Campanii de control cu ocazia apropierii sărbătorilor

> Acţiunile sunt derulate în sistem cascadă, cu efective sporite şi în cooperarea tuturor structurilor implicate > O atenţie deosebită se acordă comerţului ilicit şi transportului neautorizat de animale şi produse de origine animalieră

Ample activităţi de control sunt efectuate, în această perioadă, pe raza întregului judeţ, în acţiuni derulate prin colaborarea tuturor instituţiilor angrenate. Apropierea sărbătorilor de iarnă face ca o atenţie deosebită să se acorde comerţului ilicit şi transportului neautorizat de animale şi de produse de origine animalieră, dar nu sunt uitate nici celelalte linii specifice de intervenţie a oamenilor legii, printre care se numără şi asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică. Astfel, la finele săptămânii trecute, lucrătorii Serviciilor Ordine Publică, respectiv Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Suceava şi ai Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, în cooperare cu reprezentanţi ai DSVSA Suceava, au organizat o acţiune punctuală pe raza oraşului Vicovu de Sus, pe linia combaterii comerţului ilicit cu animale şi produse de origine animalieră şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Potrivit datelor obţinute de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava, au fost verificate 37 de societăţi comerciale, întreprinderi individuale, producători agricoli şi persoane fizice autorizate şi zece autovehicule. În urma neregulilor descoperite s-au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 57.000 lei, şi au fost confiscate bunuri alimentare în valoare de 900 de lei. În paralel, Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava, în cooperare cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, a organizat o acţiune punctuală pe raza municipiului Suceava şi a comunei Şcheia, pe linia combaterii comerţului ilicit cu animale şi produse de origine animalieră şi prevenirea răspândirii pestei porcine africane. Au fost controlate 11 societăţi comerciale, întreprinderi individuale şi persoane fizice autorizate şi au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale, în valoare de 60.000 lei.

Lucrătorii Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava, în cooperare cu Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, au organizat o acţiune punctuală şi pe raza comunei Marginea, fiind verificate cinci societăţi comerciale, întreprinderi individuale şi persoane fizice autorizate. Au fost aplicate tot atâtea amenzi câte controale, valoarea lor ridicându-se la 10.000 lei; s-au confiscat bunuri în valoare de 500 lei, constând în produse industriale. Poliţia Municipiului Vatra Dornei a organizat o acţiune pe raza de competenţă pentru asigurarea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră, la care au fost angrenaţi şi reprezentanţii Ocoalelor Silvice Vatra Dornei şi Dorna Candrenilor, ai Gărzii Forestiere Suceava, ai DSVSA Suceava şi ai RAR Suceava. În urma neregulilor constatate s-au împărţit 96 de amenzi, în valoare totală de peste 88.000 lei, şi au fost confiscate bunuri în valoare de 3.400 lei, constând în produse de panificaţie, pomi de Crăciun şi produse industriale. Totodată, poliţiştii au reţinut două permise de conducere şi trei certificate de înmatriculare şi au ridicat două seturi de plăcuţe de înmatriculare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI