Fotbal

Foresta Suceava nu renunţă la ideea promovării

ACS Foresta Suceava a terminat prima parte a sezonului competiţional 2019-2020 pe locul secund în clasamentul Seriei A, din eşalonul trei, la patru puncte de liderul Aerostar Bacău. Sucevenii au avut chiar 10 puncte în spatele „aviatorilor”, dar lucrurile au revenit pe pământ la finalul turului.

Campionatele din România stau să se întrerupă sau o vor face înainte de Crăciun. Este şi cazul Ligii a 3-a, acolo unde ultima etapă a turului s-a jucat pe 29 şi 30 noiembrie. Într-o singură serie lucrurile par deja rezolvate, şi vorbim aici despre Seria 4, unde U Craiova 1948 are 13 puncte avans faţă de ocupanta locului al doilea. Spre deosebire de ea, în prima serie lucrurile sunt mai echilibrate, ACS Foresta Suceava intrând şi ea în cursa pentru promovarea în al doilea eşalon.

Sucevenii au terminat 2019 cu un succes en-fanfare. ACS Foresta Suceava s-a deplasat la Rădăuţi în ultimul meci din tur pe terenul celor de la CSM Bucovina Rădăuţi, pe care a reuşit să-i învingă cu 3-0 şi să urce pe poziţia a doua în clasamentul Seriei I. Vasile Hagiu (2 goluri) şi Alexandru Marin au reuşit să înscrie cele trei goluri prin care sucevenii au terminat turul. Astfel, cu Petre Grigoraş pe bancă, Foresta a reuşit să câştige ultimele şapte meciuri, printre care se numără şi meciul câştigat cu 10-0 în faţa codaşei CSM Paşcani, care rămâne scorul primei jumătăţi a campionatului.

Cu şapte victorii consecutive, Foresta a reuşit să impresioneze şi la capitolul goluri înscrise. Dudu Drugă a fost cel mai bun marcator în prima parte a campionatului, fundaşul stânga reuşind să înscrie de zece ori, el fiind un fel de ”rege” al penaltiurilor. A contribuit decisiv la faptul că echipa la care el evoluează a urcat pe locul al doilea, cu 35 de puncte, cu patru mai puţine faţă de CS Aerostar Bacău.

Returul va începe în forţă pentru antrenorul Petre Grigoraş şi băieţii săi, aceştia urmând să joace, pe 7 martie, la Lieşti. Foresta o va avea drept rivală pe CS Sporting Lieşti, cea pe care a reuşit să o învingă cu 3-0 în prima etapă a sezonului 2019/20.

Aerostar Bacău, rivala directă la promovare va juca în debut de campionat şi la Şomuz Fălticeni, şi la Bucovina Rădăuţi, campionatul fiind lung şi complicat.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: