Revelion la Acapulco

Am şofat de la Suceava la Bucureşti. Cu compania aeriană KLM am ajuns la Amsterdam, unde am stat mai bine de 6 ore şi unde am fi putut da o fugă până în oraş, dar ghidul ne-a zis… „pe frigul ăsta?!”. Ne-am plimbat prin aerogară, am făcut poze, am mai gustat câte ceva şi am schimbat mai multe scaune.

Timp de 11 ore am ocolit Atlanticul prin partea de nord a lui (Scoţia, Islanda, Groenlanda, Canada), am tăiat America prin partea central-estică şi am aterizat pe aeroportul din Mexico City, aflat la o diferenţă orară de 8 ore în urma noastră. Un căţel în lesă ne-a mirosit bagajele şi ne-a lăsat să intrăm fără probleme în Statele Unite Mexicane (32 state).

Ademeniţi de agenţia de turism cu lozinca „Revelion de excepţie pe urmele aztecilor şi mayaşilor”, în ziua a treia (31 decembrie), cu un autocar în care fiecare ar fi putut sta pe câte două locuri, ne-am îndreptat spre Pacific, către Acapulco.

Am ajuns odată cu seara, după ce pe drum am mai făcut două opriri destul de tihnite la Cuernavaca şi Taxco. Am fost cazaţi într-un hotel cu 25 de etaje (Calinda Beach), aflat chiar pe malul mării.

Repartizarea camerelor a fost făcută până la sosirea noastră. Fiecare a nimerit după cum i-a fost norocul: mai sus sau mai jos, cu vedere spre golf sau spre strada principală şi munte. Noi am fost relativ norocoşi, în sensul că am fost repartizaţi la etajul 11 (trei lifturi) şi cu vedere în lungul arterei principale, adică de pe balcon se puteau vedea atât muntele, cât şi plaja. Cel mai rău au nimerit-o cei de la etajul trei, întrucât acolo balcoane nu erau; în schimb, sub geamurile lor se întindea terasa restaurantului, cam pe trei sferturi din circumferinţa hotelului. Pentru cei de la etajul trei, zgomotul şi mirosurile culinare veneau ca un bonus.

Pe respectiva terasă a avut loc şi celebrarea trecerii dintre ani. Personal, am început sărbătorirea cu un mare nod în gât, întrucât ghidul nostru, care era şi patronul firmei de turism, mi-a spus că petrecerea de revelion durează de la orele 21 la 23. Cică… „doar la noi şi la ruşi au mai rămas…”. M-am gândit că am bătut atâta drum până la faimosul Acapulco pentru un mare fâs; să-mi petrec revelionul în cameră!

Efectiv, nu pot să înţeleg ce a fost în capul lui când a spus aşa o tâmpenie (de altfel nu singura!). Revelionul a început la ora 21, precum a zis, dar a ţinut până după ora două dimineaţa.

Grupul nostru (18 persoane) a fost repartizat la două mese rotunde, de care s-au ocupat doi chelneri, cu sucuri şi băuturi alcoolice cât ai fi vrut, inclusiv vin spumant mexican din abundenţă. Masa a fost cu autoservire, gen „bufet suedez”. A fost muzică live. La trecerea dintre ani, timp de circa 10 minute, au fost jocurile de artificii, trase atât de pe ţărm, cât şi de pe câteva stânci mai mari sau mai mici, din apă. Numai prin marile capitale ale lumii cred că mai poate fi văzut un asemenea spectacol de lumini. Îmi vin în minte în mod special trecerile dintre ani din Australia, de la Sydney.

Am stat trei nopţi în respectivul hotel. Era construit în anii ’60, de către americani. Ca să stingi lumina, la culcare, te ridicai din pat şi mergeai până la uşă, unde era întrerupătorul. De acolo te întorceai pe întuneric, căutând patul cu degetul mare de la picior. În afară de un discret miros de mucegai, totul voia să fie la superlativ; dar nu era.

Hotelul avea plaja proprie lată cam de 40-50 de metri şi cam tot atât din apa mării, marcată lateral şi în profunzime prin geamanduri. Dacă voiai să te scalzi, trebuia să ştii să înoţi, căci valurile erau puternice şi apa îţi venea până peste cap deja de la 3 metri de plajă.

Seara am ieşit în oraş, plimbându-ne pe artera principală şi coborând din loc în loc către plajă. Ne-a lăsat impresia unei staţiuni gen „litoralul pentru toţi” şi pentru toate gunoaiele şi mirosurile. De la ghidul mexican pe care l-am avut în ziua următoare, am aflat că Acapulco se află pe primul loc în Mexic şi pe locul doi în lume în ceea ce priveşte infracţionalitatea. Nu-i de mirare că la fiecare 300-400 de metri puteai vedea câte doi poliţişti înarmaţi cu arme de război (foto).

Pentru ultima zi ne-am înscris într-o excursie pentru care am plătit 50 de euro de persoană. A meritat fiecare cent. Au fost o primă parte (oraş nou şi oraş vechi) cu microbuzul şi o a doua parte cu catamaranul în Golful Acapulco.

Şoferul microbuzului nostru (grupul a fost împărţit în două) era absolvent de facultate şi vorbea foarte bine în engleză. De la el am aflat că preţul unei garsoniere în Acapulco se ridică la suma de 300.000 de dolari; al unui apartament, cam la 700.000 de dolari. Printre alte multe informaţii primite de la el am mai aflat că Elvis Presley, în filmul „Dragoste la Acapulco”, n-a fost la Acapulco! Nici la filmare şi nici după aceea. Toate scenele cu el au fost filmate în Las Vegas, iar cele de peisaj, la Acapulco.

Cu microbuzul au fost făcute patru opriri. Prima oprire a fost în curtea unui restaurant (Si Senor), de unde era o foarte frumoasă vedere asupra întregului golf. Pentru a doua oprire am trecut creasta muntelui şi am poposit preţ de vreo câteva minute (totul a fost o mare fugăreală!) într-un loc special amenajat pentru belvedere. Aveam în faţă un alt golf, precum o pungă cu gura foarte mică. Fusese cândva o ascunzătoare a piraţilor. Ni s-a spus că terenurile din jurul golfului sunt cumpărate de chinezi, care urmează să construiască. Imediat în vecinătatea punctului de belvedere se află Consulatul Rusiei (singurul sau unul dintre mai multe, în Mexic).

O altă oprire am făcut-o la fosta proprietate a născutului în Timişoara (cartier Freidorf) Johny Weissmüller (Tarzan). Este o proprietate aflată chiar pe faleză, la vreo 30 de metri înălţime faţă de bătaia valurilor. Undeva, pe o terasă, se află o galerie cu fotografiile unora dintre apropiaţii lui prieteni, actori şi ei ai acelor vremuri. John Wayne era unul dintre ei, care, la rândul său, şi-a cumpărat o proprietate ceva mai în josul muntelui, unde a trăit cu cea de-a treia (şi ultima) sa soţie, o peruancă doar cu 28 de ani mai tânără ca el, căreia i-a lăsat moştenire întreaga sa avere.

Punctul forte al excursiei cu microbuzul a fost în oraşul vechi, la Mirador (Quebrada Cliffs). Este una dintre marile atracţii ale Mexicului. Este vorba despre o faleză cam la vreo 50 de metri înălţime, cu o înclinaţie de 70-80 de grade (foto). Prin căţărare liberă o poţi urca. De pe ea, de la diferite înălţimi, se sare în „şanţul” dintre stânci. Contactul cu apa mării se face foarte aproape de baza stâncilor. În punctul de înălţime maximă, de unde se sare (aproximativ 30 de metri), există o icoană (probabil în mozaic) la care se roagă cei ce urmează să sară. Ultima săritură o face unul care, după ce se roagă la respectiva icoană, se aruncă cu spatele în „şanţul” dintre stânci. Au loc cinci reprize de sărituri pe zi, din care ultima pe timp de noapte, cu făclii. Săritorii sunt plătiţi oficial cu câte 300 de dolari pe lună, la care se mai adaugă şi ciubucul din partea unor spectatori care oricum au plătit bilet de intrare să vadă respectivul spectacol. Am înţeles că respectivii săritori practică acest sport până la vârsta de maxim 40 de ani şi că până în prezent (începând cu anii ’30) nu a fost niciun accident.

După-amiază am fost, în acelaşi preţ de 50 de euro, într-o plimbare de două ore cu catamaranul în Golful Acapulco. Catamaranul este un vas format din două plutitoare paralele, unite între ele printr-o platformă de bază, la care se mai adaugă încă două niveluri. Gustarea se cumpără, iar băutura este la discreţie, drept care m-am ameţit de atâta tequila combinată cu nu ştiu ce fel de suc. Muzica a fost live; doi instrumentişti creoli şi o solistă vocală tot creolă, dar mai bronzată. S-a şi dansat, drept care şeful de grup mi-a spus, câteva zile mai târziu, că m-am îmbătat, deşi n-am umblat nici în patru labe şi nici nu m-a dus nimeni de subţiori. Atâta doar că n-am experienţă cu băuturile alcoolice şi, una peste alta, eu doar m-am simţit bine şi n-am jignit pe nimeni. Ce-a fost rău în asta, domnule ghid, domnule Liviu?!

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: