Casa şi satul din suflet

În acel spaţiu geografic străjuit de dealuri, câmpii şi păduri, de apa Şomuzului Mare şi a pârâului Brana, s-a rătăcit, ninsă floare, şi a rămas ascunsă, copilăria mea, partea cea mai spontană şi creativă a vieţii.

Dorul de casa părintească, de părinţii mei, de satul natal, îl păstrez în suflet ca pe o icoană. Aş vrea acum să fie strâns într-un ghem din nesfârşitu-i fir, tivit cu atâtea gânduri!

Salutând cu pleoapa dimineaţa, paşii mărunţi şi iuţi de atunci, azi urme scrise în cuvinte, aş vrea să ducă iar spre amiaza verii, dar prea aproape sunt cântecul tăcerii, lacrima de jar…

Satul şi-a schimbat înfăţişarea. Rar se mai poate vedea o casă veche, bună de muzeu să decoreze timpul. De vreun gard din nuiele, nici vorbă! Asemenea ciupercilor după ploaie, înşirate ca pentru o expoziţie, au apărut construcţii noi, în stil modern, cu garduri trainice, cu bănci elegante la porţi şi cu  cutii poştale personalizate. Din păcate, unele îmbătrânesc în aşteptarea stăpânilor spre a-şi revedea truda.

Instituţiile comunei, căile de acces, alte obiective de interes obştesc au îmbrăcat binemeritata haină a noului. Primarul, Ion Vasiliu este un om chibzuit, cu spirit gospodăresc, mereu aproape de locuitori, hotărât să pătrundă cât mai adânc în sufletul timpului.

Departe de atmosfera patriarhală de altădată, parcă o altă lume străbate azi satul, gata să tragă zăvoarele din muguri din care se vor naşte roadele. Acolo, pe dealul înalt, un rug curat aprindea în mine pâlpâinde focuri. Măcar o noapte aş mai dormi pe el ca în copilărie, la umbra deasă de frunzar, legănat de triluri de păsărele, de murmurul izvorului din apropiere şi de adierea caldă a vântului hoinar. Ştiu că mă aşteaptă să-i cânt din gură şi din fluier, să-i colind împrejurimile. Cu mine în braţe, să răscolim prin anii ce stau pe umeri, paznici la hotar.

Deşi ceasul nostru a luat de mult alt sens, nu pot uita cum îl urcam şi în grup, parcă mai aproape de poala cerului, plini de voioşie, poposind pe culmea cea mai înaltă. Uitaţi uneori în noapte, respiram aerul curat şi ascultam glasul fermecător al naturii. Deşiram spontan frânturi de peste zi, întâmplări hazlii, ştiute melodii dorite vârstei. De acolo mângâiam cu privirea, până departe, lumini galopând într-un misterios joc ancestral.

Înfloresc amintiri, aşezate pe vârste, în leagănul mirific al satului natal. Cu câtă bucurie aşteptam marile sărbători ale anului! Duminica mergeam la biserică, la hora satului, cu uratul şi semănatul, la cules de flori şi, nu de puţine ori, ne înfruptam din cărţile cu poveşti, trăind cu emoţie alături de personaje dragi. Lumina ştiinţei de carte ne-au aprins-o dascăli inimoşi, statornici semănători de credinţă şi dragoste pentru învăţătură.

De multe ori mă visez acolo, la casa părintească din satul cu oameni harnici şi iubitori de frumos, cu rădăcini adânci, prelinse de peste munţi, din care, cu mândrie, mă trag şi eu. O caut cu privirea în zile senine şi în nopţi uneori fără somn, până când cuvintele adorm îmbrăţişate cu dorul de ea.

Firul meu de viaţă mai rodeşte acolo, în trandafirii plantaţi împreună cu mama, încă stăpâni în faţa casei, cu pragul şi uşa larg deschisă. Un mic colţ de rai, cu miros de busuioc la grindă, unde să săruţi trecutul păstrat în atâtea sfinte lucruri!

Apa rece din fântână, pâinea rumenă scoasă din cuptor, alese bucate, udate cu vin din coarda grea de rod din butuc străbun, datini şi obiceiuri, ne adună acasă. O aşteptare ca într-o rugăciune. O bucurie a reîntoarcerii, cu dorul aprins pe faţă. O lacrimă pentru cei plecaţi să doarmă sub pământ… Totul datorită familiei fratelui cel mic, colonelul. El a revenit în sat, unde e îngropată veşnicia.

Când încă mai ardeau culorile toamnei trecute şi frunze mai respirau în cădere, în miez de zi, m-am întâlnit cu o bătrânică, pe o uliţă spre vale. Gârbovită de vreme, cu sufletul zgribulit între case goale, mi-a spus schiţând un uşor zâmbet, dar răspicat: „Să nu uiţi, să vii mai des prin sat! Pe la morminte, rude, vecini, aici unde lumina vieţii se îmbracă uneori în haina cernită a nopţii pentru cei obosiţi de drum ca mine”…

O, Doamne Sfinte! Judecă tăcut, în simple cuvinte şi spune. Au egal pe lume casa părintească şi satul natal?

EMIL SIMION

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: