Handbal masculin

CSU Suceava a jucat trei meciuri amicale contra unor echipe din Liga Naţională

> Sucevenii au jucat o partidă cu CSM Bacău şi două cu CSM Vaslui

 La finele săptămânii trecute, echipa de handbal masculin CSU din Suceava a disputat trei meciuri amicale în compania unor formaţii de Ligă Naţională. CSU Suceava a început seria meciurilor de pregătire din intersezon cu gruparea CSM Bacău. Mult mai experimentată, echipa oaspete s-a impus la final cu scorul de 37-26. Sucevenii au arătat o oarecare lipsă de prospeţime, însă acest lucru este normal dacă stăm să ne gândim că vin după o perioadă cu antrenamente foarte dure. Pentru băcăuani au evoluat Adrian Târzioru şi Gabriel Cotinghiu, doi jucători care au îmbrăcat în trecut tricoul grupării sucevene.

După jocul cu CSM Bacău, elevii antrenorilor Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei s-au întâlnit cu fostul antrenor al echipei de hanbdal a Sucevei, Leonard Bibirig, şi cu foştii lor colegi, Petrea, Pralea, Erhan, Acatrinei, Amihăesei şi Polocoşer. După fiecare meci s-a mai jucat câte o repriză în care au evoluat jucătorii mai tineri şi cei care au fost mai mult pe banca de rezerve în campionat.

În primul dintre meciurile CSU Suceava contra CSM Vaslui, gazdele au avut un start bune şi au reuşit chiar să conducă la pauză cu 16-15. CSM Vaslui a început repriza a doua cu un joc mai agresiv în apărare şi a preluat iniţiativa câştigând clar în final cu 37-29.

CSU Suceava: Duman, Turturică – Toni (4), Mihalcea, Furak (5), Kobzii (4), Loic (1), Lupu (2), Leordean (2), Majic (2), Oancea (4), Popia (4), Barb (1), Tofănel.

În cel de-al doilea meci dintre CSU şi CSM Vaslui disputa a fost extrem de echilibrată şi spectaculoasă.

Sucevenii au început tare a doua partidă cu CSM Vaslui şi au condus cu 4-1 şi 6-2. După un time-out care i-a adus cu picioarele pe pământ, oaspeţii au revenit şi au preluat conducerea ostilităţilor. În pofida efortului depus, cei de la CSU Suceava nu au putut ţine pasul cu vasluienii, care au intrat la pauză cu un avantaj confortabil de cinci goluri, scor 13-18.

În repriza a doua, CSU Suceava a revenit puternic şi a reuşit să egaleze la 26 în minutul 43. CSU Suceava a şi condus pe final cu 33-32, dar a pierdut din cauza lipsei de experienţă arătată în ultimele minute cu scorul de 34-35.

CSU Suceava: Turturică, Duman – Mihalcea (2), Pintilei (2), Kobzii (6), Furak (6), Majic (1), Tofănel (2), Leordean (4), Oancea (2), Cozorici (3), Popia (3), Loic (3).

În perioada 23-24 ianuarie, CSU Suceava va participa la un puternic turneu la Baia Mare alături de Minaur, Potaissa Turda şi CSM Reşiţa.

CSU Suceava, care se află pe primul loc în ierarhia la zi a Diviziei A, Seria A, va susţine primul meci oficial din acest an pe 2 februarie, în deplasare, în compania grupării Poli Iaşi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: