Oameni şi cărţi

Cărţi închinate Centenarului Marii Uniri

„Temeiul unirii Bucovinei cu Regatul României”, Cuvânt înainte, antologie, comentarii şi bibliografie de Ion Filipciuc, Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018, 295 p.

Când e vorba de cărturarul Ion Filipciuc, absolvent al Facultăţii de Litere de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, doctor în lingvistică, având ca teză lucrarea „Constante stilistice şi semnificaţii arhaice în «Mioriţa»”, Omul acesta s-a afirmat şi remarcat printr-o mare diversitate de preocupări. Profesor de limba şi literatură română. Cercetător. Istoric şi critic literar. Animator şi îndrumător cultural. Publicist. Poet. Prozator. Cineast. Îngrijitor şi editor de ediţii critice. Iniţiator, membru fondator al Societăţii culturale, al revistei şi editurii „Mioriţa” (1991). Spre a-i analiza şi caracteriza activitatea creatoare, personalitatea proeminentă şi productivitatea creaţiilor sale caleidoscopice şi patriotice n-ar fi pe deplin lămuritoare cuvintele cronicarului: „nasc şi la Moldova, Oameni”, fiindcă Omul acesta a scris şi difuzat din oraşul de la poalele Rarăului în restul spaţiului românesc circa 130 de articole, note, studii, cărţi de istorie, critică literară, eseuri, poezie, proză, monografii ale unor personalităţi şi evenimente culturale, cu prioritate din Bucovina, încât opera sa este aidoma unui imens mozaic cultural, multicolor şi original, despre care s-ar putea zice doar câteva cuvinte lapidare şi concise: Omul acesta a scris mult, dar n-a scris decât atunci când a avut el însuşi ceva de spus, când s-a zbătut cum a putut şi n-a făcut decât ceea ce i-a plăcut şi a vrut ca şi glasul lui să exprime, să lumineze idealul în care a crezut.

Altfel, sub chipul său blajin, hâtru, glumeţ, extrovertit, iscoditor, erudit, deschis, cu frunte lată şi obrazul năpădit de barbă albă, abundentă şi lungă, aparent monahală, e un Om ambiţios, riguros, foarte cinstit şi harnic, un spirit benedictin, gata să se bată până-n pânzele albe să confrunte un document, să descopere o nouă dată, care să-i ofere răspunsul la o întrebare care-l frământă de mult.

A îndrăznit şi reuşit unele performanţe, care-l oţelesc şi-i sporesc strădaniile creaţiei.

Societatea culturală, revista şi editura „Mioriţa” sunt o parte a fiinţei sale. În 1981, cu un alt coleg, într-o lucrare despre „Viitorul cineaştilor amatori” a realizat „primă abordare semiotică a imaginii cinematografice în literatura română”. În 1984 s-a întâlnit cu filosoful Constantin Noica, la Păltiniş, şi a stabilit relaţii speciale care i-au copleşit şi înrâurit preocupările. În 1996 s-a implicat în iniţierea şi organizarea Simpozionului naţional „Mioriţa” de la Soveja, în 1998 participă la Festivalul „Mihai Eminescu” la Drobeta-Turnu Severin şi, pentru contribuţiile sale originale la biografia poetului, obţine Premiul Eminescu.

…La împlinirea şi cinstirea Centenarului Marii Uniri se angajează cu toate forţele fiinţei sale şi elaborează trei lucrări cu documente, texte antologice şi comentarii cu consistente note originale, la care ne referim în rândurile ce urmează.

II

În lucrarea „Temeiul unirii Bucovinei cu Regatul României” (Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2018, 295 pagini), Ion Filipciuc constată, într-un „Cuvânt îndărăptnic” că, la un veac ce s-a scurs de la Marea Unire „s-au scormonit arhive publice şi particulare (…), s-au tipărit fotografii şi facsimile, dar încă nu ştim să existe şi o bibliografie asupra subiectului”; încearcă şi reuşeşte să întocmească el o selectivă şi sugestivă antologie de 28 de autori, foarte diferiţi prin poziţia lor în timp şi spaţiu faţă de marele eveniment; acestora le adaugă trei comentarii ale sale şi o listă bibliografică cu 106 lucrări, precum şi 32 de ilustraţii cu imagini din Bucovina, personalităţi, oameni simpli, orăşeni şi ţărani, români şi reprezentanţi ai unor naţionalităţi, ba chiar şi unele hărţi ale provinciei din 1900 şi 1904.

Autorul dă, astfel, „cuvântul – acestor oameni diferiţi –, măcar după un veac de la desfăşurarea evenimentelor”, spre a se pronunţa asupra Bucovinei, lui Mihai Eminescu, Axente Sever, Ion Jalea, Iancu Flondor. Eminescu, de pildă, analizând politica Austriei în Bucovina, scria (la 1870-1877) că: „Făgăduit-au austriecii s-o ţie în vechile ei legi şi obiceiuri. Bunurile, averile mănăstireşti să le întrebuinţeze spre ridicarea poporului moldovenesc…”.

„Şi ce-au făcut în ţară? Mlaştină de scurgere a tuturor elementelor corupte, loc de adunătură a celor ce nu mai puteau trăi în alte părţi…”. Axente Sever apare cu al său „Plan strategic pentru cucerirea Transilvaniei de către România”, manuscris descoperit în 1923. El, care a trecut în eternitate în 1897, ca şi Simion Bărnuţiu, se întreba în aprilie 1848, când lucra la acest plan: „Oare când vom fi noi în stare să răsculăm pe românii din toate părţile, într-o înţelegere şi un scop? (…). Cred cu tărie că s-ar afla mulţi tineri, care s-ar pune bucuros în fruntea românilor”.

Ion Jalea semna rândurile despre Bucovina în broşura „Ardealul, Banatul, Crişana, Maramureşana şi Bucovina”, publicată în 1919. El constata în scrierea sa că „Nicăieri războiul n-a făcut mai crâncene ravagii ca în Bucovina”.

Iancu Flondor apare în această antologie cu un fragment semnificativ din „Memoriul privitor la fruntariile Bucovinei”, trimis în 1915 lui Ionel I.C. Brătianu spre a afla despre uneltirile ucrainenilor din nordul provinciei, referitor la teritoriile ce intenţionează să le revendice ei la conferinţa de pace.

Ion Filipciuc reproduce, în continuare, din raportul lui N.D. Vergan, expert la Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, despre „rolul” Rusiei „în eliberarea României de sub turci” la 1877, de sub austrieci în 1854, la Unirea din 1859 şi ce trebuia să ocupe Rusia din Bucovina în războiul din 1914-1918.

Este publicat, de asemenea, raportul generalului rus Muraviov, din decembrie 1914, care, străbătând teatrul de război, formulează concluzia: „Datoria noastră este în acest război să recuperăm Galiţia, Bucovina şi Rusia Subcarpatică…”. Despre intenţiile expansioniste ale ruşilor şi noua organizare postbelică se publică şi un alt document ultrasecret din 1916.

Despre „suferinţele Bucovinei în timpul războiului” vorbeşte Aurel Murariu la 4 februarie 1920 în Parlamentul României Mari.

Antologia mai cuprinde unele „constatări şi aprecieri asupra situaţiei armatei româneşti” semnate de colonelul Ion Antonescu în 1917 din partea Marelui Cartier General. Despre „Bucovina în pribegie” scrie poetul Gavril Rotică, în 1919. Gheorghe I. Brătianu evocă crâmpeie din Marele Război. Inginerul Aurel Ţurcanu – membru în Consiliul Naţional Român şi participant la Congresul General al Bucovinei – reconstituie misiunea sa pe lângă guvernatorul Etzdorf. Maximilian Hacman, profesor universitar şi membru în Consiliul Naţional Român, relatează despre „primul sfat pentru Unire, ţinut la 11 octombrie 1918, acasă la dr. Isidor Bodea”. Maiorul Anton Ionescu scrie despre „intrarea trupelor române în Bucovina” în ziua de miercuri, 6 noiembrie 1918. Bucovineanul Filimon Tomiac reface episodul întâlnirii lui Sextil Puşcariu cu sublocotenentul Ilie Lazăr, prezent la Cernăuţi cu unitatea militară pe care o conducea cu o zi înainte de intrarea Diviziei a 8-a condusă de generalul Iacob Zadik. Însuşi Ilie Lazăr îşi prezintă modul cum a dezertat de pe linia frontului austriac de la Lemberg şi a ajuns la Cernăuţi „cu toţi românii bănăţeni din Regimentul 8 honvezi din Lugoj”.

Textul Proclamaţiei difuzate de Iacob Zadik la Cernăuţi (la 24 octombrie 1918), amintirile dr. Aurel Popescu „din zilele mari ale Unirii din 1918”, ca şi cele ale lui N. Tcaciuc Albu, informaţiile inedite din Condica cronicală a preotului C. Ureche de la Frătăuţii Noi sau cele din Condica cronicală de la Ostra, semnate de preotul Ion Ilinţ, evocările şi rândurile lui Traian Roşu, Victor Morariu, Alexe Procopovici, D.D. Pătrăşcanu, ca şi documentul despre „Ultimele zile ale Austriei în Bucovina”, după însemnările lui Josef Ezdorf, dimpreună cu comentariile autorului Ion Filipciuc se vor un temei al Marii Uniri cât mai stăruitor, complex, cu toate laturile descifrate şi evidenţiate de autor – temei teluric, istoric, juridic, etnic şi sacru.

În acest fel, autorul ne oferă o argumentare veridică a Unirii Bucovinei iniţiată de „heghemonia intelectuală” a românilor rămaşi acasă, sub cele trei ocupaţii succesive ruseşti, completată cu participarea deportaţilor şi fortificată prin „reîntoarcerea pribegilor” (adică a refugiaţilor din Vechiul Regat, în frunte cu Ion Nistor) şi prin completarea întregii acţiuni cu o „heghemonie militară” – care a impus respectarea declaraţiilor teoretice adoptate la Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: