La Muzeul de Istorie Suceava

Conferinţă şi lansare de carte semnată de Stelian Tănase

Muzeul de Istorie Suceava invită publicul la conferinţa „Speranţa 1990 – 2020”, susţinută de jurnaliştii Stelian Tănase şi Elena Vijulie Tănase, care va avea loc în data de 14 februarie a.c., ora 14.

Cu această ocazie se va lansa şi cartea „Marele incendiator”, semnată de Stelian Tănase.

Prezintă prof. univ. dr. Elena Brânduşa Steiciuc.

Organizatorii precizează că activitatea lui Stelian Tănase este deosebit de bogată ca scriitor („Luxul melancoliei”, „Corpuri de iluminat”, „Playback”, „Maestro”, „Dracul şi mumia”, „Moartea unui dansator de tango”), eseist, istoric, politolog, publicist („Şocuri şi crize”, „Ora oficială de iarnă. Jurnal 1986–1990”, „Miracolul revoluţiei. O istorie politică a căderii regimurilor comuniste”, „Anatomia mistificării. Procesul Noica-Pillat”, „Sfidarea memoriei” (convorbiri cu Alexandru Paleologu), „Revoluţia ca eşec. Elite şi societate (studii politice)”, „L.A. vs. N.Y. Jurnal american”, „Elite şi societate. Guvernarea Gheorghiu-Dej, 1948–1965”, „Acasă se vorbeşte în şoaptă. Dosar & jurnal din anii târzii ai dictaturii”, „Zei şi semizei. La început de secol”, „Clienţii lu’ tanti Varvara, Avangarda românească în arhivele Siguranţei”, „Racovski. Dosar secret”, „Cioran şi Securitatea”, „Panait Istrati. Dosar de Siguranţă”, „Dosarul Brucan – Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989, coordonator, „Istoria politică a căderii regimurilor de stat comuniste”).

Este cunoscut şi ca scenarist, regizor, realizator al unor emisiuni şi talk show-uri pe teme politice sau culturale la posturile de televiziune. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: