Euro a scăzut la minimul ultimelor două săptămâni

Reducerea aversiunii faţă de risc pe pieţele internaţionale s-a reflectat şi prin scăderea euro şi a francului elveţian, care urcase marţi la maximul ultimilor 5 ani.

Cursul euro a scăzut de la 4,7790 la 4,7786 lei, minimul ultimelor două săptămâni, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,776 – 4,78 lei.

În următoarele săptămâni leul va primi mai multă forţă din partea Finanţelor, care s-au împrumutat marţi pe pieţele externe cu 3 miliarde de euro, prin două emisiuni de euroobligaţiuni cu scadenţele la 12 ani, respectiv 30 de ani. Nivelul dobânzilor este ridicat, semn că bugetul statului avea o nevoie majoră să fie alimentat.

Media dolarului american a urcat de la 4,3042 la 4,3095 lei.

Moneda elveţiană se deprecia la 1,073 – 1,078 franci/euro, oprindu-se astfel din cel mai puternic raliu ascendent din ultimii trei ani. Aceasta a făcut ca media să scadă de la 4,4503 la 4,4378 lei. Reamintim că maximul istoric de 4,4840 lei a fost atins în 26 ianuarie 2015.

Cursul lirei sterline a crescut de la 5,6108 la 5,6295 lei, pieţele menţinându-şi speranţele că Banca Angliei nu va reduce dobânda de politică monetară, la sfârşitul acestei luni.

Uncia de aur creştea miercuri de la 1.551 la 1.559 dolari pe pieţele specializate, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 215,2153 la 215,9731 lei.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,16%. Indicele la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,26% iar cel la 12 luni a rămas la 3,31%, valoare stabilită la începutul săptămânii.

Indicele ZEW, care măsoară sentimentul economic al investitorilor din Germania, a crescut la 26,7 puncte, cea mai ridicată valoarea începând cu iulie 2015, conform datelor publicate marţi. Aceste date pozitive au menţinut euro stabil, acesta fluctuând între 1,1075 şi 1,1095 dolari.

Bitcoin continua să fluctueze miercuri, pe platfomele specializate, în culoarul 8.600 – 8.800 dolari, conturat la începutul săptămânii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: