Arbitrul sucevean Sebastian Gheorghe va oficia la Campionatul Mondial al Cluburilor în Qatar

Brigada numărul unu din ţara noastră pe plan internaţional, alcătuită din arădeanul Ovidiu Haţegan, orădeanul Octavian Şovre şi suceveanul Sebastian Gheorghe, a fost delegată de către FIFA să oficieze la Campionatul Mondial al Cluburilor. Competiţia ajunsă la a XVI-a ediţie, care se va desfăşura în Qatar, a început aseară, cu duelul dintre reprezentanta ţării gazdă, Al Sadd, şi formaţia Hienghene Sport, din Noua Caledonie, urmând să se încheie pe data de 21 decembrie. Brigada românească va fi ajutată din camera VAR de către spaniolul Juan Martinez Munuera şi de francezul Benoît Millot. Pe lângă arbitrii români, în Qatar vor mai conduce partide încă patru brigăzi, din Algeria, SUA, Chile şi Qatar. La Campionatul Mondial al Cluburilor va participa şi Răzvan Lucescu, din postura de antrenor principal al proaspetei câştigătoare a Cupei Campionilor Asiei, Al Hilal.

Iată care sunt cele şapte echipe aflate pe tabloul competiţiei: Al Sadd (Qatar – echipă gazdă), Hienghene Sport (Noua Caledonie, Oceania – câştigătoarea Ligii Campionilor OFC), CF Monterrey (Mexic, CONCACAF – câştigătoarea Ligii Campionilor CONCACAF), Esperance Tunis (Tunisia, CAF – câştigătoarea Ligii Campionilor din Africa), Liverpool FC (Anglia, UEFA – câştigătoarea Ligii Campionilor UEFA), Flamengo Rio de Janeiro (Brazilia, America de Sud – câştigătoarea Cupei Libertadores) şi Al Hilal (Arabia Saudită – câştigătoarea Cupei Campionilor Asiei).

Deţinătoarea titlului Campionatului Mondial al Cluburilor este Real Madrid, care a trecut în finala din 2018 de Al Ain, scor 4-1.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: