Senatorul Ioan Stan dezminte

Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a infirmat, vineri, la Subiectul Zilei de la News Bucovina afirmaţiile vicepreşedintelui regional al PNL, deputatul Ioan Bălan, care susţine că investiţii în Spitalul Judeţean Suceava şi Sala Polivalentă au fost blocate de un lider din PSD Suceava pentru ca acestea să nu se contabilizeze politic în dreptul preşedintelui CJ Suceava şi primarului Sucevei, care sunt liberali.

„Minciună mai sfruntată nu poate să fie decât aceasta făcută de acest lider PNL, mai ales referitor la Spitalul din Suceava”, a spus Stan.

El a arătat că a luat legătura şi cu managerul Spitalului Judeţean Suceava, faţă de care are o apreciere deosebită pentru că tot ce s-a făcut acolo este rodul muncii lui şi a felului cum a cheltuit fondurile alocate. „Inclusiv managerul a negat lucrul acesta, nu a simţit nicio clipă să se întâmple acest lucru”, a spus Stan.

El a prezentat şi un episod în care a făcut lobby pentru dotarea SJU Suceava.

Stan a spus că la o întâlnire a grupului parlamentar PSD, când era ministru al Sănătăţii Florian Bodog, a văzut o listă cu propuneri de investiţii în RMN şi angiograf pentru un judeţ din Transilvania.

„Ţinând cont că Spitalul din Suceava era o minunăţie şi este o minunăţie, un spital modern, am spus că nu se poate şi am făcut lobby, iar ministrul de atunci a acordat Sucevei acel angiograf şi acel RMN”, a spus Stan.

El a mai declarat că de alte fonduri Spitalul din Suceava nu a dus lipsă şi cea mai mare dezvoltare a Spitalului Suceava a fost sub cele două guvernări PSD.

„În legătură cu Sala Polivalentă mă apucă râsul şi trebuie să trec şi eu la atac. Întotdeauna am fi colaborat cu primarul Sucevei care făcea fotografii în faţa CNI sau Ministerului Dezvoltării, dar niciodată nu a venit să solicite: Dacă aveţi ocazia, vedeţi că am şi eu Sala Polivalentă”, a spus Stan.

El a arătat că în toată ţara sălile polivalente au fost blocate datorită faptului că în 2020 România organizează şi ea Campionatul European de Fotbal şi prioritare erau cele patru stadioane şi majoritatea sumelor au mers către stadioane.

Ioan Stan a declarat că demisionează dacă i se aduce un singur exemplu, o persoană, care ar fi blocat aceste proiecte. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: