„Fii isteţ, fă-te văzut !”

> Un îndemn care îi va mobiliza pe elevi să fie mai atenţi pe drumurile publice

Zeci de preşcolari şi elevi mai mici şi mai mari din şcoli sucevene s-au reunit, luni, în holul Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava, pentru a participa la lansarea unui proiect care vizează creşterea siguranţei lor pe drumurile publice, printr-un comportament preventiv responsabil.

„Fii isteţ, fă-te văzut!” este titlul proiectului iniţiat de Asociaţia „Rădăcini şi Aripi” Suceava şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Suceava, care se va desfăşura în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava. Este un îndemn care i-a mobilizat deja pe copii şi profesorii lor, cu punct de plecare în această lună şi finalizare peste 6 luni, aceştia fiind prezenţi în număr foarte mare la lansare. Iniţiativa are drept argument faptul că România este una dintre ţările Uniunii Europene cu cele mai slabe rezultate la siguranţa pe drumurile publice, alături de Bulgaria şi Croaţia. Mai mult, o statistică realizată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie arată că în judeţul Suceava evoluţia accidentelor rutiere se menţine, de câţiva ani, pe primul loc la nivel naţional în ce priveşte mortalitatea.

„Când se întâmplă astfel de evenimente toată comunitatea este afectată, iar un astfel de proiect este binevenit, chiar vital, fiindcă trebuie să ştim cum să ne apărăm şi cum să ne facem văzuţi folosind materiale reflectorizante şi să ajungem acasă în siguranţă” a spus Alexandra Hlade, coordonatoarea proiectului.

Elevii participanţi la atelierele organizate de experţi ai ONG-ului şi ai celor două instituţii implicate în proiect vor avea ocazia să exerseze, prin intermediul activităţilor practice, comportamente adecvate pe drumurile publice, a adăugat Alexandra Hlade. Ei vor descoperi răspunsuri la întrebări precum: „De ce este necesar să fiu vizibil pe drumurile publice? Cum şi când mă pot face vizibil pe drumurile publice?”. În cazul preşcolarilor, principala metodă folosită la aceste ateliere va fi jocul, în timp ce elevii „vor lucra în perechi şi vor învăţa unii de la ceilalţi, pe grupe, dezvoltându-şi astfel gândirea critică şi competenţele de relaţionare interpersonală”.

Coordonatoarea proiectului a mai spus că a avut ca model un proiect asemănător desfăşurat în Marea Britanie, unde dezvoltarea unor astfel de programe a devenit deja o tradiţie, mai ales că în urma unei astfel de campanii derulate, începând cu anul 2000, în şcoli şi grădiniţe, s-a constatat o scădere a ratei deceselor pe drumurile publice cu 46%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: