La Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, lansare de carte

„Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”

 Teatrul Municipal „Matei Vişniec” invită publicul sucevean la lansarea cărţii „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române”.

Evenimentul este organizat de Asociaţia SEVA şi va avea loc joi, 23 ianuarie, ora 17, în spaţiul expoziţional al teatrului.

„Anii 2019 şi 2020 marchează, deopotrivă, două date semnificative pentru regalitatea românească şi dinastia naţională: Jubileul Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. În martie 2019 s-au împlinit şapte decenii de la naşterea sa, iar în ianuarie 2020 se vor împlini trei decenii de la venirea definitivă, pe pământ românesc, a viitoarei suverane” arată organizatorii.

Volumul „Lumea Majestăţii Sale. Jubileul Custodelui Coroanei Române” este structurat pe trei secţiuni – „Cuvinte regale despre Majestatea Sa”, „Rolul instituţional al Casei Regale şi al Majestăţii Sale”, „Portrete în timp ale Majestăţii Sale”, iar secţiunea „cuvânt înainte” este semnată de Alteţa Sa Regală Principele de Wales, văr cu Majestatea Sa Margareta a României, Custodele Coroanei.

Volumul este coordonat de Alexandru Muraru şi Daniel Şandru. Acesta din urmă va fi prezent la Suceava la lansarea de carte. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: