Oameni şi cărți

Cărţi dedicate Centenarului Marii Uniri

Ion Filipciuc, „Generalul Iacob Zadik în Bucovina – documente şi comentarii”, Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018, 224 p., plus situaţia de efectiv a personalului Diviziei a 8-a, plus 3 hărţi

Cea de-a doua carte a lui Ion Filipciuc se deschide ca şi prima, la care ne-am referit în fragmentul anterior, cu acelaşi obişnuit „Cuvânt îndărăptnic”. Pe acesta i-l închină prietenului său, profesorul şi istoricul Anghel Popa, căruia îi rezumă întreaga operă istorică şi care se pregătea să scrie despre „cariera generalului Iacob Zadik, tocmai pentru faptul că vajnicul ofiţer şi-a legat numele de Unirea Bucovinei cu Regatul României”. Dar, cum prietenul şi concitadinul său n-a mai apucat să scrie ce-şi plănuise şi a plecat „dincolo”, s-a decis să ducă el mai departe „căutările şi nedumeririle” şi să îndrăznească „a încropi o carte despre generalul Iacob Zadik în Bucovina”.

Autorul adaugă şi o „Notă asupra ediţiei”, explicându-ne că a adunat un set de documente, mărturii, opinii şi impresii „din care s-ar putea alcătui un portret cât mai aproape de conturul personalităţii generalului Iacob Zadik”.

Cele 223 de pagini ale cărţii au de fapt structura unui mozaic istorico-literar-memorialistic, la care se adaugă 28 de ilustraţii, intercalate în două reprize (I-IV şi V-XXVIII), un tabel cu efectivul trupelor Diviziei a 8-a, o hartă cu dispozitivul armatei din această unitate şi alte câteva „hărţi ataşate cărţii”. Nu lipsesc, bineînţeles, comentariile atente şi pertinente ale autorului – care de data aceasta lasă filologia deoparte şi îmbracă hlamida pe care i-o cere istoriografia cu toate exigenţele actuale. Mai adaugă şi Bibliografia (p. 114-117) şi lista detaliată a ilustraţiilor.

Precizăm că, în toată această alcătuire, aparent complicată şi dezordonată, mozaicată, autorul este prezent abitir, iscusit, priceput, ca un sprinten fachir care-a confruntat şi răscăutat din presa vremii, printr-o „Himalaye” de documente prin Depozitul de la Piteşti, unde se află Centrul de Păstrare şi Cercetare a Documentelor Militare ale României, dar şi prin arhivele centrale şi locale, prin publicaţiile vremii – încât ne-a oferit un volum iscusit, din care putem făuri, într-adevăr, un adevărat şi foarte nuanţat portret al ilustrului general Iacob Zadik.

Nefiind istoric de meserie, Ion Filipciuc îşi alcătuieşte cartea propriu-zisă din materiale de natură diferite: comentariile autorului – trei la număr – însumează 55 de pagini de text; amintiri ostăşeşti, aproape 5 pagini, semnează maiorul Stelian Dragnea; un reporter de la Editura Militară, Vasile Firoiu, realizează un interviu cu generalul Iacob Zadik în anii 1967 şi 1970; grupaje de documente militare unite sub titulatura „Divizia a 8-a în Bucovina, Zadik tatăl şi fiul”, „Divizia a 8-a în Pocuţia. De-acum începe munca de general”, toate acestea neprelucrate, aruncate ca din ţăpoi, dintr-o furcă – cele mai multe din aceste documente semnate de comandantul însuşi, Iacob Zadik, şi de C. Rovinaru, locotenent-colonel, şef de Stat Major; se intercalează şi texte ca „Intrarea Armatei Române în Bucovina”, de Isidor Bodea, „O repede ochire peste evenimente”, de Ion Filipciuc, „O aniversare a zilei de 11 noiembrie la Cernăuţi”, de Nero, „Iancu Flondor”, de Gavril Rotică, şi trei întâmplări de poveste de Ion Filipciuc… Aceasta e structura lucrării. Din ea, cititorul îşi ia ceea ce vrea…

Să selectăm şi să rezumăm pentru cetitor principalele momente care dau însemnătate şi actualitate cărţii…

Iacob Zadik s-a născut la 8 decembrie 1867 în comuna Brătuleşti, plasa Siret, judeţul Roman. S-a căsătorit cu Rosa Tatos şi a avut 4 copii, doi băieţi, Grigore şi Ioan-Cristea şi două fete, Margareta-Eufrosina şi Maria Eufrosina. A fost un elev strălucit al şcolilor de ofiţeri din ţară, urmând specializările de geniu şi artilerie. A fost promovat rând pe rând: sublocotenent (1888), locotenent (1891), căpitan (1896), maior (1906), locotenent-colonel (1911), general (1 februarie 1918).

A participat la Războaiele Balcanice, în 1913, în Bulgaria, între 23 iunie – 1 septembrie 1913, în calitate de comandant al Regimentului 8 Artilerie.

Din 1906 a fost şef de Stat Major al Armatei Române. În Marele Război pentru întregirea neamului a colaborat direct şi a lucrat ca subordonat cu generalii Constantin Prezan (14 august 1916 – 31 decembrie 1916 şi 1 ianuarie – 1 iunie 1917) şi generalul Eremia Grigorescu (28 iulie 1917 – 1 octombrie 1917), precum şi cu Vintilă Brătianu, ministrul Muniţiilor (1 februarie – 1 aprilie 1918).

Ca participant direct la epopeea Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz a fost martor la eşecul încercărilor inamicului, în frunte cu generalul german Mackenzen, de-a ocupa restul Moldovei, în vara anului 1917 şi de-a lichida statul român. S-a convins şi a văzut cu ochii săi că „Românii sunt bravi şi se luptă ca leii. …Mor, dar nu se predau. Se luptă pentru orice bucăţică din pământul lor, aşa de sălbatec, întocmai ca şi lupoaica, atunci când i se răpeşte ultimul pui”. I-a auzit pe soldaţi declarând la Mărăşeşti: „Ne vom lăsa aici oasele, dar germanii nu vor putea înainta”.

…A intrat în Bucovina în toamna anului 1918 cu un efectiv de 7.743 soldaţi şi ofiţeri – având ca mijloace de deplasare 2.120 cai, 70 de boi şi 3.571 de trăsuri.

„Sosind în Bucovina, declara el, la 11 noiembrie 1918, aduc salutul şi sentimentele de iubire frăţească, şi, pot spune, de mamă, ale României libere, către ţara Bucovinei.”

„Glasul Bucovinei” în nr. 6/1918, scria: „Umbra lui Ştefan binecuvântă poporul său. De pe plaiurile Ardealului ne cheamă duhul lui Mihai Viteazul. Răsună buciume pe întreg cuprinsul românesc, căci se apropie sărbătoarea mare a Unirii tuturor Românilor”.

În „Proclamaţia” – distribuită deasupra oraşului Cernăuţi, de un aeroplan românesc – se explica: „Armata Română a păşit pe pământul Marelui Ştefan voevod, pentru a ocroti viaţa, avutul şi libertăţile locuitorilor de orice neam şi credinţă, împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere în frumoasa noastră ţară…”.

Ce a făcut Iacob Zadik şi ostaşii români în Bucovina?

A curăţat un străvechi teritoriu românesc de bandele de inamici, venetici din Galiţia, organizaţi ad-hoc, sub un principe de Habsburg, care încercau – prădând depozitele de alimente şi cazărmile cu armamente – să creeze un stat artificial austro-ucrainean.

Acţionând cu un deosebit tact, raţional şi uman, Zadic a fost primit ca un eliberator de întreaga populaţie; i-a ajutat pe săteni şi orăşeni să-şi aleagă dintre ei noii diriguitori şi a colaborat cu cei aleşi, restabilind cursul normal al viaţii paşnice, creatoare.

Bucovina fusese râvnită de Rusia, de Austria, de noul stat artificial al Ucrainei, de Polonia – care renăştea din cenuşă, precum pasărea Phoenix –, dar a fost recunoscută de forumul internaţional de la Versailles (1919-1920), ca parte componentă, legitimă a statului român de la care fusese invadată, anexată şi colonizată în 144 de ani de stăpânire austriacă.

…Divizia a 8-a română a eliberat întregul ei teritoriu, a desfiinţat „republica anarho-bolşevică” de la Coţmani, a trecut şi în Pocuţia, în înţelegere cu conducătorii polonezi din fruntea mişcării de eliberare – şi, cu acceptul Puterilor Aliate şi Asociate, a lichidat pogromurile antisemite din Pocuţia şi a normalizat cursul vieţii paşnice: l-a urmărit pe cneazul Waisyl Washvase Stepanewicz, tânărul arhiduce Wilhelm de Habsburg – aflat în fruntea bandelor austro-ucrainene – pe care l-a capturat la Jabia pe Ceremuş, în vara anului 1919 şi, la 6 septembrie 1919, l-a expediat la Bucureşti. Guvernul român l-a „eliberat” şi predat intact ucrainenilor „care şi-l doreau hatman în revoluţia bolşevică…”.

Divizia a 8-a l-a capturat şi pe „călăul” Bucovinei, colonelul Fisher, la 12-13 noiembrie 1918 la Cernăuţi – unde acesta s-a predat lui Iacob Zadik şi i-a dat „cadou” şi sabia sa.

…Cuprinzând din arhivele militare o însemnată cantitate de documente – decizii, ordine, rapoarte, instrucţiuni, proiecte de activitate, memorii, buletine de informaţii, grupări pe operaţiuni, foi cu calificative, foi matricole etc., etc. –, cartea lui Ion Filipciuc conţine informaţii din arhive pentru o impresionantă şi captivantă monografie pentru unul dintre cei mai bravi şi inteligenţi generali români, care a adus servicii uriaşe României Mari. Ar trebui ca generaţiile de azi şi de mâine să-i cunoască şi preţuiască viaţa sa exemplară. Fiindcă, aşa cum scrie acest fiu al Mioriţei, „Tată şi fiu, general Iacob Zadik şi colonel I. Zadik”, s-au întors teferi din două războaie ale popoarelor în veacul XX şi, după 23 August 1944, au căzut înfrânţi în lupta de clasă”… Generalul – ştie numai el şi Dumnezeu cât de greu a suportat umilinţele ocupaţiei sovietice şi a tot ce-a mai urmat – a trecut „dincolo” într-o duminică, la 24 februarie 1974… Avea aproape 103 ani – ca şi Ion Irimescu – iar fiul lui îi supravieţuieşte încă 4 ani.

…Iacob Zadik a fost deshumat şi transferat din Bucureşti la Roman, unde i s-a ridicat la căpătâi şi o statuie – fără niciun cuvânt despre isprăvile lor – tată şi fiu – în bătăliile pentru reîntregirea neamului românesc în hotarele strămoşilor.

…Mulţumim, Ion Filipciuc… A fost nevoie, după o heghemonie „intelectuală”, şi de una „militară”!…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: