Şoferul care a lovit un biciclist şi a fugit de la locul faptei, găsit de poliţişti

Pe parcursul zilei de marţi, în urma continuării cercetărilor într-o cauză înregistrată la finele săptămânii trecute – privind un accident rutier produs pe strada Volovăţului din municipiul Rădăuţi şi soldat cu rănirea unui adolescent din localitate, în vârstă de 17 ani, care se deplasa pe bicicletă, poliţiştii au reuşit identificarea conducătorului auto vinovat de producerea acestuia şi care, după comiterea faptei, a fugit de la locul evenimentului. Din fericire, în urma impactului, biciclistul nu a suferit răni care să-i pună viaţa în pericol.

Ancheta i-a condus pe oamenii legii la un tânăr ajuns la vârsta majoratului, domiciliat pe raza oraşului Milişăuţi. În momentul producerii incidentului rutier, acesta se afla la volanul unei maşini care aparţine unui bărbat din Milişăuţi. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, dosar ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: