13 decembrie 2019 la Cernăuţi, o zi din curgerea învolburată a vremii

Am plecat din Suceava cu sentimentul unei victorii: călătoream cu o cursă Suceava-Cernăuţi, cursă regulată, suceveană, prima după nu ştiu câţi ani, câte decenii, înfiinţată aici, în sudul Bucovinei. O cursă de ora 6,00, atât de dorită şi de invitaţii, participanţii la diferite manifestări, dar şi de turişti, şi de obişnuiţii bazarului. I-am felicitat şi pe patronul Bog Trans, prezent în Autogara Suceava, şi pe conducătorul auto, Vasile Cimbru, cu multă căldură: numai călătorii ca noi ştiu că cel mai greu se ajunge unde ne sunt cei mai apropiaţi, basarabenii şi românii din nordul Bucovinei, mai ales ei, bucovinenii de peste graniţă, care nu fac parte din diaspora, nu au plecat de acasă, indiferent de motiv, ci au rămas acasă, sunt acasă. Dificultatea acestor drumuri pe care Gina Puică, asistent doctor la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, responsabil al Lectoratului de Română al acesteia la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici” Cernăuţi, o înfruntă din septembrie 2015 reprezintă, în ce mă priveşte, motivul unui plus de respect pentru munca, pentru dăruirea ei. Deoarece, ca excelentă profesionistă o ştiu pe Gina Puică încă din perioada 2007-2013, în care a fost lector de română la Universitatea din Strasbourg.

Ca niciodată, am ajuns cu mult mai devreme. De regulă, soseam în ultimul minut sau după începerea manifestării, din cauza timpului lung petrecut la trecerea graniţei. Odată, la un salon de carte românească la Biblioteca Raională Herţa, participanţii din raion şi invitaţii de la Cernăuţi ne-au aşteptat, amânând deschiderea salonului, peste două ore. Dimineaţa ezită între ceaţă, ploaie şi ninsoare, aşa că, farm. Maria Olar, preşedinta Fundaţiei Culturale „Leca Morariu” Suceava, şi cu mine, ne adăpostim într-un bistrou de pe fosta Cale Domnească, astăzi pietonala Olga Kobileanska, cea mai frumoasă stradă din frumosul Cernăuţi. În aroma de fructe instaurată de ceaiul fierbinte în local, Maria Olar îşi întinde pe măsuţă şi pe banchetă câteva reproduceri foto din dosarul gros al documentelor ce îi însoţesc comunicarea cu care va participa la masa rotundă internaţională care ne-a adus în capitala istorică a Bucovinei: „Interferenţe lingvistice şi culturale la Cernăuţi şi în lume”, ediţia a III-a, 13 decembrie 2019. Ziua Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, în Calendarul Iulian, respectat aici. Oare ce să aleagă din multele şi însemnatele lucruri privitoare la familia Morărenilor, care a lăsat atâtea urme luminoase în Bucovina?

În vecinătatea Teatrului, Sala Verde a Universităţii cernăuţene, aflată la parterul unei clădiri înalte din perioada interbelică, se pare fost sediu al unei bănci româneşti, cu uşa la stradă, strada Bankova, 1, în permanentă deschidere-închidere şi cu ochii ferestrelor strălucind prietenos, este deja animată. Pe hol cafea, ceai aburind, fursecuri, cu voluntarii, cursanţii de la Lectoratul de Română ciorchine în jurul Ginei Puică ne adresează un bun venit plin de căldură. Cei mai mulţi, măcar din vedere, ne ştim de-acum de la cele două manifestări internaţionale iniţiate şi însufleţite de Gina Puică, una dedicată traducerilor şi traducătorilor lui Eminescu, vara, şi aceasta, iarna, consacrată întâlnirilor, interferenţelor prilejuite şi fertilizate de atmosfera specială, de multietnicitatea oraşului. Amândouă organizate sub egida Universităţilor din Suceava şi din Cernăuţi, de Lectoratul de Română al uneia şi de Centrul de Studii Româneşti al celeilalte. Prima cu patru ediţii, cea de-acum cu a treia ediţie la activ.

Masa rotundă este deschisă de Gina Puică, „Tematica ni s-a impus prin istoria şi chiar prin prezentul acestui loc, temă de actualitate în lumea contemporană…”, care prezintă şi mesajul de susţinere al ES Irina-Loredana Stănculescu, consulul general al României la Cernăuţi. Următorul salut îi aparţine conf. univ. dr. Liubov Melniciuk, directoarea Centrului de Studii Româneşti, care, între altele, observă şi buna colaborare între Centru şi Lectorat, reunind persoane de etnii diferite.

Prima comunicare este semnată de conf. univ. dr. Valentina Bohatireţ şi Liubov Melniciuk (amândouă cadre didactice la Facultatea de Istorie, Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale a Universităţii Cernăuţi) şi îi prilejuieşte Ginei Puică un scurt comentariu despre interferenţele lingvistice ale acesteia, cu prezentări în engleză şi ucraineană şi cu traducerea ad-hoc a lui Marin Gherman în română, un gest prietenos, de sprijinire a manifestării, de care participanţii au beneficiat de mai multe ori. Tema, ilustrată cu proiecţii video, este captivantă chiar şi pentru participanţii care locuiesc, trăiesc în oraş, autoarele referindu-se la locuri de memorie creatoare de identităţi. Împreună cu Valentina Bohatireţ şi Liubov Melniciuk călătorim în timpul a trei pieţe cernăuţene, Piaţa Centrală, Piaţa Teatrului şi Piaţa Soborna (a Integrităţii), cu monumentele lor, considerate reprezentative pentru schimbările din aceste locuri. De pildă, în Ringplatz, Piaţa Unirii, Piaţa Lenin şi azi Piaţa Centrală, amenajată din ordinul împăratului austriac Iosif al II-lea în secolul al XVIII-lea şi străjuită din 1852 de clădirea Primăriei, din 1924 până în 1944, când a fost distrus, aici s-a aflat Monumentul Unirii, precedat de o pietá şi urmat de o cruce, înlocuită apoi de Lenin, demolat în 1992. Acum în capătul Pieţei, răscruce de drumuri, se află monumentul lui Taras Şevcenko, pe fundalul reproducerii documentului emis de cancelaria lui Alexandru cel Bun în anul 1408, primul în care apare numele Cernăuţiului. Ascult, privesc, visez la legendarul Monument al Unirii şi îmi propun ca la întâia călătorie la Bucureşti împreună cu prietena mea, Maria Toacă, din Cernăuţi, aflată astăzi la Suceava pentru a primi Premiul Societăţii Scriitorilor Bucovineni, să merg la Muzeul Naţional de Istorie, să-i caut fragmentele supravieţuitoare: cele două basoreliefuri şi grupul statuar alcătuit de zimbrul moldav biruitor şi de vulturul bicefal al imperiului prăbuşit în anul 1918. Şi sunt, suntem de acord cu Gina Puică: „O cercetare extraordinar de interesantă!”

Mi-aş fi dorit mai mulţi tineri în sală legaţi de presă, care îşi doresc un viitor în presă, şi cu siguranţă ar fi fost, dacă nu ar trece printr-o perioadă de vârf a examenelor studenţeşti, la următoarea comunicare, a dr. Marin Gherman, preşedintele Centrului Media BucPress Cernăuţi, „Spaţii media regionale şi transfrontaliere: între interferenţe şi ghetoizare (studiu de caz: Ucraina-România)”. Se pare că există inerţii afective ale vârstelor mari, cu mult mai greu de depăşit, îşi zice ziarista din mine, ascultând ceea ce spune Marin Gherman despre absenţa unei comunicări vii, directe şi implicit a unei mai bune cunoaşteri reciproce: referirile, citările din presă (Suceava/Cernăuţi) sunt tot mai rare, „la Bucureşti nu avem un corespondent, ne documentăm din surse străine”, „Nici TVR nu are un corespondent la Kiev, nu mai vorbim de Cernăuţi”. Se creează, continuă, o ghetoizare, o tribalizare din punct de vedere informaţional, care reprezintă o primejdie ce nu poate fi ignorată. Ne vom trezi într-o zi manipulaţi, dacă dăm ascultare numai frustrărilor şi temerilor noastre. Prioritar Ucraina, România, Moldova ar trebui să alcătuiască o alianţă strategică, chiar dacă nu ar fi pe placul tuturor.

Ca întotdeauna, o ascult şi acum cu o atenţie mărită pe conf. univ. dr. Raluca Dimian de la Departamentul de Limbi şi Literaturi Străine al Universităţii Suceava, mai ales că vorbeşte despre doi autori cunoscuţi la noi, unul laureat al Premiului Nobel, celălalt al celui mai prestigios premiu german pentru literatură, Premiul Georg Büchner, în comunicarea sa intitulată: „Scriitori de limbă germană din România: Herta Müller şi Oskar Pastior în cadrul proiectului de roman Leagănul Respiraţiei”. Născut la Sibiu, Oskar Pastior, adolescent încă, este condamnat să lucreze, vreme de câţiva ani, împreună cu alţi etnici germani, într-un lagăr de muncă sovietic. Reîntors în România, termină liceul, facultatea, scrie, scrie şi apoi se stabileşte în Occident. Romanul Hertei Müller, care, publicat în Germania a fost răsplătit în acelaşi an, 2009, cu Premiul Nobel, se petrece la Cotul Donului şi a fost inspirat de deportarea lui Oskar Pastior, stins în viaţă în anul 2006. Raluca Dimian a pătruns în adâncimile poeziei şi romanului, detectând posibile înrudiri, întâlniri, văzând un autor manifest, Herta Müller, şi altul latent, Oskar Pastior, o limbă manifestă, limba germană, şi două limbi latente, limba română şi limba spaţiului sovietic în care se află lagărul, interferenţele dintre amintirile altcuiva şi propriile amintiri ş.a. O analiză de fineţe, în căutarea imponderabilelor surse ale inspiraţiei scriitoriceşti care într-un fel neaşteptat îmi evocă misteriosul sul ţinut în mână de Sf. Apostol Andrei, descifrat ca necunoscutele sale epistole, prin care de asemenea predica, interpreta învăţăturile Evangheliei. Şi, fireşte, un îndemn implicit la recitiri.

Un asemenea îndemn pulsează, mai ales pentru participanţii români, în comunicarea istoricului Ihor Piddubni, conf. univ. dr., cursant al Lectoratului de Română, de la Universitatea Naţională „Iuri Fedkovici” Cernăuţi, axată pe „Opere de ficţiune ca sursă de ilustrare a istoriei României din perioada interbelică”, care se referă la scrieri de Mihail Sadoveanu, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, Zaharia Stancu, A.P. Samson. Îmi recunosc la sfârşitul acestei comunicări o dublă admiraţie, pentru acribia documentării istoricului cititor de literatură română şi pentru cursiva sa limbă română dobândită, finisată sub îndrumarea înzestratei şi pasionatei profesoare Gina Puică. Aici se impune o paranteză. Dintre toate relecturile sugerate de această comunicare, reîntoarsă la Suceava, am ales „Baltagul”, în căutarea fragmentului surprins de comunicare ca ilustrând trecerea, nu foarte simplă, de la Calendarul Iulian la Calendarul Gregorian: „- He-hei! Au răcnit nunii suindu-se în picioare în sănii; dumneata, nevastă de la Tarcău, nu ştii pesemne că noi nu ne dăm şi vrem să fim mai tineri cu treisprezece nopţi, şi noi ţinem cu călindarul cel vechi de la începutul lumii pe carele Domnul-Dumnezeu l-a dat lui Adam”.

„O familie culturală: Morărenii”, comunicarea Mariei Olar, frumos previzibil, captează interesul participanţilor încă de la prima frază: „În întreaga viaţă publică, economică, politică şi spirituală a Bucovinei, două grupări familiale se evidenţiază: Hurmuzăcheştii şi Morărenii”, mai ales că fiecare Morărean, de la Silvestru Morariu-Andrievici, mitropolit al Bucovinei şi Dalmaţiei, membru al Camerei Deputaţilor vieneze, autor de manuale şcolare, fondator al revistei „Candela”, la preotul şi publicistul Constantin Morariu Andrievici cu nepotul său de frate, Constantin Morariu, şi cu fiii şi fiicele acestuia, Leca, Aurel, Victor, Victoria şi Elvira, cu partenerii lor de viaţă, reprezintă când un capitol, când o pagină din istoria culturală a Cernăuţiului. Cum era de aşteptat, partea leului revine în comunicarea sa universitarului, eminescologului, scriitorului Leca Morariu, fost decan al Facultăţii de Litere din Cernăuţi, director al Teatrului Naţional din Cernăuţi ş.a., secondat cu o admirabilă activitate muzicală, de interpret şi profesor, de soţia sa, Octavia Lupu Morariu, cu merit esenţial în conservarea şi perpetuarea memoriei lui Leca Morariu şi a celorlalţi Morăreni. Un astfel de merit îi revine după moartea Octaviei Lupu Morariu fundaţiei conduse şi animate de soţii farm. Maria Olar şi ing. Ion Morar, cum am demonstrat-o de altminteri şi în cartea pe care i-am dedicat-o, „O casă a altei vremi”.

Dar, iată, evocarea Mariei Olar interferează, surprinzând-o plăcut, cu aceea a lector. univ. Felicia Vrânceanu de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţi şi, nesurprinzător, dar tot plăcut, cu amintirile mele, deoarece vorbind despre „Gheorghe Jernovei şi «Filologia română la Universitatea Cernăuţi»: file dintr-o istorie neterminată”, mai exact despre lucrarea fostului şef al Catedrei din care au apărut doar primele două volume, I.1875-1919; II.1919-1940 (cel de-al treilea, în manuscris, aflându-se undeva în România, la doamna Jernovei), pomeneşte de un capitol întreg consacrat activităţii aici a lui Leca Morariu şi vorbind despre munca şi devotamentul şi pasiunea lui Gheorghe Jernovei mi-l aduce din memorie la o oră de curs din perioada prepascală, provocându-şi studenţii să povestească despre întâmpinarea şi sărbătorirea Paştelui în casele părinţilor lor. Ascultând-o pe Felicia Vrânceanu, conf. univ. dr. Dorel Fînaru, de la Departamentul de Limba şi Literatura Română şi Ştiinţele Comunicării al Universităţii Suceava, lingvist de formaţie, are o reacţie entuziastă: „Trebuie retipărită!”, însoţită de promisiunea de a se implica hotărâtor în acest act deopotrivă cultural şi de solidaritate universitară, intelectuală. După care, la rândul său, îşi prezintă comunicarea, „Turnul Babel. Istoria unei ruine”.

În „Turnul Babel. Istoria unei ruine”, Dorel Fînaru susţine că diversitatea babelică, „departe de a fi o pedeapsă divină”, este ameninţată: dacă nu se iau măsuri, jumătate din cele circa 7000 de limbi vorbite în prezent vor dispărea în anul 2050. Imaginea lui George Steiner privitoare la „numele derivate”, la limbajul nostru, „o interpunere între percepere şi adevăr, ca un geam prăfuit sau o oglindă deformată”, spre deosebire de „numele primitive” la care se referea Platon, ale limbii paradisiace, perfect transparente, este înlocuită de aceea a unui dezastru antrenând cu dispariţia unor limbi dispariţia culturilor dezvoltate pe suportul lor, create de acestea. Concluzia pe care o formulează, „O politică planetară ar trebui să ocrotească limbile în pericol!” sună straniu aici, la masa rotundă în care se întâlnesc eforturile Lectoratului de Română al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava şi Centrului de Studii Româneşti al Universităţii Naţionale „Iuri Fedcovici” Cernăuţi şi într-un Cernăuţi cu o istorie pregnant multietnică şi multilingvistică şi cu un prezent în care limbile etniilor sunt alungate din învăţământ.

Nu am să vorbesc despre comunicarea mea, „Călătoria, o experienţă complexă”, care ne îmbogăţeşte cunoştinţele şi care, de regulă, se soldează cu un minus de prejudecăţi şi un plus de toleranţă faţă de semeni, mulţumindu-mă să menţionez că am adus în faţa participanţilor o invitaţie, cred atrăgătoare, la lectura celor şase volume realizate de dr. Liviu Papuc (urmaş pe linie maternă al Morărenilor şi biograf şi editor al lui Leca Morariu) cu recuperarea unor scrieri mai puţin cunoscute, de epocă, despre Bucovina, ciclu distins cu Marele Premiu „Bucovina” al Societăţii Scriitorilor Bucovineni (SSB), societate înfiinţată la Cernăuţi, în anul 1938. Şi să amintesc că am utilizat o parte din minutele alocate acestei comunicări pentru a prezenta cel mai recent număr al revistei „Bucovina literară”, care apare la Suceava, dar a fost întemeiată în 1942, tot la Cernăuţi. Cum exact la aceeaşi oră, poetul Alexandru Ovidiu Vintilă, redactorul său şef, o prezenta la Suceava, în cadrul manifestării organizate pentru decernarea premiilor SSB, simţământul unei noi interferenţe a pătruns ca o undă de aer proaspăt în eleganta Sală Verde, a valoroaselor mese rotunde iniţiate de universitara suceveană Gina Puică.

La plecare, trecând cu maşina prin dreptul Pieţei Soborna, Gina Puică ne-a povestit că pregătirile care se întrezăreau în înserare erau dedicate amenajării Orăşelului lui Moş Crăciun şi că aici, conform tradiţiei, luminile Pomului se aprind pe 19 decembrie, când Calendarul Iulian îl sărbătoreşte pe Sfântul Nicolae. Chipul îi strălucea de bucurie, o bucurie pe jumătate copilărească – cine nu are minunate amintiri de când era de-o şchioapă? -, pe jumătate generată de sentimentul, conştiinţa unei reuşite. I-am răspuns cu toţii cu un chip asemenea, deoarece i-o împărtăşeam integral, cu un adaus de recunoştinţă din partea noastră, pentru invitaţie.

Apoi am trecut graniţa şi am fost cu treisprezece zile mai bătrâni, cele treisprezece zile însemnând nu diferenţa dintre Calendarul Iulian şi Calendarul Gregorian, ci, simbolic, plusul de înţelepciune, cu amestecul său de întrebări, căutări de răspunsuri şi responsabilitate, dobândit la Interferenţele din Sala Verde de la Cernăuţi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: