A doua ediţie a Balului Huţanilor la Vatra Moldoviţei

 În a doua zi de Crăciun, în seara zilei de 26 decembrie, în sala de spectacole a pensiunii „Lulu”, din localitatea Vatra Moldoviţei, a avut loc cea de-a II-a ediţie a Balului Huţanilor, o manifestare la care peste 500 de oameni din toată ţara, dar şi din străinătate au îmbrăcat cele mai frumoase costume populare specifice zonei din care au venit. Iniţiativa unei astfel de manifestări culturale, la care prezenţa impune purtarea obligatorie a costumului popular, a avut-o cunoscuta interpretă de muzică populară Angelica Flutur, idee la care au subscris cu generozitate prietenii şi familia ei, dar şi cel care a pus la dispoziţie generosul spaţiu, care însă s-a dovedit prea mic pentru numărul mare de doritori de a petrece, Lulu Vaman.

Alături de frumosul strai naţional, oamenii au venit şi cu adevărate mostre gastronomice de tradiţie pentru degustare, aşezate în coşuri din nuiele şi acoperite cu ştergar ţesut în casă. Pe lângă muzică bună şi dans, atmosfera de sărbătoare a fost dată şi de mirosul cozonacului şi al prăjiturilor de casă, al preparatelor tradiţionale din carne de porc, toate asortate cu mirosul sărmăluţelor în foi de varză, al afinatei sau al vinului aduse de gospodari spre degustare şi bună-dispoziţie.

Balul huţanilor este balul românilor

Ziua balului a coincis cu ziua de naştere a celei pe care mulţi o numesc „copila din Ciumârna, jumătate înger, jumătate fluture”, nimeni alta decât Angelica Flutur. Şi au ţinut să-i fie alături echipa „10 pentru folclor”, prieteni, rude, dar şi turişti aflaţi în perioada sărbătorilor de iarnă în Bucovina.

„Mă bucur din toată inima să vă întâmpin cu căldură şi cu dragoste şi sper din tot sufletul să vă simţiţi bine în această seară. Este foarte multă lume, acest bal este despre joc, nu de stat pe scaune la masă. Cei care se ridică ies la joc, cei care vor să se odihnească după joc se aşază, suntem fraţi din neam şi trebuie să ne înţelegem. Acest bal a căzut fix de ziua mea, nu îmi fac ziua de naştere, fac Balul Huţanilor, balul românilor, pentru că sunteţi din tot judeţul, din toată ţara, sunteţi de la Chişinău şi Cernăuţi. Vă mulţumesc, vă apreciez foarte mult şi mă bucur să vă văd îmbrăcaţi în costumele populare foarte frumoase şi din ce în ce mai autentice. Sperăm ca la următoarea ediţie, care va avea loc pe 20 aprilie, a doua zi de Paşte, în acelaşi loc, cu aceeaşi muzică, taraful Florin Mucea, să veniţi tot aşa, gospodăreşte, cum aţi venit în această seară” a spus Angelica Flutur.

Grigore Gherman şi Alexandru Brădăţan, invitaţii balului

Balul a început în acordurile formaţiei conduse de Florin Mucea, apoi au urcat pe scenă gazda, Angelica Flutur, şi invitaţii săi, Grigore Gherman şi Alexandru Brădăţan. Şi astfel, când petrecerea era în toi, lumea întrecându-se în a ţine ritmul unor bătute cum numai în Bucovina găseşti, tărâmul plin de tradiţie şi istorie avea să fie călcat de un tânăr din nordul Bucovinei, Grigore Gherman, îmbrăcat în strai popular, care şi-a dorit foarte mult să fie alături de ceilalţi bucovineni pentru a sărbători împreună tot ceea ce înseamnă românism, tradiţie, dans şi port popular.

„Nu se putea să nu vin în această seară aici, chiar dacă programul meu este foarte încărcat acum, de sărbători, pentru Angelica noastră frumoasă, dragă, talentată, mai ales că astăzi este ziua ei, să fiu alături de prieteni minunaţi şi să vă cânt din toată inima în această seară. Să aveţi parte de o petrecere extraordinară, meritaţi acest lucru din toată inima” a fost dorinţa lui Grigore Gherman.

O mândră floare pentru Bucovina

Fiind o zi specială, toţi cei prezenţi au cântat de mai multe ori „La mulţi ani!” sărbătoritei, iar cei doi cunoscuţi solişti de muzică populară invitaţi şi-au exprimat susţinerea pentru organizarea viitoarelor ediţii ale acestei manifestări care scoate în evidenţă, în primul rând, tradiţiile huţule.

„Este o bucurie pentru mine că în această zi specială pentru Angelica pot să fiu alături de ea şi de dumneavoastră. La mulţi ani cu sănătate, bucurie, să îţi dea Dumnezeu tot ceea ce îţi doreşti! Eşti pentru Bucovina o mândră floare şi o valoare care trebuie preţuită, cinstită, iar cântecele ascultate. Eu mă bucur tare mult că suntem colegi din această frumoasă zonă. Dacă mă uit în jur, seara aceasta este seara ta şi lumea care este alături de tine este multă şi încape în inima ta cea mare. Încă o dată te felicit pentru acest frumos eveniment!” a spus Alexandru Brădăţan.

Îmbrăcaţi în costume populare care mai de care, ca într-o adevărată paradă, oamenii s-au pornit la dans pe melodii precum „Huţulca”, „Sus pe culmea dealului”, „Sus pe muntele Ciumârna” şi multe alte cântece îndrăgite. Deliciul celor prezenţi a fost interpretarea în duet, Angelica Flutur şi Alexandru Brădăţan, a melodiei „Trandafir de la Moldova”, care de fapt s-a transformat într-o melodie ce a făcut înconjurul tuturor zonelor ţării, „Trandafir din România”, ba chiar, mai mult, a ajuns şi în Spania, Anglia, Italia, chiar şi Brazilia, ţări din care s-au întors acasă românii pentru a petrece tradiţional sau au venit turişti în Bucovina pentru a petrece sărbătorile.

Cel mai mare număr de participanţi la un bal din zonă

Angelica Flutur s-a arătat impresionată de numărul mare de participanţi, dar şi de prezenţa Mihaelei Zâna Bârsan, a inspectoarei Loredana Ceică, a familiei Adomnicăi (Sergiu şi Mirela), a huţanului lor drag, scriitorului Casian Balabasciuc, a lui Dan Filimon, directorul Centrului Cultural Sector 1 Bucureşti, „bucovineanul nostru de la Moldoviţa care a venit pentru a fi împreună cu noi, îmbrăcat într-un costum popular deosebit şi care ne sprijină să ducem Bucovina la Bucureşti, şi în această seară se poate bucura de toată Bucovina aici”, după cum l-a prezentat Angelica Flutur, a multor oameni care iubesc folclorul şi sprijină organizarea unor astfel de evenimente.

Surprinzător a fost numărul mare de participanţi, situaţie care cu siguranţă îi va da de gândit administratorului locaţiei în care s-a desfăşurat balul, Lulu Vaman, să extindă corpul de clădire pentru a încăpea cât mai mulţi iubitori de tradiţii. Au fost alături şi au făcut atmosferă copiii de la Ansamblul folcloric „Gura Izvorului”, coordonaţi de prof. Ilaria Puşcă, meşterul Constantin Moisa, dar şi Ansamblul din Pojorâta şi dansatorii ansamblului „Luca Arbore” din Arbore, coordonaţi de Manuel Apostol, care au îmbinat cântecul cu jocul popular, fiind parteneri profesionişti de dans pentru o parte din cei prezenţi, dar care nu sunt dansatori atât de buni.

Tort şi flori din partea echipei proiectului „10 pentru folclor”

Angelica Flutur este mai mult decât un artist complet şi remarcabil, este un om plin de frumuseţe interioară, care se implică şi în educaţia copiilor şi a tinerilor, îndemnându-i de fiecare dată să păstreze şi să promoveze tradiţiile, să poarte costumul popular. Împreună cu echipa „10 pentru folclor” şi cu alţi colegi minunaţi, merge prin şcoli şi susţine introducerea folclorului ca obiect de studiu. La miezul nopţii, echipa proiectului „10 pentru folclor” i-a făcut Angelicăi o surpriză plăcută, oferindu-i un tort, dar şi alte daruri.

„Este o mare bucurie să fim în această seară alături de o artistă de înaltă ţinută cum este Angelica noastră şi totodată o prietenă minunată. Deşi ne cunoaştem de ani buni, acesta este primul tort pe care îl oferim, cu toată dragostea, şi credem că anul acesta ziua ei va fi una specială, pe care o va ţine minte mult timp de acum înainte. Angelica, sănătate multă şi să ne trebuieşti mulţi ani de acum înainte!” a fost mesajul iniţiatoarei proiectului „10 pentru folclor”, Mihaela Zâna Bârsan, proiect care are ca scop introducerea folclorului ca obiect de studiu opţional în şcolile sucevene.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI