Autoarea şi-a adus obolul anului 2019 printr-o nouă carte, Frumuseţe şi Lumină, apărută la Editura Muşatinii. Monahia îşi trece şi petrece viaţa în lumina rugăciunii şi în lumina frumuseţii scriiturii, pentru că şi scrisul este o formă a rugii în lumina albastră care înconjură Mănăstirea Voroneţ. Albastru ce însoţeşte şi cheamă la rugă şi prin neasemuitele Ferestre pentru Voroneţ ale măiastrei Cela Neamţu.
Rămânem să contemplăm frumuseţea pură a icoanelor voroneţiene sau urmărim în staţii de lectură alte frumuseţi luminate de pana înmuiată în lumina cărţii-lumină.
În ţară, în Europa, Asia sau Africa, pretutindeni împreună cu Stavrofora Irina Pântescu, maica Gabriela, actuala Stareţă, ori cu maica Teofana, la congrese ecumenice, întâlniri interconfesionale sau agape frăţeşti, pe cărările ce duc în împărăţia lui Dumnezeu, într-o perpetuă căutare a luminii credinţei şi a zăbavei întru frumos. Frumos în natură, în casele Domnului, în mănăstiri subterane sau catacombe cu adiere sfântă, în construcţii rupestre, pe urmele paşilor primilor propăvăduitori ai creştinismului: la moaştele Sfântului Apostol Andrei de la Patras, pe urmele Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, ale Sfântului Apostol Petru, ale Sfântului Apostol Pavel în Corintul apostolic sau în câmpia Tesalonicului, ale Sfântului Apostol Iacob în marginea vestică a Europei, ale creştinătorului Egiptului, Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu. Pretutindeni ne-am plecat genunchii în piatra tocită de fiorul credinţei bucurându-ne de lumina din oameni, de frumuseţea florilor şi de minunăţia lăcaşurilor sfinte.
S-a închinat preamărind-o pe Teodora din Carpaţi din Lavra Pecerska Kievului – Sfânta Teodora, aceasta floare duhovnicească pornită din Vânătorii Neamţului, diamant strălucitor din munţii Sihlei.
S-a închinat în pustia Hovezei la moaştele Sfântului pornit în căutarea lui Dumnezeu dintr-un sat botoşănean, cu Dor de veşnicie, dor de cer. Apoi a călcat cu evlavie muntele Taborului pe urmele Mântuitorului, trăind cu evlavie Schimbarea la faţă alături de Petru, Iacov şi Ioan. De altfel, punctul culminant, Călătoria călătoriilor, aduce mulţumire sufletului însetat de lumină purtându-i ruga spre Nazareth, spre Cana Galileei, pe muntele Carmel, pe muntele Tabor, pe muntele Fericirilor, la Marea Galileei, la Capernaum, la Ierihon, la Marea Moartă şi Qumran, în Hozeva, la Ierusalim pe Drumul Crucii sau la Biserica Sfântului Mormânt.
Pe muntele Sion, Biserica Sfintei Cruci. Lot primise porunca să ude cu apă din Iordan un pomişor cu trei ramuri îngemănate: una de cedru, una de chiparos şi una de finic. Peste ani, la ridicarea Templului din Ierusalim, copacul a fost aruncat în scăldătoarea Vitezda. A fost să fie folosit pentru Crucea răstignirii… Poezia credinţei. Poezia suferinţei. Poezia speranţei şi a Învierii.
Recitesc din carte şi din substratul memoriei afective povestea cu aură sfântă, auzită şi reauzită, văzută şi retrăită în timp şi-n amintire. Sinceritate şi sincronicitate a trăirii în căldarea de foc a pustiei. Trăiesc sentimentul că le ştiu dintotdeauna, dintr-un deja vu ce leagă dorinţa de dumnezeire a călătorilor şi a pelerinilor. Sau, poate, le-am citit în altă carte. Sau, poate, am avut aceleaşi unice trăiri.
Dar, în mod special, vreau să accentuez că Monahia Elena degustă frumuseţea sacralităţii cu starea de cutremur a criticului de artă, cu smerenia şi blândeţea iertătoare a slujitorilor Domnului. Dar o face cu adâncimea şi seriozitatea profesoarei de odinioară ce-şi respectă menirea. Lecţia este bine pregătită, emoţionează şi merge la suflet. Drept dovadă, poezia şi acurateţea relatării:
La Voroneţ au coborât din cer fărâme de albastru… icoanele sunt pictate cu nuanţe de lumină… Icoana Schimbarea la faţă nu e pictată în culori, ci în lumină taborică… lumina aceea însetată de adânc de viaţă. Totul cu echilibru, austeritate, observaţie, cultură artistică, argument şi pace lăuntrică. Cumpătat, cu glas înmuiat în lumină şi-n rugăciune: Eu sunt lumina lumii. Cine vine după Mine nu va umbla în întuneric (Ioan, VIII, 12). Langages du bleu en Europe. Albastru, Azul, bleu, Blu.
De altfel, cartea, bine structurată, mărturiseşte fascinaţia căutării luminii prin sursa maternă, apoi prin Stareţa mea, apoi prin lumina Filocaliilor traduse de Părintele Dumitru Stăniloae, pe care le recomandă afirmând că La Dumnezeu se ajunge prin unirea cu El în iubire.
Citite ca reportaje, însemnări de călătorie, crâmpeie de jurnal, eseuri, unele publicate în „Bucovina literară”, „Crai nou” sau „Gândirea”, cartea ne dovedeşte frumuseţea lăuntrică şi lumina înduhovnicită, încât osteneala merită răsplătită cu asupra de măsură.
Comentarii