Patriarhul Teoctist – ales de Dumnezeu pentru a fi al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna

S-au împlinit 105 ani de la naşterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist. L-am pomenit în mod deosebit la Putna pentru că l-a ales şi l-a chemat Dumnezeu să fie al treilea mare ctitor al Mănăstirii Putna, iar el a răspuns cu multă evlavie chemării sale.

Vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist s-a născut în 7 februarie 1915, în satul Tocileni, Botoşani, din părinţii Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, o familie binecuvântată de Dumnezeu cu 11 copii, dintre care el a fost al zecelea.

În 1928, la 13 ani, a intrat ca frate la Sihăstria Voronei. A fost tuns în monahism în 1935.

În 1950, Dumnezeu l-a chemat spre slujirea de arhiereu, prin marele Patriarh Justinian Marina, care în acea vreme conducea Biserica Ortodoxă Română. Patriarhul Justinian i-a fost părinte duhovnicesc povăţuitor şi i-a călăuzit paşii şi l-a ajutat să se formeze pentru lunga slujire arhierească care v-a urma.

A fost 12 ani vicar patriarhal, apoi episcop al Aradului, mitropolit al Olteniei, mitropolit al Moldovei şi Patriarh al României.

A trecut la cele veşnice în 30 iulie 2007.

Ultimul text pe care l-a scris, datat 27 iulie 2007, a fost cuvântul despre acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – maica Benedicta, care a fost înmormântată la Putna, cuvânt scris cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea ei la cele veşnice.

Cu multă smerenie şi discernământ a reuşit să restaureze mănăstiri ctitorite de domnitori cu sute de ani în urmă, care erau şi monumente istorice. Între acestea un loc de cinste l-a ocupat Mănăstirea Putna, apoi mănăstirile Bistriţa, Slatina, Râşca, Gorovei, Vorona.

În iubirea sa de Biserică şi de ţară, Patriarhul Teoctist a iubit mult pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, care este întâiul mare ctitor al Putnei.

Despre el, mare voievod Ştefan, a zis:

„Să păstrăm demnitatea pe care ne-a lăsat-o domnitorul, curajul său, cuprinderea sa, cuprinderea credinţei adevărurilor religioase. Să ştim unde-i uşa bisericii, şi uşa e Hristos”.

Din aceeaşi iubire de Biserică şi de ţară, Patriarhul Teoctist s-a aplecat cu evlavie multă şi asupra celui de-al doilea mare ctitor al Putnei, Sfântul Mitropolit Iacob Putneanul. A scris o carte despre viaţa şi activitatea mitropolitului cărturar Iacob Putneanul, Sfântul Iacob Putneanul, care avea să fie canonizat în 2016.

Pe urmele acestor doi mari sfinţi, amândoi ctitori de neam şi ţară şi ctitori ai Mănăstirii Putna, a simţit şi el chemarea să se îngrijească în mod special de Mănăstirea Putna.

Lucrarea sa cea mai importantă pentru noi toţi a fost refacerea Casei Domneşti, care s-a împlinit între anii 1981 şi 1988.

Cu acel prilej, sub temeliile rămase de la Casa Domnească din vremea Sfântului Ştefan au fost descoperite osemintele a patru cuvioşi, patru sihaştri care vieţuiseră în această mănăstire.

Pisania Casei Domneşti arată că înălţarea ei s-a făcut „cu întreaga cheltuială a Mitropoliei Moldovei şi cu purtarea de grijă a Înaltpreasfinţitului mitropolit Teoctist”.

Cât au durat lucrările de refacere a Casei Domneşti, a fost mereu prezent la Mănăstirea Putna. Arhiva mănăstirii cuprinde multe însemnări pe care le-a lăsat în cărţile de impresii şi multe fotografii din acea perioadă, când era prezent pe şantier la Mănăstirea Putna.

Într-un dintre însemnările sale, din martie 1987, iată ce scria:

„Mânat de grija terminării «Casei Domneşti» a nemuritorului Voievod Muşatin Ştefan cel Mare, am poposit astăzi, 5 martie 1987, la această ctitorie, împreună cu arhitecţii proiectanţi, Ştefan Balş şi Virgil Antonescu, şi cu alţi specialişti, analizând la faţa locului încăpere cu încăpere.

Cu genunchii inimii plecaţi, mulţumesc Celui Atotputernic că, pe lângă celelalte lucrări, ca zidurile din incintă, terminarea, pictarea şi întregirea paraclisului, drumul de strajă, arhondaricul, avem terminată istorica locuinţă voievodală, aşezată pe osemintele unor strămoşi pe care le-am văzut când s-au făcut săpături arheologice, mărturii grăitoare ale începutului şi dăinuirii acestui Lăcaş de veşnică odihnă şi pomenire a celui care a fost ctitor de ţară şi de cultură românească, Ştefan cel Mare şi Sfânt.”

După câteva luni, la hramul mănăstirii, pe 15 august 1987, a însemnat:

„Din nou la mormântul marelui şi neuitatului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Casa Domnească am aflat-o înălţată, strălucitoare şi evocatoare de istorie şi de chipul şi vrednicia ctitorului bisericii şi mănăstirii Putnei.

Bucuratu-s-a duhul nostru pentru terminarea lucrărilor de zidire şi de tencuielile exterioare şi interioare făcute la marea clădire.

Împreună cu specialiştii-proiectanţi şi cu constructorii am rânduit cele ce trebuie executate la noua clădire. Alături de tezaurul Putnei se adaugă Casa domnească, rodul dragostei şi grijii noastre pentru păstrarea patrimoniului naţional.”

Pe 15 august 1988, Casa Domnească a fost sfinţită.

A ţinut foarte mult, împreună cu întregul Sfânt Sinod din 1992, ca Măria Sa Ştefan să fie trecut în rândul sfinţilor.

Şi astfel, în 21 iunie 1992, ca patriarh al României, a rânduit canonizarea Sfântului Ştefan. Pe 2 iulie avea să fie la Putna, când a fost proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Ştefan.

Iată câteva dintre cuvintele rostite pe 2 iulie la Putna:

„În Bucovina îl aveţi pe Ştefan cel Mare, îl avem mai bine-zis toţi, toată suflarea românească şi toţi românii de pretutindeni îl au acum pe Sfântul Ştefan. Aşa cum a arătat sfinţitul Mitropolit (face referire la cuvântul Înaltpreasfinţitului Părinte pe atunci Mitropolitul Daniel, astăzi patriarhul nostru), Sfântul Ştefan cel Mare a săvârşit atâtea fapte bune, atâta credinţă pilduitoare ne-a dat nouă…

Este unul din cei mai mari voievozi ai ţării şi ai Europei, pentru că cronicarii vestiţi au scris despre Ştefan cel Mare chiar în vremea sa, ca fiind unul dintre cei mai curajoşi, dintre cei mai viteji, dintre cei mai înţelepţi.”

Apoi, adresându-se mulţimii a spus acest cuvânt adânc folositor:

„Să învăţăm, iubiţilor, din ziua de astăzi, să nu o trecem cu vederea pentru că este unică, ce vedem noi acum este puţin, faţă de frumuseţile pe care trebuie să le vedem cu ochii credinţei noastre, să căutăm în puterea noastră, pentru că fiecare din noi purtăm chipul lui Dumnezeu, fiecare din noi suntem hărăziţi să fim în slava Bisericii, în lumina lui Hristos, nu pradă păcatului, nu pradă degradării, nu pradă răului şi urii, ci avem menirea noi, cei botezaţi, noi cei care suntem strănepoţii lui Ştefan cel Mare, să îi urmăm pilda de credinţă, să găsim în noi porţile sufletului, porţile Sfintei Evanghelii şi să le dăm viaţă prin faptele noastre creştineşti, prin faptele noastre bune.”

Ultima sa vizită la Putna a avut loc în 2 iulie 2004, cu prilejul Marii Sărbători a 500 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Ştefan.

La plecare, Patriarhul Teoctist a lăsat scris în Cartea de Onoare:

 „Ducem în inimă şi în suflet icoana Ortodoxiei pe care am văzut-o la Sfânta Mănăstire Putna”.

Veşnică să îi fie pomenirea şi, de acolo de sus, aşa cum a vegheat ca părinte iubit al Moldovei, cât a fost Mitropolit, ca părinte iubit al întregii Românii, cât a fost Patriarh, iar pentru noi ca părinte iubit al Putnei, de acolo de sus să vegheze asupra neamului, a ţării, a credinţei noastre strămoşeşti. Amin.

Arhim. MELCHISEDEC VELNIC,

stareţul Mănăstirii Putna

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: