Hruba mea de inimă

Mi-e dor de foşnetul paginii tipărite, de frazele scrise îngrijit, cu înţelepciunea celui care-şi măsoară vorba, îşi respectă cititorul, mi-e dor de lumea în care toţi erau chemaţi, dar puţini erau aleşi. Lumea virtuală a omorât în noi până şi ultima fărâmă de graţie. Cărţile bibliotecilor strigă de pe rafturi, ruşinate de seducţia omului înrobit de orgolii şi vulgaritate. Intimitatea e caducă, despuierea e la loc de cinste, veştile false îmbrăţişează lumea, violenţa nu mai şochează, decorul e fals, urările şirete. Ne-am pierdut, ne-am pierdut, dincolo de sticla vicleană chipurile noastre contorsionate vor să pară frumoase. Prea mult retuş. De ce? Pentru ce? Avem mai mulţi scriitori decât cititori, s-a mai spus. „Ziariştii” formaţi pe paginile de socializare au legile lor, codul lor, politica lor, dreptatea lor, presa merge cu laţul tras pe gleznă. Câine hăituit, animal pătat şi înstrăinat. Presa a murit, trăiască presa!

Deunăzi, un domn se înfăţişase la bibliotecă pentru a-mi povesti ce se mai întâmplă prin lumea virtuală. Om de 70 de ani, cu destin rafinat… Nu! Nu! Până aici a fost! Opreşte-te, omule, indiferent unde eşti! Nu coborî în realitate cu hidoşenia irealului. Atinge cărţile, masa, cănile, paharele, vezi culorile, deschide geamurile, priveşte asfinţitul, salută pe stradă, ascultă muzică de jazz, dansează, plângi dacă vrei, fă ceva cu viaţa asta a ta! Îţi ajunge un prieten pe strada ta. Nu ai nevoie de sute de „prieteni”, risipiţi în necunoscut.

Mi-e dor de ţăcănitul maşinii de scris, din hruba mea de inimă, din cocioaba vieţii mele, pierdută salutar pe drumurile gazetăriei. Uite colo o poveste de viaţă, mai vezi şi o ştire la zi, ştirea spumoasă de zece rânduri, măsoară ce scrii, cuvintele dor, cuvintele pot ucide. Da, asta a fost cândva. Sita va cerne, toate au un sfârşit, lumea virtuală ne va umple de scârbă. Într-o zi vom sta departe de ea. Dea Domnul ca ziua aceea să vină cât mai curând! Ce-am avut şi ce am pierdut?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: