Pentru că autostrăzi nu se vor realiza prea repede

Cătălin Nechifor îi recomandă preşedintelui Gheorghe Flutur să fie mai activ pe partea de aeroport

> Să aducă la ordin Romatsa, care nu a operaţionalizat încă turnul nou, dar şi să convingă încă o companie să facă zboruri externe de pe aeroport, arată deputatul Pro România

Preşedintele Organizaţiei Judeţene Suceava a Pro România, deputatul Cătălin Nechifor, a apreciat că ar trebui ca preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, să fie mai incisiv pentru dezvoltarea Aeroportului Suceava, pentru că sunt „şanse minime” să fie realizate autostrăzi într-un orizont de timp rezonabil.

El a declarat într-o conferinţă de presă că autostrada prin Suceava, chiar dacă e discutată zilnic, nu va exista în viitorul apropiat şi crede că un orizont optimist este în 2030.

„Îl rog pe dl Flutur să fie mai activ, mai incisiv pe partea de aeroport. Mi-aş dori să numărăm curse, nu doar pasageri” a spus Nechifor.

El a precizat că pe aeroport operează o singură companie care face curse externe, Wizz Air, cu care a semnat el contractul de operare la începutul lunii aprilie 2016.

„În 4 ani nu s-a reuşit nici măcar aducerea unui avion la Suceava pentru bază aeroportuară ca să poţi să operezi şi alte destinaţii” a spus deputatul sucevean.

El a adăugat că varianta de acum a fost de salutat la timpul respectiv, dar că nu mai poate oferi „prea multă posibilitate şi elasticitate în zboruri”, pentru că apar zilnic întârzieri, zilnic sunt anumite lucruri care nu oferă confort pasagerilor.

Nechifor a explicat că, întrucât Wizz Air nu are bază la Suceava, cursele sunt programate la ore foarte târzii sau foarte devreme, iar toate întârzierile acumulate peste zi se „descarcă” la Suceava.

El a arătat că în lipsa unei aeronave pe Suceava nu dă şansa să se opereze 5-6 curse pe zi cum ar fi spre Luton, Paris, Bruxelles, Barcelona, Madrid.

„Nu poţi dezvolta cu un avion împrumutat la capătul zilei” a precizat Cătălin Nechifor.

El a adăugat că ar încerca să aducă o altă companie aeriană pe aeroportul sucevean, pentru a crea şi competiţie.

Potrivit lui Nechifor, în situaţia actuală, la Suceava, sunt şi cele mai scumpe bilete din zona Moldovei.

„Bucovina nu e săracă, ci cu oameni gospodari, cu potenţial financiar, dar, în mod evident, crescând concurenţa, Wizz Air ar pune bază şi ar fi bine pentru noi toţi” a spus deputatul.

Nechifor a mai spus că s-au făcut eforturi mari pentru proiectul modernizării Aeroportului care a inclus şi construcţia unui nou turn de control care încă nu a fost operaţionalizat de Romatsa, şi că se operează cu vechiul turn care este instrumentat cu un radar Tesla din anii ’60, care era performant la vremea lui, dar că ar trebui operat cu tehnologie modernă.

„Din cauza asta se rerutează avioanele. E foarte mult disconfort din cauza unui lucru simplu. Cei de la Romatsa trebuie să fie chemaţi la Suceava şi sunt obligaţi să facă ceea ce aveau în contract” a spus Nechifor.

Deputatul a subliniat că e nevoie de implicare mai mare pe aeroport.

„Dacă tot nu avem autostrăzi, măcar să avem aeroport funcţional, cu mai multe companii, cu mai multe destinaţii, cu o structură tehnică ca la carte, pentru că aşa a fost gândit proiectul cu acel sistem ILS cat. II, care să aducă la sol aeronave în condiţii meteo mai dificile” a spus liderul Pro România. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: