A plecat dintre noi un respectat profesor

Comuna Hănţeşti a pierdut unul dintre oamenii săi de seamă, dl profesor Dan-Dumitru Jîtaru, care a îndrumat generaţii întregi de elevi, dar a reprezentat şi un model de conduită şi de moralitate în comunitate.

Dan Jîtaru s-a născut în anul 1951, în satul Hănţeşti, fiu al lui Toader şi Maria. A urmat şcoala gimnazială din satul natal, apoi Liceul Teoretic Bucecea. Ulterior, a devenit student al Institutului Pedagogic din Iaşi, secţia fizică-chimie, pe care l-a absolvit în anul 1973.

Şi-a început cariera de profesor în anul 1973, la Şcoala Gimnazială Hănţeşti, Adâncata. S-a făcut repede remarcat ca un profesionist dedicat, un dascăl iubit şi respectat atât de către elevi, cât şi de către părinţi şi colegi. A devenit director al şcolii încă din primul an de activitate şi a ocupat această funcţie în două rânduri, în perioadele: 1973-1984 şi 1989-1997.

În anul 2017 a ieşit la pensie, dar a rămas un membru activ al comunităţii, în calitatea sa de consilier în cadrul Consiliului Local al Comunei Hănţeşti.

Dan Jîtaru a fost nu doar un profesionist desăvârşit, ci şi un soţ, părinte şi bunic cald şi devotat.

Plecarea sa prea grăbită dintre noi lasă un gol, dar şi amintirea unui om drept şi bun, despre care s-a vorbit şi se va vorbi numai de bine. (Primar DANIEL OLARIU şi Consiliul Local al comunei Hănţeşti)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: