Buchiseli.  Strâmb în Drept

Implicat cu precădere în jargonul profesioniştilor Dreptului, un verb de factură neologică apare adesea în utilizări…strâmbe (totuşi mai rare în texte ale practicii judiciare). Este vorba despre a incumba, pe care dicţionarele îl definesc (în majoritate) prin „a reveni în mod obligatoriu cuiva” sau „(despre sarcini, obligaţii) a se impune, a reveni cuiva”.

Provine, pe cale cultă, din lat. incumbere sau fr. incomber şi, după cum precizează lucrările lexicografice, este un verb intranzitiv, ceea ce se traduce prin lipsa posibilităţii de a avea un complement direct, alte caracteristici urmând să fie relevate pe parcursul acestui episod…

El a devenit subiect de buchiseli după ce l-am întâlnit într-un enunţ ce se dorea, probabil, şocant / dramatic, textul respectiv aparţinând unei ziariste cu funcţie redacţională înaltă: „hoitul muribund al sistemului nostru social ce incubă şi pe cel juridic” (evz.ro, 29 iulie 2019). De menţionat că autoarea, referindu-se tot la cazul „Caracal”, se autocita ulterior în varianta electronică a aceleiaşi publicaţii, fără să schimbe ceva, corectând, eventual, formularea (evz.ro, 13 august 2019). Trecând cu vederea expresia „hoitul muribund”, care sună aiurea, ceva muribund neputând să fie deja hoit / cadavru, să acordăm atenţie acelui incubă, care, chiar şi la o primă privire, îşi exhibă o dublă…strâmbătate, cea mai evidentă fiind forma eronat flexionată de la a incumba, care a pierdut o consoană.

O căutare pe internet arată că această nefericită variantă, chiar dacă este mult mai rară decât cea corectă, se… bucură de numeroase ocurenţe. Iată, prezentate în opoziţie, câteva citate în care cuvântul apare: corect – „a obligaţiilor ce incumbă acestora conform regulamentelor adoptate la nivelul Uniunii Europene” (gov.ro, 27 august 2019); „obligaţie care incumbă tuturor autorităţilor naţionale” (bursa.ro, 4 septembrie 2019); incorect – „nu vrea să-şi exercite obligaţiile pe care legea i le incubă” (cdep.ro); „finanţatorului îi incubă obligaţia de a asigura locatarului dreptul de folosinţă” (academia.edu, 20 octombrie 2018); „reclamantului îi incubă sarcina probei” (administrare.info, 7 februarie 2019).

Nu pentru a acorda circumstanţe atenuante celor care cad în greşeală, ci, mai degrabă, pentru a sugera o posibilă cauză a acesteia, e de amintit că a incumba îl are drept paronim pe a incuba. Confuzia ar putea pleca de aici, deşi, la persoana a III-a a prezentului indicativ, paronimia nu se păstrează: a incuba („din fr. incuber. 1.Med.: A introduce un agent patogen pentru a mări rezistenţa organismului; 2. A se supune operaţiei de incubaţie”) este flexionat în varianta incubez-incubează, iar a incumba – în forma incumbă. Absent din DOOM şi din alte dicţionare, a incuba este înregistrat în MDA2010 cu cele două sensuri menţionate, în celelalte fiind însă prezent lexemul mai frecvent incubaţie („Proces de dezvoltare, naturală sau artificială, a embrionului de păsări sub influenţa anumitor factori fizici – temperatură, umiditate etc.”).

Cea de a doua posibilitate, pentru verbul a incumba, de a ajunge într-o ipostază strâmbă presupune o abordare gramaticală ceva mai aprofundată. Mai întâi să luăm în seamă ceea ce evidenţiază dicţionarele: este un verb intranzitiv (precizare aproape nelipsită); intră în construcţii cu dativul, atenţionează unele dintre ele; DOOM2 prezintă ca detaliu doar forma de indicativ prezent, persoana a III-a – incumbă. Cu o vechime venerabilă, „Dicţionarul limbii româneşti” (Iaşi, 1939) al lui August Scriban punea, cum se spune, „punctul pe i”: este „uzitat pers.III”. Cumulând toate aceste elemente, vom putea conchide că formulări de genul celor pe care le vom cita în continuare sunt nerecomandabile: „sala de lucru nu incumbă o responsabilitate din partea societăţii” (adevarul.ro, 4 iulie 2019); „Apartenenţa românilor la latinititate incumbă o anumită zestre istorică” (clujulcultural.ro, 12 iulie 2019); „obligaţia incumbă doar subiectul pasiv 2” (cantemir.ro, 11 iunie 2019). După cum se observă, în toate cazurile, incumbă (reamintim: verb intranzitiv!) este urmat de un complement direct, ceea ce înseamnă că verbul devine tranzitiv, iar aceasta se întâmplă pentru că sensul lui este extins abuziv (faţă de cel semnalat mai sus prin dicţionare, unde apărea constant dativul cuiva), în cazurile de eroare el putând fi înlocuit cu „cere, vizează, presupune, afectează, priveşte…” (după cum se vede, toate tranzitive).

În sfârşit, îndrăznim să afirmăm că acest verb, care are, de obicei, în enunţurile corecte, subiecte precum datorii, responsabilităţi, obligaţii, atribuţii, sarcini etc.(care incumbă cuiva, unei entităţi) nu se utilizează / conjugă decât la persoana a III-a, chiar dacă, pe internet (site-urile conjugare.ro sau dex.anidescoala.ro) i se consemnează forme la toate persoanele (e drept, numai) la perfectul compus al indicativului, condiţional prezent şi perfect. Pare să fie vorba de o inconsecvenţă, fiind ignorată conjunctura sintactică specifică.

I. NEDELEA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: