„Riscăm să intrăm într-un anumit haos politic de care România nu are nevoie”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la Gura Humorului că nu crede că se vor organiza alegeri anticipate.

El a spus într-o conferinţă de presă că moţiunea de cenzură a PSD faţă de angajarea răspunderii Guvernului pe Legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin nu va trece şi că în aceste condiţii nu va cădea Guvernul pentru a permite lansarea unei proceduri pentru alegeri parlamentare anticipate.

„Noi nu ne temem de anticipate. PMP are deja 2500 de candidaţi pregătiţi pentru alegerile locale, anul trecut am obţinut în jur de 550.000 de voturi la alegerile europarlamentare şi la alegerile prezidenţiale, deci avem deja un electorat pe care ne bazăm şi în aceste competiţii care urmează”, a declarat preşedintele PMP.

El a subliniat că este aproape imposibil să fie organizate alegeri anticipate în România.

„Eu sunt destul de rezervat pentru că, dincolo de voinţă politică, şi este evident că PNL îşi doreşte alegeri anticipate, preşedintele Iohannis îşi doreşte alegeri anticipate, noi nu ne temem de alegerile anticipate însă suntem destul de realişti şi conştienţi că pentru a implementa acest obiectiv politic pe care îl are PNL este destul de dificil”, a spus Tomac.

El a arătat că PSD a dat deja semnalul că este dispus să creeze o altă majoritate în cazul în care trece moţiunea.

„Riscăm să intrăm într-un anumit haos politic de care România nu are nevoie. Am încheiat un an cu două rânduri de alegeri grele, avem un an cu două rânduri de alegeri grele în faţă şi pentru a reuşi să obţii numărul de voturi în Parlament pentru alegeri anticipate este un proces extrem de complex”, a mai declarat preşedintele PMP.

Tomac a mai spus că trebuie pregătite alegerile locale şi că a mai rămas doar o lună şi începe procedura de strângere de semnături pentru susţinerea candidaturilor în alegerile locale.

El s-a întrebat când se vor putea organiza aceste alegeri anticipate, în aprilie, mai sau iulie, arătând că e nevoie de o serie de decizii greu de implementat după cum îşi doreşte PNL.

Preşedintele PMP a spus că nu a avut nicio discuţie cu Ludovic Orban pe acest subiect şi a menţionat că PMP a dat votul de susţinere pentru un guvern PNL care să asigure o tranziţie de un an până la alegerile parlamentare la termen.

El a mai declarat că pe lângă alegerea primarilor în două tururi ar trebui ca şi legea prin care Parlamentul va avea 300 de parlamentari să fie adoptată şi atunci ar fi de acord cu organizarea de alegeri parlamentare anticipate pentru că ar duce la alegerea unui Parlament mai suplu şi mai eficient. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: