La Mănăstirea Dragomirna, Suceava

Parastas In Memoriam Mitropolitul Bartolomeu

Simpozionul naţional desfăşurat luna aceasta,  la Suceava, având  tema „Valori naţionale în creaţia Mitropolitului Bartolomeu Anania”, ediţia a  VII-a, s-a încheiat duminică, 18 ianuarie, cu un parastas slujit la Mănăstirea Dragomirna întru pomenirea Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Slujba de pomenire a fost oficiată de către ÎPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

La parastasul săvârşit în paraclisul mănăstirii,  au asistat atât obştea de măicuţe, cât şi profesori universitari veniţi de la Cluj, Alba Iulia, Timişoara şi Suceava.

De asemenea, a fost de faţă şi  ing. Laurian Anania, nepotul Mitropolitului Bartolomeu.

Cei prezenţi au primit – conform tradiţiei – un prosop şi o lumânare aprinsă întru pomenirea Mitropolitului Bartolomeu.

ÎPS Părinte Pimen a ţinut  un cuvânt de învăţătură.

Răspunsurile la strană au fost date de corul măicuţelor din mănăstire.

Cea de-a doua parte a simpozionului închinat valorilor perene din opera Mitropolitului Bartolomeu Anania s-a încheiat cu vizionarea unui material video legat de personalitatea marelui boier cărturar român, logofătul Luca (Lupu) Stroici, considerat  şi el ctitor al Mănăstirii Dragomirna. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: