Întrunirea bucovinenilor din Iaşi închinată Marii Uniri din 2018 a avut loc la Muzeul Municipal „Regina Maria” cu autentică vibraţie naţională, în spiritul solemn al aniver-sării istorice. Tonul festiv a fost generat prin cuvântul de deschidere al preşedintelui Filialei ieşene a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dr. Vasile Diacon, care a apreciat participarea generoasă, cu invitaţi speciali, la a XCII-a „Amiază culturală bucovineană”:
„Ne-am propus să fim o societate deschisă şi această opţiune o împlinim prin colaborarea cu multe asociaţii ai căror reprezentanţi ne onorează astăzi cu prezenţa lor, încât dimensiunea noastră spirituală se conturează şi prin diversitatea faptelor culturale ale Comunităţii Evreilor, ale Uniunii Ucrainenilor sau Polonezilor, sau Romilor, ale Cercului Militar, ale Academiei „Păstorel”, artişti, scriitori, universitari. Suntem, totodată, bucuroşi să îl avem acum alături de noi pe Arcadie Bodale, care ne aduce lucruri inedite nu doar de la Arhivele ieşene, dar şi din tezaurul arhivistic de la Viena şi de la Vatican, unde a cercetat cu multă determinare şi acribie. În egală măsură ne bucură prezenţa graficianului satiric Mihai Pînzaru – PIM, venit de la Suceava, a cărui expoziţie s-a deschis recent la Galeriile «Dumitru Grumăzescu» de pe Strada Lăpuşneanu”.
După tradiţionala urare „La mulţi ani!”, Vasile Diacon reiterează necesitatea de a dezbate anual, prin conferinţe, secvenţe esenţiale din istoria noastră, cum ar fi data de 25 mai 1775, când s-a semnat Convenţia definitivă de cedare a Moldovei către turci; 1 octombrie 1777, ziua depunerii jurământului de credinţă faţă de Austria de către locuitorii Bucovinei, dar şi pentru jertfa dureroasă a lui Grigore Ghica Vodă, care s-a împotrivit raptului Bucovinei şi, mai cu seamă, Ziua Unirii cu Ţara Mamă. Istoricul şi juristul Vasile Diacon demonstrează cu argumente riguroase că, în fapt, data oficială a Unirii Bucovinei cu România este 27 octombrie, când acest deziderat s-a aprobat prin vot în Marea Adunare Naţională a românilor bucovineni, alegându-se un Consiliu Naţional şi formându-se un Guvern care a funcţionat efectiv: „N-au invitat atunci minorităţile, aşa încât s-a hotărât convocarea unui Congres în care s-a adus la cunoştinţă şi s-a validat prin vot hotărârea Unirii cu România, luată la 27 octombrie, această zi fiind consemnată ca atare în toate cronicile parohiale. Este de mare interes acest lucru, întrucât se dovedeşte că unirea s-a făcut prin voinţa naţională a bucovinenilor, în clipe de mare tensiune şi nesiguranţă politică, printr-o asumare curajoasă, şi nu a fost impusă prin forţa militară. Documentele sunt întru totul lămuritoare, făcându-se referiri explicite, doar trebuie citite cu bună-credinţă: «La 27 octombrie, se întruni, în Cernăuţi, Adunarea Constituantă a românilor bucovineni şi hotărî unirea Bucovinei integrale cu celelalte ţări româneşti într-un stat naţional independent»”.
Dr. Arcadie Bodale creionează succint contextul social-politic în care s-au aflat bucovinenii la începutul secolului al XX-lea, menţionând vitregia informaţiilor din perioada regimului totalitar: „Cenzura comunistă era atât de cruntă, încât despre Ion Nistor am aflat abia în timpul liceului, iar despre marea majoritate a artizanilor unirii, între care Sextil Puşcariu, Iancu Flondor, nu se putea vorbi.
Intelectualii bucovineni de atunci şi-au dat seama că trebuie să contracareze propaganda ostilă Unirii şi, pentru a obţine suportul popular, au tipărit lucrări ştiinţifice de susţinere a drepturilor românilor, diverse publicaţii, broşuri de popularizare, dar şi scrisori adresate oficialităţilor române şi regalităţii”.
Dintre personalităţile a căror contribuţie este mai puţin cunoscută, Arcadie Bodale are în vedere pe Maximilian Hacman, precum şi familiile Dugan şi Tarangul: „Maximilian Hacman a lăsat mai multe înscrisuri care se află la Arhivele din Iaşi, fiind primul reprezentant bucovinean care a justificat drepturile românilor la unire. Părintele Dumitru Valenciuc din Volovăţ l-a convins pe un cetăţean din Turda să doneze documente ale lui Maximilian Hacman Arhivelor din Iaşi. Între aceste manuscrise sunt şi memorii din perioada războiului şi de după încetarea conflagraţiei mondiale, relevându-se încercările intelectualităţii noastre de a salva românitatea. Un alt fond interesant, cel al familiei Tarangul, oferă posibilitatea de a cunoaşte percepţia asupra monarhiei austro-ungare atât din perspectiva intelectualităţii, precum şi a oamenilor simpli. Represaliile autorităţilor austriece au provocat multe victime, spânzurătorile colonelului de jandarmi Eduard Fischer erau la ordinea zilei, cei mai mulţi delatori fiind de origine evreiască, încât şi aceasta poate fi o explicaţie pentru resentimentele care au condus la împrejurări tragice ale istoriei. Atmosfera de teroare obliga patrioţii români să-şi ia măsuri de prevedere, iar Maximilian Hacman povesteşte cum se adunau în casa lui Sextil Puşcariu, pe rând, ca să nu fie arestaţi.
Alte materiale arhivistice preţioase sunt cele ale lui Arcadie Dugan-Opaiţ. Din păcate, în anul Centenarului am ratat şansa de a scoate nişte lucrări memorabile”.
Arhivistul Arcadie Bodale reclamă lipsa unui management corespunzător în acest domeniu, amintindu-şi cum la „Academia Militară Tereziană” din Viena a văzut numeroşi istorici austrieci şi străini copiind documente despre Primul Război Mondial, ceea ce s-ar cuveni să fie un imbold şi pentru noi, românii.
Conf. dr. ing. Nicolai Şorea consemnează felul cum au rămas în percepţia populară cele două momente legate de Unirea Bucovinei: „Ţăranii participanţi la Adunarea din 27 octombrie ziceau că «au dat glasuri» (adică şi-au exprimat deschis votul prin viu grai, după cum explică V. Diacon), iar cea din 28 noiembrie a fost «a domneretului». Este îmbucurător că acum se organizează ample manifestări cu genericul „Ziua Bucovinei”, incluzând şi spectacole, nu numai la Suceava, Rădăuţi, dar şi în satele noastre. N. Şorea aduce în prim-plan figura providenţială a lui Iancu Flondor, pe nedrept omis multă vreme şi reaşezat acum la locul cuvenit, astfel încât i s-au ridicat busturi la Suceava, Rădăuţi şi Alba Iulia. Alte două nume îşi merită deplina noastră consideraţie: familia Nandriş, care a dat multe personalităţi, cunoscute astăzi şi prin cărţile editate de medicul Gh. Nandriş de la Sibiu; eroul aviator al Marii Unirii Vasile Niculescu din Fălticeni, care în două ore şi jumătate a zburat în condiţii precare şi a aterizat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj: „A trăit şi a murit la Rădăuţi, cu frustrarea că nu i s-au recunoscut îndeajuns meritele în plan naţional; ulterior, i s-a ridicat un bust la Bacău, precum şi la Rădăuţi şi Alba Iulia, şi a fost refăcut simbolic traseul parcurs în zbor”.
Prof. Elena Bostan este de zece ani preşedinte al Filialei de la Bacău a Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina: „Am fost alături de Societatea bucovinenilor de la reînfiinţarea ei în 1990, la Gălăneşti, şi, fiind de treizeci de ani vicepreşedinte, am participat întotdeauna la întrunirile de la Rădăuţi, cunoscând membri din toate colţurile ţării şi de peste graniţă. Familia noastră a trăit, ca mulţi alţii, încercările grele ale refugiului, părinţii şi bunicii păstrând amintirea locurilor de baştină de la Cernăuţi sau Storojineţ. Din păcate, roata istoriei se învârte bezmetic şi încă mai aşteptăm o aşezare mai dreaptă pentru românitatea vitregită”. Vorbind despre intelectualul patriot Emilian Sluşanschi, îl consideră un personaj pilduitor din galeria oamenilor de seamă ai Bucovinei. Elena Bostan atrage atenţia asupra unei realităţi triste, scoasă în evidenţă de poetul nostru naţional, că „pierderea Bucovinei nu s-a făcut prin sabie, ci prin trădare”. Dintr-o carte pe care a publicat-o recent alege o poezie cu un titlu emblematic, iar versurile sună ca un îndemn de întoarcere la izvoare: „Călătorule, fă-ţi casă-n Bucovina/ Ca să ai unde te-ntoarce/ Şi unde să-ţi aşterni culcuşul”.
Jurnalistul şi scriitorul Dan Teodorescu este nelipsit de la întâlnirile bucovinenilor, revendicându-şi apartenenţa la Bucovina prin bunicii şi străbunicii din Cernăuţi. Recent, a fost împreună cu colegii de la Liga Scriitorilor la Cernăuţi şi la Mănăstirea Bănceni unde, avându-l drept ghid pe Dragoş Olaru, „şi-au umplut sufletele de românism”. Cu acest prilej au purtat un dialog fructuos cu Ştefan Broască, Vasile Tărâţeanu, Vasile Bâcu, la sediul societăţilor culturale româneşti.
Epigramistul Vasile Larco reface, printr-un scurt recital, portretul simbolic al Ţării de Sus ca parte din trupul Moldovei, „precum florile pe-acelaşi ram” şi aduce, în registru umoristic, un omagiu asistenţei: „Afirm cinstit ca Sfânta Vineri/ Pe cei mai mici vă văd mai mari,/ Pe cei mai mari vă văd mai tineri!”
Climatul emoţional s-a cristalizat şi prin intervenţiile poetice ale Mariei Radu (1 Decembrie; Scrisoare Sfântului Nicolae), ale Valentinei Lateş (trei texte închinate Unirii), culminând cu un poem al lui Sorin Cotlarciuc, dedicat nordului Bucovinei şi străbunicului său, mitropolitul Nectarie: „Ferestrele istorice-s deschise,/ Descătuşarea nu e un miraj,/ De lumea liberă-ai să fii curtată/”(Descă-tuşarea Bucovinei).
Mihai Pînzaru-PIM se simte bucovinean prin tot ce are mai bun în el. Mama fiind din Stupca, iar tatăl şcolit la Cernăuţi, a copilărit de mic în atmosfera Bucovinei. Povestea familiei se identifică dureros cu drama refugiaţilor care au cunoscut foametea şi nesiguranţa în locurile unde îşi căutau un cămin provizoriu. Îi stăruie în memorie imaginea satului patriarhal, şi acum, când a rămas singur după moartea soţiei, îşi propune să-i închine un binemeritat elogiu artistic: „Ştiu toate obligaţiile bucovineanului. Prin forţa sa de muncă îşi semna statutul de om liber. Bucovineanul, de inspiraţie creştină, îşi dădea copiii la şcoală, socotind ca fiecare să aibă rostul lui”. Artistul PIM este implicat în proiectul „Diaspora”, de la Suceava, care include tabere de artă plastică, cenaclu literar, colaborări la gazeta „Jupânu´” şi expoziţii personale, cum este şi cea de la Iaşi despre omul politic – „Hazoon Politikon”.
Ing. Nicolae Chiţan, intervine cu un moment numismatic prezentând harta României Mari alcătuită din monede vechi, urmând a fi înmânată directoarei Muzeului Municipal dr. Aurica Ichim, din partea Comitetului Director al Societăţii. Interesante au fost şi fotografiile din arhiva familiei, cu portul bucovinean din prima jumătate a secolului XX, arătând că la Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” erau, în 1924, două uniforme: una „nemţească” şi alta în strai naţional.
Vasile Diacon, aducând mulţumiri întregii asistenţe, face referiri nominale pentru Marta Eşanu de la Comunitatea Evreilor, Ioan Leiba de la Uniunea Ucrainenilor, Frederic Kluska de la Uniunea polonezilor, Fănică Achirei, poetul Mihai Ţâmpău, fotograful artist Marcel Cahniţă, universitarii Mircea Ciubotaru, N. Ursulescu, C. Cloşcă; menţionează totodată unele activităţi ale comunităţilor din Iaşi care, pe lângă tradiţionalele conferinţe, dezbateri, lansări de carte, ne surprind cu filme artistice („Şatra”, „Interzisul”) şi documentare, piese de teatru şi subiecte insolite. În acest sens agenda culturală este extrem de solicitantă pentru perioada imediat următoare: conferinţa şi vernisajul a două expoziţii la aniversarea Marii Uniri (1 Decembrie, Muzeul Municipal „Regina Maria”); Festivalul „Teodorenii” (4 decembrie, Biblioteca „Gh. Asachi”); lansări de carte şi piesă de teatru (6 decembrie, Teatrul Naţional); „Ierusalimul luminează lumea”(9 decembrie, BCU „Mihai Eminescu”), la care sunt aşteptaţi şi bucovinenii ieşeni.
VICTOR IOSIF
Comentarii