Apropo de asemănări (…lenea naşte monştri!)

Asemănări. Eu şi soţul meu avem multe în comun. El este mândru şi eu sunt mândră. El este rău şi eu sunt rea. El mă iubeşte şi eu mă iubesc!

Boss. – Spune-mi, draga mea secretară, cum ai început scrisoarea către acest imbecil? – Dragă confrate…

Comunism. „Veneraţia faţă de victimele comunismului nu trebuie să ia doar forma lacrimii, a florilor depuse şi a liniştii necesare reculegerii, ci a unei cercetări active, din care să reiasă caracteristicele istorice ale fenomenului totalitar. Suferinţa noastră trebuie studiată şi cunoscută de noi înşine, dar şi de alţii, pentru că lacrimile se zvântă, florile se ofilesc, dar documentele rămân şi ele se transformă în istorie.” (Romulus Rusan)

Condiţie. – Ce condiţie minimală ar trebui impusă viitorilor noştri candidaţi la alegeri (europarlamentare, parlamentare, etc.)? – Să aibă puşcăria gata făcută!

Fericire (masculină). Cel mai fericit bărbat este ăla care îşi vede fiica pe coperta revistei „Vogue”, îşi vede băiatul pe coperta revistei „Sport”, îşi vede amanta pe coperta revistei „Playboy”, îşi vede nevasta la tv la emisiunea „Dispăruţi fără urmă”.

Greşeli. „Un alt exemplu de greşeală cauzată de lene: substituirea adverbului «ca» prin alocuţiunea adverbială «ca şi», substituire care în ultimii ani a devenit virală. Această înlocuire nu numai că este nejustificată, dar duce la expresii redundante, de genul: «la fel ca şi», «aceeaşi (…) ca şi» sau «tot atât de (…) ca şi». În viziunea celor care au iniţiat substituirea lui «ca» prin «ca şi», aceasta ar fi o stratagemă inteligentă pentru evitarea cacofoniilor, în expresii de genul «ca cetăţean» sau «ca cadru didactic»; nimic nu mi se pare mai grăitor pentru lenea de a gândi decât acest subterfugiu lingvistic. O cacofonie se poate ocoli cu minim de efort mental: «în calitate de cetăţean», «în calitate de cadru didactic». Iată că şi lenea naşte monştri! Mai monstruoasă nu poate fi decât găselniţa «ca, virgulă, cetăţean» sau «ca, virgulă, cadru didactic». Da, printre noi există oameni care pun virgulă când vorbesc!” (Prof. Dumitru Borţun)

Intuiţie. Reporterul intervievează un poliţist: – Bine, bine, dar cum v-aţi dat seama că el este individul căutat, când era îmbrăcat în femeie? – Pentru că nu s-a oprit în faţa niciunei vitrine!

Leac. – Doctore, vreau să vă mulţumesc pentru medicamentul prescris. – Te-a ajutat, văd, nu-i aşa? Cât ai luat din el, câte sticluţe? – Niciuna. Unchiul meu a băut una şi eu am moştenit o casă de toată frumuseţea!

Logică. Există două modalităţi să înţelegeţi logica feminină. Dar nici una dintre ele nu funcţionează.

Mancurt. „Şi iată mancurtul. Nu e o persoană, ci o carcasă vie. Are capul prins într-un jug de lemn, acoperit cu o piele jupuită de cămilă şi lăsat în soarele crunt al deşertului, să se usuce pielea, să-i crească părul invers, în creier, să-i şteargă memoria. În scurt timp, universul se strânge, se face nimic. Nu mai există decât capul chel, lipsit de gânduri şi luna, care îl priveşte. «Acolo şade cineva…» bâlbâie mancurtul. Ar mai fi, dar nu este. Poate o femeie străină care îi dă târcoale? Ciudat, de ce face asta? Şi când i se spune că trebuie ucisă, mancurtul o ucide. Nu ştie că e mama lui. Ce s-a ales de forţa salvatoare a iubirii într-o lume de mancurţi? În timp ce sufletul ei se transformă în pasăre şi pasărea în legendă, în legenda lui Naiman, Ana, femeia îi spune fiului: «Aminteşte-ţi cine eşti! Eşti fiul lui Donenbai!». El nu îşi aminteşte. Nu îi pasă.” (Carmelia Leonte)

Noe. Discuţie între doi dinozauri: – Te-a sunat unul, Noe? – Nu! – Nasol!

Oră. „Nu mă tem… de nimic mai mult decât de scurta invidie a orei văzându-mă că-i supravieţuiesc” (Marcel Mureşeanu)

Permisie. Bulă, soldat, trimite acasă un pachet în care erau o grenadă şi o scurtă notiţă: Nevastă, dacă tragi de cuiul ăsta, primesc învoire o săptămână!

Răutatea. Răutatea dospită, cronică, pătimaşă, nu înfloreşte deplin decât în mintea proştilor. Ea le serveşte lor de argument, raţiune de a trăi, scop în viaţă.

Realitate (românească). Când a venit la mine amantul, a văzut tot blocul. Iar când au intrat hoţii, toţi dormeau!

Rezervă.  – Acuzat, recunoaşteţi că sunteţi vinovat? – Încă nu, onorată instanţă, să vedem întâi ce ştiu martorii…

Statistică. Interesant cum, la Olimpiadă, negrii câştigă mereu la alergări, iar albii… la tir!

Talie. Nu există femei plinuţe, există haine strâmte!

Vârste. „Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu/ Timpul continuă, liniştea nu.// Două sunt culmile singurei soarte./ Una de naştere, alta de moarte,/ Stepa măreaţă de-mpiedicare/ Plină-i de iarbă, de sărutare.// Adu în cercul vieţii o stâncă/ Mijlocul meu sufletesc să-mi arăţi!/ Păsări şi fiare, divinităţi/ Sar de la pândă şi se mănâncă.// Dă rădăcină, om aşteptat,/ Lasă-te mie pentru un timp,/ Poate mă sperii, poate îmi schimb/ Teama de moarte şi de păcat.// Pentru vapoare, pentru catarge,/ Vântul se duce, marea se-ntoarce,/ Pentru copilul care crescu,/ Timpul continuă, liniştea nu.” (Constanţa Buzea, 29 martie 1941 – 31 august 2012).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: