Lucruri neştiute din viaţa soţilor Ceauşescu

Povestea de viaţă a fostului dictator Nicolae Ceauşescu continuă să fascineze la 102 ani de la naşterea lui şi la 30 de ani de la moarte. Regretat şi contestat în egală măsură, primul preşedinte al României s-a născut şi a murit în aceeaşi atmosferă: una violentă. Deşi şi-a depăşit condiţia de simplu ţăran, nu a reuşit să-şi înţeleagă limitele politice, lucru descris cât se poate de bine de fiica sa Zoe, într-un interviu pentru BBC din anul 1991, spunând că a fost exagerat prin faptul că şi-a imaginat că poate conduce de unul singur o ţară. A fost totuşi conştient că nu este nemuritor, melodia sa favorită fiind „N-am să trăiesc cât lumea”, pe care în ultimii ani de viaţă i-o cânta foarte des cântăreaţa de muzică populară Ştefania Rareş.

Prima controversă legată de Nicolae Ceauşescu, se referă chiar la momentul naşterii sale. Până în anul 1989, versiunea oficială era că liderul comunist s-a născut pe data de 26 ianuarie 1918. După evenimentele din 1989 a ieşit la iveală Certificatul de naştere al lui Nicolae Ceauşescu din care reiese că acesta s-a născut pe data de 23 ianuarie. Aşadar, în ziua de 23 ianuarie 1918, la orele 18 s-a născut la casa părinţilor săi din Scorniceşti, judeţul Olt, un copil de sex bărbătesc căruia i s-a dat numele Nicolae, fiul lui Andruţă Ceauşescu în vârstă de 25 de ani, de profesie agricultor, şi al Lixandrei Ceauşescu, născută Militaru, de profesie agricultoare. De ce îşi sărbătorea ziua de naştere pe 26 dacă s-a născut pe 23? Prima întrebare care apare este de ce Andruţă Ceauşescu şi-a declarat copilul după 3 zile, în data de 26 ianuarie? Ziua de 23 ianuarie 1918 a picat într-o zi de miercuri, iar micul Nicolae a fost înregistrat sâmbătă. Explicaţia a apărut după Revoluţie, când s-a aflat că Andruţă era un consumator înrăit de alcool, şi se pare că a sărbătorit atât de mult încât abia sâmbătă a ajuns la Primărie. De altfel, aceste apucături bahice l-au pus în încurcătură pe Andruţă Ceauşescu şi în anul 1924, când s-a născut al şaselea copil al familiei, pe care l-a înregistrat în faţa autorităţilor tot cu numele de Nicolae, fiind atât de beat, a uitat că mai are acasă un copil tot cu numele Nicolae. Mai târziu, copilului i-a fost adăugat şi numele de Andruţă pentru a-l deosebi de Nicolae. A doua întrebare care apare în cazul datei de naştere este de ce a fost comunicată ca fiind 26 ianuarie atâta timp cât Ceauşescu îşi cunoştea data reală de naştere? Problema era data de 24 ianuarie, ziua Micii Uniri, pe care comuniştii o sărbătoreau cu mare fast. Dacă Ceauşescu şi-ar fi sărbătorit ziua pe data de 23 ianuarie, aceasta ar fi fost umbrită de manifestările organizate pentru Mica Unire.

România lui Ceauşescu era o ţară cenuşie şi săracă, cu alimentare în care tronau de obicei borcane cu sfeclă murată, creveţi vietnamezi şi apartamente ţinute mai mult în frig şi în întuneric. „Tovarăşul şi Tovarăşa” făceau pe modeştii. Se plimbau ca toată lumea cu Dacia, el umbla cu bască, iar ea purta basma şi erau prea puţini cunoscători care să realizeze calitatea şi preţul hainelor de pe ei. Lumea lor era una în care desfătările Occidentului nu mai erau deloc supuse aprobiului şi în care „să ai şi să acumulezi” deveniseră principii de viaţă.

Despre Nicolae şi Elena s-au scris mii de pagini, iar viaţa lor a fost învăluită în mister. Iată câteva dintre detaliile mai puţin ştiute despre celebrul cuplu.

Bolile secrete de care suferea Nicolae Ceauşescu

„Tovarăşul Nicolae Ceauşescu” nu a dus din punct de vedere medical o viaţă uşoară, în ciuda averii şi a relaţiilor pe care le avea. Pe lângă scleroza din ultimii ani de viaţă, fostul dictator suferea de două afecţiuni rare, una dintre ele diverticuloză colonică (popular constipaţie). O spune chiar medicul care s-a ocupat de el, Alexandru Oproiu: „a făcut colonoscopie şi a stat fără anestezie. S-a făcut consult şi s-a hotărât să se facă această colonoscopie. L-am consultat la spitalul Elias, iar colonoscopia a fost făcută acasă. Avea încredere în medicina românească. Nu se ducea afară, a spus medicul. Intervenţia a fost realizată la vila lui Ceauşescu din Primăverii, unde a fost adusă aparatură de la Fundeni. La intervenţie a asistat doar profesorul Eugeniu Proca, Ministrul Sănătăţii în acea perioadă. Manevra avea riscuri foarte mari, în condiţiile tehnologice din perioada respectivă, fiind posibilă perforaţia colonului.

O altă boală pe care „Tovarăşul” încerca să o ţină ascunsă a fost una care-i provoca des stări de leşin. De data aceasta, Ceauşescu a apelat la medicii chinezi, care încercau să-l trateze cu un medicament obţinut din viermi de mătase. Aşa cum era de aşteptat, tuturor persoanelor din jurul lui le era interzis să vorbească despre ceea ce se întâmpla cu „stâlpul României socialiste”.

Cel ce dorea să rămână în istoria României drept cel mai moral dintre comunişti, dar şi soţia sa, ajunsă „savant de renume mondial”, îşi protejau cu grijă secretele ruşinoase din tinereţe. Deşi îşi construiseră o imagine care excludea abaterile de la morală, povestea lor de dragoste era maculată de un secret ruşinos. Momentele cheie ale istoriografiei comuniste, ne prezentau episoadele de detenţie ale „tovarăşului Nicolae Ceauşescu” ca pe nişte episoade de rezistenţă comunistă şi apogeu a rezistenţei revoluţionare. În realitate, sistemul permisiv al regimului burghezo-moşieresc, care nu sesizase adevăratul pericol reprezentat de Partidul Comunist, le asigura deţinuţilor din lagăre o detenţie foarte laxă. Numai aşa a fost posibil ca deţinutul aşa-zis periculos Nicolae Ceauşescu, să iasă de multe ori în oraş însoţit de un gardian, pentru cumpărături. Cu o mică şpagă dată gardianului, „focosul” Ceauşescu îşi rezolva problemele intime trecând pe la bordeluri, după obiceiul vremii. În urma unei asemenea aventuri, tânărul membru s-a îmbolnăvit. Cel care a atacat „tânărul vlăstar roşu” a fost „agentul gonococ”, care l-a îmbolnăvit pe tânărul Nicolae de blenoragie. Poate acest secret ar fi rămas pentru vecie în pantalonii „Tovarăşului”, dacă doctorul care l-a ajutat să scape nu ar fi vorbit peste timp. Nimeni nu ştie cum ar fi arătat lumea astăzi, dacă generalul Ilie Moreanu, pe atunci tânăr medic militar ajuns la Târgu-Jiu pentru altcineva, nu l-ar fi tratat pe viitorul dictator de boala ruşinoasă.

Locul secret de pe vaporul lui Ceauşescu. Prin ce păcăleală uriaşă a reuşit dictatorul să conducă ambarcaţiunea

În perioada anilor comunişti, despre vasul respectiv circula o legendă. Se pare că la un moment dat, Nicolae Ceauşescu s-ar fi lăudat că el, „cârmaciul ţării”, este în stare să conducă şi o armată de bărcuţe cum este vaporul de pe Snagov. Speriaţi că-şi va pune în practică ideea, cei din jurul lui au recurs imediat la o stratagemă: vaporul a intrat în reparaţii, iar la ieşirea din atelier, avea un locaş secret. Sub puntea principală a fost creat un adăpost unde să încapă un cârmaci având un dispozitiv cu dublă comandă. Apoi, la următoarea plimbare a lui Ceauşescu, apropiaţii l-au invitat să conducă vaporul. În grandomania lui, Ceauşescu nu a stat pe gânduri şi a luat locul cârmaciului. Imediat comenzile au fost preluate de omul ascuns sub punte, aşa că până şi Ceauşescu a fost uimit de cât de uşor se descurca. Şi de atunci, de câte ori Ceauşescu se plimba cu vasul, cârmaciul secret era la locul lui.

Cum s-a mutat, din ordinul lui Ceauşescu, primul bloc, cu tot cu locatari în el

Printre premierele realizate în timpul regimului comunist s-a numărat şi mutarea pe roţi a primului bloc cu tot cu locatari în el. Se întâmpla în 27 mai 1983. Tocmai se încheiaseră lucrările de modernizare şi sistematizare a Şoselei Ştefan Cel Mare, ce au durat între anii 1978-1982 şi au vizat lărgirea străzii la 4 benzi de circulaţie pe sens şi întregul front de locuinţe de la şosea. Au rămas însă trei blocuri care ieşeau din alinierea generală cu o distanţă generală variind între 8 şi 14 metri, ceea ce făcea ca întreaga circulaţie rutieră şi pietonală să fie mult îngreunată. După o analiză amănunţită ce a luat în calcul inclusiv demolarea celor trei blocuri, s-a decis în final translarea acestora. În acest context, la data de 27 mai 1983 are loc prima translaţie a unei clădiri de 7 nivele din ţară, un bloc de 3100 de tone, construit în 1938. Blocul a fost mutat peste 14 metri iar distanţa a fost străbătută în 7 ore şi 37 de minute. Lucrările de pregătire au început în februarie 1983, iar rezemarea pe fundaţia definitivă a fost realizată în iunie 1983. Blocul a fost mutat fără ca locatarii să fie evacuaţi, cu excepţia celor de la parter. Mai mult, locatarii au beneficiat pe durata deplasării de toate condiţiile: apă curentă, canalizare, energie electrică, gaze, ascensor şi telefon, asigurându-se conectarea la reţelele edilitare prin racorduri elastice. Ulterior au mai fost mutate şi celelalte două blocuri: unul cu 7 nivele de 4000 de tone, şi celălalt cu cinci nivele de 2400 de tone.

Timp de 30 de ani, administratorul palatelor lui Ceauşescu, Suzana Andreiaş, a fost unul dintre cei mai apropiaţi observatori ai vieţii cuplului dictatorial. Ea dezvăluie tabieturile „tovarăşului”, mofturile „tovarăşei”, felurile de mâncare şi toaletele preferate ale celor doi, precum şi intrigile de la Snagov, ori din Primăverii. „Erau nişte oameni foarte ordonaţi. Nu şi-ar fi aruncat niciodată hainele când se dezbrăcau. Tovarăşul Ceauşescu avea un suport de haine al lui. Şi îşi punea hainele numai pe el. Se dezbrăca şi se îmbrăca singur. Pantofii şi-i punea sub suport. Ciorapii şi-i împăturea şi-i punea pe pantofi. Tovarăşa Ceauşescu îşi punea lucrurile pe umeraşe şi avea un loc unde le punea pe cele ce trebuiau date la spălat. N-ar fi intrat niciodată încălţaţi în casă, nici el, nici ea. Îşi puneau papuci. Când am intrat prima dată în casa lor, Ceauşeasca mi-a arătat cum să fac curat, cum să şterg parchetul pe sub pat. Atunci i-am zis: „Bine tovarăşa Ceauşescu, dar dacă n-o să încap? Atunci ea s-a aşezat pe burtă şi mi-a arătat: „Uite-aşa! Te bagi sub pat şi ştergi!”. Am învăţat şi lucruri bune de la ea, dar era şi rea. Câteodată era foarte rea. Mă făcea cretină, zicea că fac pe proasta sau chiar îs proastă. După ce tovarăşul a ajuns preşedinte, au devenit mult mai pretenţioşi. Din cadourile primite dădeau şi altora. Îmi spuneau: „Suzana, împachetează lucrurile astea şi du-le la maşină.” În 1971, când erau inundaţiile alea mari în ţară, au încărcat un camion cu lucruri de ale lor şi l-au trimis ca ajutoare. Nu erau lucruri vechi sau stricate, ci lucruri bune. Erau foarte apropiaţi unul de celălalt. Ceauşescu nu ieşea din cuvântul ei. Dar şi ea se interesa mult de el, dacă a mâncat, dacă are tot ce-i trebuie, dacă e mulţumit! Mama lui Ceauşescu era foarte credincioasă, mergea la biserică în fiecare duminică, până s-a îmbolnăvit. Nu ştiu dacă ei credeau sau nu, dar părinţii lor au fost îngropaţi cu popă şi taică-său şi mama lui Ceauşescu. La înmormântarea mamei lui am fost şi eu la Scorniceşti. Au făcut slujba cu nu ştiu câţi popi, au făcut pomană aproape pentru tot satul”.

 Un alt personaj care are ceva de povestit despre familia Ceauşescu este arhitectul Camil Rogusky. El a povestit cum Elena Ceauşescu îi făcea vrăji soţului său pentru a fi sigură că nu va fi părăsită pentru o amantă.

Ultimul Revelion al familiei Ceauşescu

Ultimul revelion al Ceauşeştilor s-a ţinut la Club Bazin Floreasca. Ei rămăseseră cu fixul întâlnirilor de club din vremea tinereţii revoluţionare, când în sarcinile organizaţiei comuniste clandestine intra şi înfiinţarea de cluburi muncitoreşti. Până la Club, Nicolae şi Elena Ceauşescu făceau de acasă câţiva paşi, neînsoţiţi, pe o alee circulată în exclusivitate de ei. Ceilalţi invitaţi ajungeau cu maşinile de serviciu dinspre stradă. Sărbătoare cu caracter sobru, acesta trebuia să fie rezultatul pregătirilor de petrecere a revelionului, coordonate de Camil Rogusky. Vreo trei săptămâni, arhitectul şi echipa sa, compusă din 30-40 de tehnicieni, făceau proiectul. Imensa sală se sport a Clubului, devenea în final „sala cu brazi”. O sută de brazi drepţi şi semeţi înalţi de 4 până la 8 metri, trimişi de ocoale silvice fruntaşe din toate regiunile ţării. „Într-un an am decorat pădurea cu animale sălbatice împăiate: urşi, vulpi, râşi, cerbi, căprioare. În alt an, m-am gândit la o feerie cu păpuşi îmbrăcate naţional. Pe un plan înclinat veneau din pădurea de brazi, cete de români, de ţărani, orientaţi spre punctul central. Fiecare judeţ era reprezentat de câte 5-6 păpuşi care defilau cu şi fără steaguri. Lovitura cea mare am dat-o cu Elena Ceauşescu! Când a venit, s-a uitat la păpuşi, la muncitori şi la muncitoare şi a exclamat: Uite-o pe Poliana (Cristescu)! Nu ştiu cum se nimerise, dar păpuşa cu basc, semăna cu nevasta lui Nicu! „povesteşte Camil Roguski.

Se subînţelege că niciunul dintre înalţii invitaţi nu-şi putea scuza absenţa de la Revelion. Nu era însă nici o veselie să stai la masa aşezată în careu şi să te uiţi la televizor. Mai întâi, aşteptaseră sosirea lui Nicolae şi a Elenei Ceauşescu în hol. Când către ora 10 îşi făceau apariţia, îi salutau ca la congres, cu aplauze, apoi se aşezau la locul lor din centrul mesei. Ceilalţi vreo sută, ocupau scaunele conform protocolului de partid. Oaspeţii vorbeau reţinut, înghiţeau cu noduri şi refuzau chelnerii la turnat în pahare. Subiectele precum necazurile cu copiii, bătrâneţea, mai ales bolile, erau strict interzise. Nici complimente tovarăşei nu i se puteau face. Şi asupra meniului sărbătoresc decisese tot Elena Ceauşescu. Sobru şi acesta. Ca ţinutele tovărăşeşti. Meniurile erau cu nelipsitele preparate tradiţionale: sarmale, caltaboşi, fripturi, vin, ţuică şi cozonaci. Invitaţii duceau tacâmurile la gură şi sorbeau din ochi, programul de revelion al televiziunii. Un sfert de oră înainte de miezul nopţii, şirul de chelneri, intra cu cupele de şampanie. Sala de brazi încremenea ca o pădure adormită. La televizor începea mesajul de Anul Nou al Secretarului General. Înţepenesc şi soţii Ceauşescu în vizionarea mesajului. Cadranul ceasului umple ecranul. Peste feeria cu invitaţi trec ultimele secunde din 1988. Pe ecran, ţara se bucură de intrarea într-un An Nou de angajamente şi împliniri. La orele unu, gata! Soţii Ceauşescu îşi luau la revedere şi plecau. În următoarele 20 de minute pleca majoritatea unde se mai afla restul familiilor, sau la prieteni. Prin maşini şi în jurul clădirii, ofiţerii din serviciul de pază începeau să se destindă şi ei. Sperau ca spre dimineaţă să mai prindă ceva din revelion cu familia lor.

Regimul comunist din România a însemnat mult mai mult decât un regim al lipsurilor de tot felul: libertate, hrană, condiţii decente de viaţă. Perioada dictatorilor Ceauşescu a fost şi una a aberaţiilor de zi cu zi care, privite retrospectiv, nasc o întrebare legitimă: cum a putut un popor să suporte aşa ceva?

LUCIAN DIMITRIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: