Potrivit Camerei de Conturi

Drepturile salariale au reprezentat 30% din cheltuielile primăriilor sucevene

>Tendinţa este cea de asigurare a cheltuielilor de personal, cu bunurile, serviciile şi cu asistenţa socială şi, în mai mică măsură, a celor pentru investiţii > Plăţile aferente proiectelor europene au fost realizate doar în proporţie de 19,8%, „fapt care denotă o impredictibilitate a previzionării cheltuielilor, cât şi o incapacitate de a implementa proiecte de dezvoltare”

Banii din bugetele unităţilor administrativ-teritoriale din judeţul Suceava se duc în mare parte pe asigurarea funcţionării acestora şi mai puţin pe dezvoltarea comunităţilor locale, se arată în Raportul privind finanţele publice locale al Camerei de Conturi, dat recent publicităţii. În urma misiunilor de audit efectuate, auditorii instituţiei sucevene au constatat că, în 2018, volumul total al plăţilor a fost de 1.586,352 milioane de lei, cu o execuţie bugetară de 69,6%, inferioară anului 2017, cel de 76,7%. Conform Camerei de Conturi, principala cauză a nerealizării cheltuielilor faţă de prevederile bugetare o constituie „slaba cheltuire a fondurilor aferente investiţiilor publice”. Un grad relativ redus de realizare s-a constatat şi la cheltuielile de capital (57,9%), situaţie în care, în comparaţie cu prevederile definitive de 582,222 milioane de lei, plăţile pentru investiţii au fost de 336,862 milioane de lei, „acest fapt fiind influenţat de nefinalizarea proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, cât şi a proiectelor finanţate integral sau parţial din bugetele locale”. În fapt, plăţile aferente proiectelor cu finanţare din fonduri europene au fost de doar 19,8%, ceea ce în sumă absolută înseamnă necheltuirea a 261,614 milioane de lei, „fapt care denotă o impredictibilitate a previzionării cheltuielilor şi o incapacitate a autorităţilor publice locale de a implementa proiecte de dezvoltare finanţate din fonduri externe nerambursabile”. De altfel – se subliniază în raport –, s-a constatat că există unităţi administrativ-teritoriale care au renunţat la realizarea unor obiective de investiţii din fonduri nerambursabile, din cauză că „aceste proiecte au fost declarate eligibile de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, situaţie în care entităţile au optat pentru finanţarea realizării acestor obiective din fonduri publice interne”. Sursa citată mai evidenţiază că, în comparaţie cu prevederile bugetare definitive, la limita superioară de realizare este utilizarea aproape integrală a fondurilor publice destinate cheltuielilor de personal (94,5%), precum şi celor cu asistenţa socială (93,6%).

Din analiza structurii plăţilor efectuate în anul 2018, auditorii Camerei de Conturi au concluzionat că ponderea plăţilor este deţinută de cheltuielile de personal, respectiv 30%, acestea devansându-le pe cele pentru bunuri şi servicii (20,7%), cât şi cheltuielile de capital (21,2%).

„Se observă o tendinţă în evoluţia şi structura cheltuielilor orientată cu precădere spre asigurarea condiţiilor de funcţionare a autorităţilor administraţiilor publice locale, prin efectuarea cheltuielilor de personal şi a celor pentru bunuri şi servicii, asistenţă socială şi în mai mică măsură pentru investiţii destinate dezvoltării comunităţilor locale” se reliefează în analiza Camerei de Conturi Suceava.

În anul 2018, în judeţul Suceava, din totalul plăţilor efectuate din bugetele definite ale unităţilor administrativ-teritoriale, 72,4% reprezintă cheltuielile cu funcţionarea, în timp ce cheltuielile cu dezvoltarea au fost de doar 27,6% din total, în creştere, totuşi, faţă de 2017, când acestea din urmă s-au situat la numai 16,9%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: