Ambulatoriul Spitalului de Boli Cronice Siret va fi extins şi dotat cu 2,5 milioane de euro

Ambulatoriul integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret va fi extins şi dotat cu aproximativ 2,5 milioane de euro, după ce primarul oraşului, Adrian Popoiu, şi directorul ADR Nord-Est, Vasile Asandei, au semnat, miercuri, contractul de finanţare pentru această investiţie ce va fi realizată până în anul 2022.

Potrivit lui Popoiu, obiectivul general al proiectului îl reprezintă extinderea funcţională a ambulatoriului integrat prin construirea unei clădiri noi şi dotarea acesteia în vederea creşterii accesibilităţii la servicii de îngrijire medicală a populaţiei situate în aria de deservire a Spitalului de Boli Cronice Siret, în special a persoanelor sărace şi a celor cu acces redus la servicii de sănătate.

El a spus că în cadrul clădirii nou construite se va înfiinţa un laborator de imagistică ce va fi dotat cu computer tomograf şi cu osteodensitometru, ceea ce va ajuta la investigarea persoanelor bolnave în Siret, fără a mai fi necesară deplasarea spre spitalele din Rădăuţi sau Suceava.

„În vederea lărgirii paletei de afecţiuni ce vor putea fi tratate, prezentul proiect propune extinderea funcţională a ambulatoriului integrat din cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret, cu următoarele cabinete: neurologie, cardiologie, acupunctură. De asemenea, în domeniul BFT se propune crearea de noi săli de tratament în următoarele domenii: băi galvanice, împachetări parafină şi nămol, combine terapeutice, laser, magnetoterapie, unde scurte, kinetoterapie, recuperare neuromotorie computerizată. În acelaşi timp, va fi înfiinţată o sală de hidroterapie, serviciu nou, cuprinzând un bazin cu apă sărată, jacuzzi şi saune” a spus Popoiu.

Totodată, în cadrul ambulatoriului de recuperare fizică şi balneologie va fi înfiinţată şi dotată o sală de tratament pentru recuperare neuromotorie computerizată, destinată pacienţilor cu dizabilităţi locomotorii, totale sau parţiale, bazat pe reproducerea mişcărilor mersului prin utilizarea sistemului de scripeţi şi orteze robotizate pentru efectuarea exerciţiilor ghidate în funcţie de programe de antrenament stabilite de către terapeut.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: