregătit diplome, dulciuri şi alte premii. Va fi atmosferă de mare energie şi ne bazăm pe sprijinul profesorilor, al învăţătorilor şi al antrenorilor de atletism” a precizat Silviu Casandra.

Concursul va începe astăzi, în sala de sport a Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava. Competiţia face parte dintr-un proiect al FRA şi va fi organizată de AJA Suceava, în parteneriat cu Şcoala Gimnazială „Ion Creangă”, DJST Suceava şi cu sprijinul Asociaţiei „Bursă pentru Viaţă”, al cărei preşedinte este Aura Ştefănescu, a conchis şefa AJA Suceava, Elena Vizitiu.

Potrivit afirmaţiilor directorului de marketing din cadrul Federaţiei Române de Atletism, Laura Pazari, cei mai buni mici sportivi vor fi recompensaţi cu echipamente sportive oferite de FRA. Ea a mai mărturisit că, la finele anului, la Suceava va fi prezent şi un nutriţionist care va încerca să le ofere celor mai tineri exemple de alimentaţie sănătoasă.

Foto: ADRIAN POPOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: