Jertfelnicie întru luminare

La Editura Danaster Iaşi a Fundaţiei Ecoart, a apărut în 2019 o carte, Biruit-au gândul: Amfilohie Hotiniul (Episcopul), care, numai privită, înainte de a o deschide, îndeamnă cititorul să se pregătească de o lectură calmă, făcută în tihnă, cu mintea şi sufletul întoarse spre trecut.

Din creaţia lui Grigore Vieru, mottoul scris pe prima pagină anunţă deja despre strădania autorului, Ion Muscalu, întru slujirea limbii şi istoriei poporului nostru: Pe pământ străvechi şi magic / Numai dânsa ni-i stăpână / Limba neamului meu dacic / Limba noastră cea română.

Structurată în două capitole distincte (Episcopul şi Cărturarul), cartea este un imn de cinstire a Episcopului Amfilohie Hotiniul (1720-1802), dar şi a cărturarului pus cu toată osârdia în slujirea credinţei noastre ortodoxe şi a istoriei zbuciumate a românilor.

Scriitorul îşi începe cartea cu o Predoslovie, precum cele ale cronicarilor noştri, în care lămureşte de ce, cum şi pentru ce s-a ostenit spre a o scrie. Cine citeşte paginile cu răbdare înţelege câte hrisoave a cercetat, câte observaţii adânci a făcut asupra realităţilor istorice, sociale, culturale, ale luptei pentru dreapta credinţă, într-un mediu ostil şi romanităţii şi ortodoxismului.

Legat prin venirea pe lume de un ţinut de legendă, vatra cnezatului de vale de pe Bahlui (p.9), dar şi cu o largă deschidere spre adevărul istoric, de multe ori negat de unii şi alţii ce au tot stăpânit pământul nostru, Ion Muscalu realizează o adevărată cronică, într-un limbaj înflorit de arhaisme şi expresii specifice vieţii monahale ortodoxe.

Firul povestirii se desfăşoară lent, eroii, călugări luminaţi aleşi din mănăstirile Putna, Bogdana, Neamţ, Zagavia, Coşula au prilejul în această călătorie iniţiatică spre Kiev să arate câte ştiu, cum îşi argumentează adevărurile enunţate, cum se completează unii pe alţii în cele ce rostesc. Cât a durat călătoria monahilor Gavriil, Iustin, Teofil, Isaac, Amfilohie şi Irineu, ducându-ne cu gândul la similare pagini sadoveniene, eroii au avut răgazul să cinstească şi memoria mitropolitului Iacob Putneanul pentru osteneala sa de a lumina, prin cărţi şi întemeiere de şcoli în limba română, vieţuitorii satelor din Moldova. La Kiev erau trimişi să înveţe şi arta picturii subţire, şi ştiinţele – matematica, fizica, astronomia –, dar şi limbile greacă, latină, slavonă din care apoi să traducă cărţi pentru slujba noastră ortodoxă.

Partea a doua a cărţii, Cărturarul (Teologul şi Pedagogul), este o descriere amară a realităţii satelor noastre româneşti din fosta raia a Hotinului. Ce nu au putut face turcii au isprăvit slavii în satele şi parohiile româneşti când episcopul Amfilohie a preluat, de ascultare, această eparhie. La mărturisirea protoiereului Radostat, cărturarul luminat spune ca îndemn: „De dorit ar fi să avem câte o şcoală în fiecare sătuc ori cătun din eparhie, că fără învăţătură nimic nu este cu putinţă (p.193). Nici soarta slujitorilor Bisericii româneşti nu era mai bună, preoţi neştiutori de carte care ţineau slujbele învăţate pe de rost, ceasloavele şi sfintele hrisoave pe slavoneşte, Icoanele de închinăciune zugrăvite prost, fără a se păzi erminia bisericească bizantină (p.189).

Aceasta era situaţia în raiaua Hotin când episcopul Amfilohie a primit păstorirea acesteia. Cu înţelepciune a rostit cuvinte profetice: „Am pătimit destule sub turci, om îndura cât o da Bunul Dumnezeu şi de la ruşi, dar neamul rumânilor nu piere. Când roata istoriei s-a întors, turcii au părăsit raiaua Hotin, stăpâni au devenit ruşii, iar eparhia românească a dispărut. Dovadă a ostenelii sale, episcopul Amfilohie a lăsat o şcoală duhovnicească cu peste 300 de învăţăcei, zugrăvia de icoane cu ucenici de ispravă, dregerea multor aşezăminte vechi şi izvodirea altora noi, precum şi refacerea ctitoriei cetăţii slăvitului voievod Ştefan cel Mare (p.237). La toate aceste reuşite ale sale de episcop cărturar au contribuit cu danii şi mănăstirile din Moldova, cu ceasloave, bucoavne, mineie, octoicuri şi alte tălmăciri duhovniceşti de trebuinţă. Preţuindu-i osteneala cu asupră de măsură, Mitropolitul Moldovei îl pofteşte ca profesor la Academia Domnească din Iaşi, unde slujeau dascăli vestiţi de la Kiev, Cracovia şi Lvov.

 Cărturarul a ales însă să se retragă la Mănăstirea de metanie Zagavei, aproape de Hârlău. „S-a dăruit cu trup şi suflet cercetării ştiinţelor exacte, geografiei, matematicii, istoriei şi astronomiei, tălmăcind şi izvodind cărţi trebuincioase învăţătorilor şi învăţăceilor, preoţilor şi pravoslavnicilor creştini (p.313).

Scriitorul Ion Muscalu crede şi mărturiseşte că, pe baza studiilor proprii şi ale altor specialişti din zilele noastre, „arhiereul Amfilohie Hotiniul este în egală măsură cărturar, savant, teolog, filosof, cronicar şi pedagog, un adevărat reformator al şcolii româneşti, demn urmaş al domnitorului Dimitrie Cantemir (p.317).

Cartea Biruit-au gândul poate fi socotită un adevărat balsam pentru mintea şi sufletul unui cititor iubitor şi de istorie, şi de cunoaştere, şi de credinţă.

Recitind aceste gânduri m-am întors cu mintea la versurile lui Grigore Vieru alese drept motto. Fără a voi ostentativ să demonstreze acest adevăr, cartea lui Ion Muscalu este o mărturisire caldă a scriitorului ce crede că unitatea de limbă a slujit unităţii de credinţă, iar aceasta a făcut să supravieţuiască, sub toate vicisitudinile istoriei, unitatea de neam a românilor.

Monahia

ELENA SIMIONOVICI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: