Profesorul Ioan Cantacuzino

Cantacuzinii au dat de-a lungul istoriei împăraţi, împărătese, regine, domnitori şi domniţe, generali, ambasadori, sfetnici şi aghiotanţi imperiali, actori, miniştri, prim-miniştri, industriaşi, scriitori, aviatori, deţinuţi politici închişi în lagărele naziste şi în cele sovietice, medici etc.

Neamul acesta celebru a dat unul din cei mai prestigioşi medici – Ioan Cantacuzino, ce a trăit atât în Franţa, cât şi în România. Cea mai importantă acţiune ce a desfăşurat-o în folosul neamului românesc s-a petrecut în anii tulburi ai celui de al doilea Război balcanic (1913) şi în anii Primului Război Mondial (1916-1918).

Atunci a reuşit printr-un efort supraomenesc să stăvilească două epidemii ucigătoare, holera şi tifosul exantematic, ce au diminuat efectivele armatei şi ale populaţiei civile.

Ioan Cantacuzino şi-a susţinut teza de doctorat în 1894, cu tema „Distrugerea vibrionului holeric”. Reuşise cu mari eforturi să descopere vaccinul antiholeric în laboratorul lui Ilia Mecinikov (viitor laureat al Premiului Nobel).

De numele profesorului Ioan Cantacuzino se leagă înfiinţarea Serviciului Sanitar, al cărui director a fost în anii 1913 şi 1917-1918. Cea mai importantă realizare a lui Ioan Cantacuzino a fost înfiinţarea la 4 aprilie 1921 a Institutului de Seruri şi Vaccinuri. În demersul său profesorul a fost sprijinit constant şi eficient de regina Maria, cu toată împotrivirea Brătienilor.

Institutul de Seruri şi Vaccinuri a fost creat în mare parte după modelul Institutului Pasteur din Franţa. Când a început acest demers de o importanţă deosebită pentru România (a fost al nouălea institut din lume), profesorul Cantacuzino i-a dedicat ca director toată energia şi o mare parte din propria avere. Aşa după cum consemna George Magheru în articolul „Profesorul Ioan Cantacuzino” în „Revista Fundaţiilor”, Bucureşti, ianuarie 1934, „Scopul acestui institut era: producerea de vaccinuri pentru a preîntâmpina epidemiile, cercetarea ştiinţifică, precum şi formarea de specialişti”.

Activitatea acestei prestigioase instituţii a început cu puţini colaboratori ai lui Ioan Cantacuzino, care luptaseră împotriva epidemiilor de holeră şi tifos în anii 1913, 1917-1918, „câţiva elevi şi câţiva cai pentru seruri”.

Treptat, treptat, institutul, prin legăturile cu institutele şi universităţile din Europa, şi-a format cercetători de prestigiu care au ridicat nivelul cercetării ştiinţifice pe trepte nemaicunoscute de medicina românească.

În cadrul activităţii de cercetare ştiinţifică s-au descoperit noi vaccinuri, alături de care au început să fie preparate aici vaccinurile descoperite în alte institute din Europa şi America.

Astfel, au fost descoperite BCG contra tuberculozei, precum şi produse imunitare contra difteriei, tetanosului, streptococilor şi stafilococilor, precum şi vaccinul contra tifosului exantematic.

Un pas important în activitatea Institutului de Seruri şi Vaccinuri o constituie colaborarea cu Catedra de Medicină Experimentală de la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Datorită acestei colaborări, Institutul de Seruri şi Vaccinuri devine şcoala românească de microbiologie, reuşind să furnizeze încă o dată armatei române ce a luptat în al Doilea Război Mondial vaccinurile contra holerei şi tifosului. Tot în cadrul institutului se amplifică sfera de activitate, înglobând produsele de diagnostic, vaccinurile împotriva turbării, a variolei şi a poliomielitei.

În anii regimului comunist institutul şi-a schimbat denumirea, devenind Institutul de Microbiologie, Parazitologie şi Epidemiologie „Dr. I. Cantacuzino”, asigurând o gamă largă de vaccinuri pentru preîntâmpinarea epidemiilor.

După lovitura de stat din decembrie 1989 se părea că activitatea institutului se va revigora, datorită ajutorului oferit de Institutul Pasteur din Paris.

Dar hoţia, minciuna, indiferenţa, prostia celor care ne-au condus au pus această instituţie pe butuci. Ca drept rezultat, în zilele noastre importăm toate vaccinurile din Franţa, Danemarca, Austria, Germania, Elveţia etc. contra unor sume fabuloase. Din informaţiile transmise de posturile de televiziune se pare că ceea ce a mai rămas din acest institut precum şi puţinii specialişti au fost preluaţi de armata română, în speranţe revigorării acestei instituţii de importanţă capitală pentru asigurarea stării de sănătate a naţiunii române.

Profesorul Ioan Cantacuzino a suferit la 18 iulie 1926 un grav accident în Elveţia, şi anume în gara oraşului Brigue. Aici a fost lovit de un cărucior de bagaje care l-a aruncat pe linii chiar în momentul în care sosea un marfar. Locomotiva marfarului i-a prins ambele picioare, fracturându-i tibia piciorului stâng şi zdrobindu-i tibia piciorului drept. A fost internat în Spitalul cantonal din Brigue, unde a fost vizitat şi încurajat de toată „Europa biomedicinei”. Printre cei care l-au vizitat s-a numărat sprijinitoarea şi prietena sa, Regina Maria.

Profesorul Ioan Cantacuzino a decedat la 14 ianuarie 1934, în urma unei pneumonii contractate în timpul funeraliilor primului ministru I. G. Duca, asasinat în decembrie 1933 pe peronul gării din Sinaia de trei membri ai Gărzii de Fier.

„Ţara făcu medicului-tămăduitor al Naţiunii române funeralii naţionale”, iar marile ziare europene au consacrat spaţii ample dispariţiei acestui eminent savant român care merita cu prisosinţă Premiul Nobel.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: