Destinaţia turistică Bucovina va fi promovată la târgurile de turism din Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi

> Vicepreşedintele CJ Suceava, Gheorghe Niţă: Prin participarea la aceste târguri de turism ne propunem menţinerea poziţiei judeţului Suceava pe un loc fruntaş în opţiunile de petrecere a vacanţelor turiştilor români

Consiliul Judeţean Suceava urma să adopte, ieri, în şedinţă, o hotărâre privind participarea judeţului Suceava, în calitate de expozant, la câteva târguri de turism naţionale, ce vor avea loc în lunile februarie-martie 2020 şi a cheltuielilor prilejuite de aceste acţiuni.

Iniţiatorul proiectului de hotărâre, vicepreşedintele CJ Suceava Gheorghe Niţă, arată că promovarea potenţialului turistic al judeţului la evenimentele de profil desfăşurate în ţară şi organizarea diverselor evenimente cu caracter turistic pe plan local, regional şi naţional au contribuit în mare măsură la creşterea numărului de turişti, în special al celor români, în judeţul Suceava.

Conform datelor statistice, în anul 2019 s-a înregistrat o creştere de aproximativ 11% a sosirilor de turişti români în judeţul Suceava, faţă de 2018. Cu toate acestea, „se simte nevoia ca Bucovina, destinaţie turistică, să îşi facă simţită prezenţa mai accentuat în principalele regiuni ce generează fluxuri importante de turişti pentru judeţul Suceava.”

Vicepreşedintele menţionează că târgurile de turism sunt ocazii de evidenţiere şi de promovare a potenţialului turistic natural şi antropic al judeţului, a tradiţiilor, obiceiurilor, valorilor culturale şi obiectivelor turistice ale regiunii, fiind demersuri ce duc la îmbunătăţirea imaginii judeţului pe piaţa internă, motiv pentru care consideră oportună participarea la Târgul de Turism „Touristica”, ce va avea loc în perioada 14-16 februarie 2020 la Cluj-Napoca, la Târgul de Turism „Vacanţa”, ce va avea loc în perioada 28 februarie – 1 martie 2020 la Timişoara, şi la Târgul de Turism „Vacanţa”, ce va avea loc în perioada 13-15 martie 2020 la laşi.

„Prin participarea la aceste târguri de turism ne propunem menţinerea poziţiei judeţului Suceava pe un loc fruntaş în opţiunile de petrecere a vacanţelor turiştilor români, cu precădere a celor care vin din zona Iaşi şi din zona Ardealului (cu precădere din Cluj). Participarea la Timişoara îşi propune să abordeze o piaţă turistică nouă, cea a Banatului, cu atât mai mult cu cât Timişoara va fi capitală culturală europeană în anul 2021, iar o însemnată parte a comunităţii din această zonă are legături strânse cu judeţul Suceava” a precizat Gheorghe Niţă.

Promovarea judeţului Suceava în cadrul acestor evenimente se va efectua prin intermediul materialelor de informare şi promovare turistică realizate de Consiliul Judeţean Suceava, a ofertelor turistice propuse de operatorii economici şi de asociaţiile profesionale de turism din judeţ, precum şi prin intermediul demonstraţiilor de meşteşuguri tradiţionale oferite de meşterii populari, urmând să fie găzduite într-un stand profesionist de 21 mp construit de echipa CNIPT Suceava, având ca temă centrală programul „Paştele în Bucovina”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: