Operaţiuni ilegale cu produse psihoactive la Gura Humorului

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, miercuri, reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a patru persoane, iar Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie, şi tentativă la viol.

În cauză s-a reţinut faptul că inculpaţii M.M.M., M.I.L., H.E.C. şi V.A.C. au constituit un grup infracţional organizat ce avea ca scop comiterea infracţiunilor de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie.

Astfel, inculpaţii M.M.M. şi M.I.L. procurau şi vindeau substanţele susceptibile a avea efect psihoactiv, atât direct de la locuinţa acestora, din oraşul Gura Humorului, jud. Suceava, cât şi prin intermediul inculpaţilor H.E.C. şi V.A.C..

Inculpatul M.M.M. a recurs deseori la fapte de violenţă pentru a intimida persoanele pe care le suspecta că-i pot pune în pericol activitatea infracţională, printre cei agresaţi s-a aflat şi inculpatul H.E.C

Totodată, la data de 22.06.2018, inculpatul M.M.M. ar fi încercat să agreseze sexual o victimă minoră, de sex masculin, sub pretextul că aceasta a venit neanunţată la domiciliul său, pentru a solicita produse cu efect psihoactiv.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că substanţele cu efect psihoactiv erau vândute la preţuri cuprinse între 10 şi 20 de lei.

La data de 15.01.2020, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Suceava au efectuat un număr de 3 percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate 2 laptopuri, 13 telefoane mobile, 3 carduri de memorie, un stick USB şi o sabie.

Tribunalul Suceava a dispus arestarea preventivă a celor patru. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: