Hramul Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei”

În ziua de 13 decembrie, elevii Seminarului Teologic sucevean şi-au sărbătorit ocrotitorul, pe sfântul mitropolit Dosoftei.

 Colectivul de elevi şi întreg corpul profesoral al liceului au participat la  Sf. Liturghie, slujită în sobor arhieresc de către PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, în Paraclisul Mănăstirii „Sf. Ioan cel Nou de la Suceava”.

 Au fost de faţă monahi din obştea mănăstirii, elevi, părinţi ai elevilor, profesori şi închinători.

Seminariştii au dat la strană răspunsurile liturgice.

Sf. Liturghie s-a încheiat cu o panahidă făcută în memoria profesorilor şi elevilor din seminarul sucevean care au trecut la Domnul.

Partea a doua a festivităţii s-a desfăşurat în incinta liceului teologic. (C.T.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: