În Suceava

Programul „Primul arbore”

> Pentru fiecare nou venit pe lume al Sucevei, în reşedinţa de judeţ va fi plantat un arbore, legislativul municipal urmând a aproba un proiect de hotărâre în acest sens

„Primul arbore al vieţii” ar urma să fie denumit certificatul care va fi emis, potrivit unui proiect de hotărâre de consiliu local, pentru fiecare nou-născut din părinţi domiciliaţi în municipiul Suceava.

Propunerea aparţine consilierului local Angela Zarojanu (PNL) şi primarului Ion Lungu, iar conform acesteia, respectivul certificat va fi eliberat şi înmânat odată cu certificatul de naştere.

Proiectul de hotărâre îşi propune adoptarea de măsuri pentru ameliorarea calităţii mediului, prin dezvoltarea de noi spaţii verzi, dar şi consolidarea celor existente. De plantarea arborilor pe domeniile public şi privat al municipiului, respectiv pe suprafeţe identificate în acest sens, se va ocupa Direcţia Generală a Domeniului Public, cu sprijinul Direcţiei Silvice. „Pe lângă importanţa acordată acestui eveniment miraculos al naşterii unui copil, plantarea unui pom este un act ecologic care va îmbunătăţi calitatea vieţii generaţiilor următoare. Dacă la nivelul Serviciului de Stare Civilă se înregistrează anual 1.000 de nou-născuţi al căror domiciliu a fost stabilit de părinţi în municipiul Suceava, prin anticipare estimăm că în fiecare an s-ar putea planta un număr echivalent de puieţi. Este fapt notabil, cu efecte pozitive asupra calităţii mediului, a aerului şi a esteticii spaţiului urban” se reliefează în expunerea de motive la proiectul de hotărâre care va fi supus aprobării plenului în prima şedinţa ordinară a anului 2020. În susţinerea propunerii legislative se evidenţiază că amenajarea şi reamenajarea spaţiilor verzi este un obiectiv de interes public, datorie care revine inclusiv persoanelor fizice şi persoanelor juridice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: