Rugbi

Humoreanul Mihai Macovei, cel mai bun jucător român al anului 2019

Humoreanul Mihai Macovei şi Ionel Melinte au fost aleşi cei mai buni jucători români ai anului 2019, a anunţat site-ul oficial al Federaţiei Române de Rugby. Macovei, jucător la Colomiers, în Franţa, a fost votat cel mai bun rugbist român din străinătate, iar Ionel Melinte, care în 2019 a evoluat la CSA Steaua şi Timişoara Saracens, a fost desemnat cel mai bun jucător din campionatul intern.

Mihai Macovei, în vârstă de 33 de ani, poartă de opt ani banderola de căpitan a echipei naţionale a României, debutând pentru „stejari” în 2006, într-un meci cu Ucraina. A strâns 85 de selecţii pentru prima reprezentativă a României, înscriind 95 de puncte.

Între 2005 şi 2012 a evoluat în ţară, pentru CSM Ştiinţa Baia Mare. Din 2012 evoluează în Franţa, fiind legitimat la formaţiile Sporting Nazairien (2012-2014), FC Massy Essonne (2014-2015) şi US Colomiers, începând din 2015 până în prezent.

În ancheta de final de an a Federaţiei Române de Rugby, Andrei Varvaroi, de la CSŞ Gura Humorului, a fost nominalizat la categoria „Cel mai bun antrenor de juniori”, acolo unde primul loc în sondaje a fost ocupat de Nicolae Radu Mocanu (LPS Constanţa).

 

Lista laureaţilor:

Cel mai bun jucător român din străinătate: Mihai Macovei (Colomiers);

Cel mai bun jucător din campionatul intern: Ionel Melinte (CSA Steau / Timişoara Saracens);

Cel mai bun străin din campionatul intern: Eseria Vueti (CSA Steaua);

Cel mai bun tânăr jucător din campionatul intern: Dragoş Ser (CSM Bucureşti/ CSA Steaua);

Cel mai bun jucător din Divizia Naţională de Seniori: Sebastian Agapie (CS Năvodari/ CSM Ştiinţa Baia Mare);

Cel mai bun antrenor de seniori: Dănuţ Dumbravă (CSA Steaua);

Cel mai bun junior: Paul Popoaia (CSŞ 2 CNE Baia Mare);

Cel mai bun antrenor de juniori: Nicolae Radu Mocanu (LPS Constanţa);

Cel mai bun antrenor de minirugbi: Daniel Mitrea (Şoimii Bucureşti);

Cel mai bun jucător de rugbi în 7: Vlăduţ Zaharia (Timişoara Saracens);

Cea mai bună jucătoare de rugbi în 7: Emilia Vizitiu (Agronomia Bucureşti);

Cel mai bun arbitru român: Cristian Şerban.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI