Ovidiu Pecican: „Lumea care n-a fost” (1)

Cele mai bune mărturii şi surse de cunoaştere a istoriei sunt epistolele. Acestea pot oferi o imagine foarte limpede a unor vremuri demult apuse, pot delimita teritorii şi pot reflecta în detaliu viaţa oamenilor de acolo, cu bucuriile şi nevoile, cu temerile şi speranţele lor. În romanul său epistolar „Lumea care n-a fost” – o mostră de istorie contrafactuală, Ovidiu Pecican reuşeşte să reconstruiască Moldova veacului al XVII-lea, o altă lume, diferită de cea despre care citim în cărţile de istorie şi totuşi extrem de familiară. Scrisori din focul luptei, solicitări oficiale la domnie, dar şi corespondenţă personală, din care nu lipsesc ibovnice, tămăduitoare, hatmani, cronicari, stareţi şi multe alte personaje ce devin nemuritoare prin răvaşe. Fidel graiului moldovenesc din secolul al XVII-lea, „autorul zugrăveşte o frescă în epistole a unei lumi care n-a fost, dar aşteaptă să fie descoperită” (Jovi Ene). În continuare – apoi în viitoarele episoade – câteva extrase din fermecătoarea carte a clujeanului care mă onorează cu prietenia sa. Aşadar: 1. „Mării sale, cneaghinii Măriuca, a logofătului Ilie, stăpâna mea preabună. Eu, Nicoriţă, ficior în casă, ot Burmuzăni îţ vre sănătati. Şi sunt binişor şi n-am morit încă, iar oştile ungureşti pline-s dă omini de limba noastră. (…) Iar acest boier de prin părţile Bălgradului, ce dzâceau că ar avé multe şi însămnate moşii şi prin părţile Colojvarului, dară nu în cetate, că aceia are direpturi de la craii ungureşti de dămult, are musteţe până sub ochi şi când te veade să bulbucă la tine şi râde gros, împingând burdihanul şi scuturându-să ca dă râie când şi când. (…) Ci mi-au făcut întrebare de ştiu a spune cum e cu fomeile noastre de la satele den drumul lor, de le-au pus vodă să ridice poalilii pănă supt bărbiie au ba. Că i-au tâmpinat care pe unde şi le-au dat din belşug şi o muiare tremură dă pe picioare între cinci şi zeace oşteni, iar pe urmă şi când vine vreun podghiez tătărăsc vine degeaba, că ungurii lor trag la culcare şi mai ghine o ieu în fuga cailor până a doua dzi. Crede Chirai, domnul aista la care îi zâc işpan, că Vodă le-ar fi pus pe muiari să îi piiarză în felul acela şi de-acum să gândea cum să gate triaba la care l-au triimes craiul lor şi să să întoarne la casăle lui, că vine culesul viilor. Şi să mai teame de boala frânciască. Iar de turci nu-i pasă, că tăişul lui n-au obosit. La care am făcut ce am putut şi cum mi-au vinit, că n-am voit nici să încurc treaba lui Vodă, dacă iaste, nici să dau nas la muiarile de pe la noi, că doară nice mulduvenii noştri n-au mărs la Aghiuţă, ci am lăsat a să înţelege la fiecare ce i-ar fi şedzut la inemă să auză. Care mă închin în credincioasă slujbă la măria ta, Nicoriţă.” 2. „Preacinstitei Doamne, Domniei Sale Mărioara, închinăciune. Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, Coviltirească pe Crasna, carele asudă şi tremură pe supt straiele cele de obşte, de n-au mai priimit nice o veste de la domnia ta. Ci nu mă uita din trufie sau de vreo fereală, boieroaico Măriucă, ci mai bine m-ai sugruma cu mânurile tale, că aleanul mă pustieşte mai ceva decât fiiarele aiestea de lifte şi streini după care ieşim la vânat, ca la căprioare. Mai pică vreunul şi di pe la noi, că de aia să chiamă luptă, dară nice lor nu le iaste chiar cu uşurinţă. Numai eri ce m-au prinsu pe când dormeam supt un plopu la margine de satul Cotrobonţăşti, la o făntână, trei puişori de leică şi m-au legat burduf şi m-au lăsat fără cisme în picere, iar apoi m-au atinsu cu peana de cucoş ce purta unul ungurean la tichia lui blăstămată tucma la talpe de chiuiam şi hohoteam de toată ruşinea. Numai ce m-au oblăduit în ultima clipă, dintr-ai noştri dărăbani Lupul de la Glafira, din Fălciu, apărut cu încă unul de-al lui, bat mort, dară iute de jungher, Todinca, şi mi ţi i-a pus pre fugă pe căzacii aceia cu musteţile căzute în gură. L-am răsplătit cu neşte pâni şi animale ce-au rămas de la masă, dară cisme nu mai am. Ş-am zâs să nu mai încalţ nemică, nice chiar în faţa lui Vodă, fie ce-a fi, până când oi lua, odată cu capul, şi cismele vreunuia dintre năpăstuitori. Iaca aşa!” 3. „Preacinstitei Doamne, Domniei Sale Mărioara, închinăciune. Adecă io, Costandachi vel pitar, ot Dăbjeşti, iată că aştept în zădar acuma, de când cu blestemul aista căzut pi capetele noastre, verice sămn de la domnia ta, care nu mai vine. Nu că mi-au căzut la mâna nogaiului (tătarului – n.n.) or sub cizma leahului mă bate grija ceia mare, numai să nu să fi tâmplat că nu mi-au mai scris domnia ta den vreo suparare de zi ori de noapte. Ci noaptea supărările împresoară mai bine, ştie ele de ce, pân ce nu mai desluşeşti alta, şi creşte iale şi să umflă ca pânza caicului pe Dunăre la vreme de vânt. Dară cine are nevoie de iele, blăstămatele? Iaca, io nu, ci tot mai bine la mine ele să vie, nu la curtea domniei tale, că de nicio triabă n-ar fi. (…) Au şi nebleznicii veniţi la noi în dobândă iscoadele lor, ci noi nu ne lăsăm. Că până să apună soarele am prins şi io un ţânc cu iminei şi coada după felul nogailor (tătarilor), iar când l-am smotocit şi l-am tras mai la umbră, să aflu câţi omini ar fi cu ficiorul hanului şi ce mai au de gând a face, odată l-am văzut că e fată, Doamne iartă-mă, iar când au scos la mine peptul de sub chimeşă, io cu buzduganul (cel subombilical – n.n.) i-am dat învăţătură, de-a râs în hohot mai pre urmă Apostolachi sân Dobrei ot Felegeni şuguind că n-ar hi ghini să facă la o vreme (nogaica – n.n.) un ficioraş. Iaca, doamnă Mariucă, cum trecem noi timpul, rugându-ne moartea, ci trimite o vorbă, Cerule, că îmi pierd toată snaga cu iscoadele istea blăsătămate, cu ochi verzi! Costandachi.”

N.A. Ovidiu Pecican (Cluj-Napoca) este profesor universitar, prozator şi eseist, membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: