Evenimente dedicate Chinei

Centrul de Studii Asiatice de la Univ. Ştefan cel Mare din Suceava (Romania-china.ro) şi Casa Româno-Chineză Suceava au organizat un stand de promovare a limbii, culturii şi civilizaţiei chineze cu ocazia evenimentului „Noaptea Cercetătorilor”. La începutul evenimentului, cărţi de limba chineză şi coreeană, evantaie chinezeşti şi alte obiecte tradiţionale expuse pe stand au atras atenţia multor elevi de şcoală primară şi generală. Au venit entuziasmaţi să le fie scris numele în chineză şi să încerce să prindă bomboane cu beţişoarele chinezeşti. Elevii au comunicat bucuroşi cu profesoarele de la Centrul de Studii Asiatice, arătându-şi interesul pentru China. În plus, această activitate a pus bazele pentru începerea cursurilor de chineză din acest an. Peste 100 de cursanţi s-au înscris deja. Sperăm ca lecţiile de limba chineză şi organizarea de evenimente tradiţionale să trezească interesul cât mai multor suceveni pentru cultura Chinei.

În data de 31 ianuarie a.c., între orele 18 – 21, Centrul de Studii Asiatice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, împreună cu Casa Româno-Chineză Suceava, a organizat „Gala Culturii Chineze”. Evenimentul a avut loc în sala de conferinţe a hotelului Imperium din Suceava. Această gală s-a alăturat unei serii de evenimente organizate de centre şi asociaţii culturale din toată ţara în preajma Festivalului Primăverii, care a început anul acesta pe 25 ianuarie 2020, ziua în care s-a sărbătorit Anul Nou Chinezesc.

Programul pentru Gala Culturii Chineze a cuprins: expoziţie personală de pictură şi caligrafie chinezească – Daniel Deacu, student la Beijing Language and Culture University; povestiri din şi despre China – Daniel Deacu; poezie chinezească – Liu Qian, profesoară de limba chineză; miniconcert de muzică chinezească – Royal Cvartet.

Moderatorul evenimentului a fost Alina Deacu, profesoară de cultură şi civilizaţie chineză la Centrul de Studii Asiatice.

Centrul de Studii Asiatice din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava şi Casa Româno-Chineză Suceava au organizat recent prelegerea „Expresivitatea scrierii chineze”, susţinută de Deacu Daniel, student la Beijing Language and Culture University. Evenimentul s-a desfăşurat sâmbătă, 8 februarie, la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Din cuprinsul manifestării menţionăm subiecte precum: istoria şi evoluţia scrierii chineze, stilurile de caligrafie, structură şi semnificaţie.

În anul 2015, coordonatorii Centrului de Studii Asiatice de la Suceava, lector univ. dr. Marilena-Oana Nedelea şi conf. univ. dr. Alexandru-Mircea Nedelea au publicat cartea intitulată „China” la prestigioasa editură Ars Docendi a Universităţii Bucureşti. Ca urmare a interesului românilor pentru această temă, autorii au un nou proiect şi anume coordonarea unui volum intitulat „Despre China”, la care sunt invitaţi să contribuie cu articole toţi cei interesaţi de acest subiect. Pentru relaţii puteţi contacta iniţiatorii acestui demers la numărul de telefon 0740019277. (LIU QIAN, ALINA DEACU, ALEXANDRU-MIRCEA NEDELEA, MARILENA-OANA NEDELEA)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: