Fotbal

Robert Grumezescu nu mai este jucătorul echipei Foresta Suceava

Foresta s-a despărţit, la începutul acestei săptămâni, de atacantul Robert Grumezescu, fotbalist care şi-a petrecut ultimele trei sezoane pe Areni. Cele două părţi au căzut de acord pentru rezilierea înţelegerii pe cale amiabilă, atacantul în vârstă de 26 de ani manifestându-şi dorinţa de a sta mai mult acasă, la Darabani, din cauza unor probleme familiale. Grumezescu este al şaselea jucător care s-a aflat în lotul echipei în tur şi care n-a mai revenit în acest an sub comanda antrenorului Petre Grigoraş, după portarul Ionuţ Ailenei, fundaşul Oloeriu Onofraş şi mijlocaşii Valentin Hagiu, Aurel June şi Vasile Boca.

La capitolul veniri, Foresta n-a adus până acum decât fotbalişti foarte tineri, este vorba de portarii Haralambie Mociu (Ripensia Timişoara) şi Sebastian Bîlbă (Ozana Târgu Neamţ), fundaşii Bogdan Balint (Politehnica Iaşi) şi Simon Mandiuc (Juniorul Suceava), şi mijlocaşii Florin Burghele (Universitatea Cluj), Sebastian Nechita (Juniorul Suceava), Cătălin Tacu (Progresul Frătăuţii Vechi) şi Gabriel Ciotu (FC Voluntari), însă este puţin probabil să fie păstraţi toţi în lotul cu care se va ataca promovarea în retur.

Conform declaraţiilor făcute de antrenorul Petre Grigoraş la finalul amicalului cu Juniorul Suceava, disputat sâmbătă, adevăratele transferuri urmează să se efectueze în perioada imediat următoare.

„Cu siguranţă, zilele acestea ne vom completa lotul şi cu câţiva seniori de valoare. Am preferat să nu ne grăbim, pentru că dorim să aducem fotbalişti de calitate. Sunt în vederile noastre jucători cu experienţă, care ne vor ajuta cu siguranţă în cursa pentru accederea în al doilea eşalon”, a precizat Petre Grigoraş.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: