Prima reacţie a lui Harry, după criza din Familia regală:

Decizia retragerii, luată cu mare tristeţe

Prinţul Harry a vorbit, duminică, despre „marea tristeţe” pe care i-a adus-o decizia de a renunţa la rolul de membru senior activ al Familiei regale britanice, în urma acordului stabilit cu regina Elizabeth a II-a, scrie Reuters. Palatul Buckingham a anunţat, sâmbătă, faptul că prinţul Harry şi ducesa Meghan nu o vor mai reprezenta formal pe regina Elizabeth a II-a, nu vor mai folosi titulatura de „Alteţa sa regală” şi vor fi independenţi financiar.

Scopul noului acord a fost să pună capăt crizei care a izbucnit în familia regală britanică, după ce cuplul şi-a anunţat intenţia de a reduce din numărul apariţiilor oficiale în numele reginei Elizabeth a II-a şi de a petrece mai mult timp în America de Nord.

Prinţul Harry a susţinut, duminică, un discurs pentru organizaţia caritabilă Sentebale şi a declarat, vizibil afectat, că rezultatul final al discuţiilor cu familia regală nu a fost acela pe care el şi soţia sa, ducesa Meghan, l-ar fi dorit. „Noi am sperat să putem continua să o reprezentăm pe regină, ţările Commonwealth şi asociaţiile mele militare, fără fonduri publice. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil”, a spus prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii. „Am acceptat acest acord ştiind că cine sunt eu cu adevărat nu se va schimba şi că voi rămâne la fel de dedicat. Dar sper că vă va ajuta să înţelegeţi faptul că a trebuit să fac un pas înapoi în schimbul unei vieţi mai liniştite”, a adăugat prinţul.

Conform noului aranjament, Harry va rămâne prinţ, iar cuplul îşi va păstra titlul de duci de Sussex, în timp ce îşi începe o nouă viaţă, departe de Marea Britanie. Prinţul Harry şi ducesa Meghan îşi vor petrece majoritatea timpului în America de Nord şi nu vor mai participa la evenimentele viitoare oficiale ale familiei regale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: