Astăzi (ieri – n.red.), 11 decembrie 2019, a avut loc o videoconferinţă între reprezentanţii ISJ Suceava şi Ministrul Educaţiei şi Cercetării, având ca singură temă plata salariilor în judeţul nostru. La această videoconferinţă ar fi trebuit să participe şi reprezentanţii ASI Suceava, însă la solicitarea ministrului educaţiei aceştia nu au fost acceptaţi din sală.
Această videoconferinţă a fost convocată de MEC în urma intervenţiilor ISJ Suceava, ASI Suceava şi FSLI către MEC şi Instituţia Prefectului Suceava. Pentru această lună, plata salariilor, în judeţul nostru, a fost condiţionată de tăierea a 70 de norme, lucru solicitat de MEC fără niciun argument scris şi în condiţiile în care munca a fost efectuată.
Această manieră de lucru a MEC o considerăm incalificabilă. Este inadmisibil să ceri tăierea unor norme la finalul primului semestru, în condiţiile în care acestea au fost aprobate la începutului anului şcolar.
În urma videoconferinţei de astăzi problema nu a fost rezolvată. Faptul că s-au deblocat salariile în toate unităţile şcolare mai puţin pentru ISJ Suceava nu e o soluţie, pentru că şi activitatea personalului încadrat din ISJ Suceava a fost desfăşurată conform Codului muncii, care precizează că orice activitate trebuie remunerată. În ceste condiţii, ASI Suceava îşi rezervă dreptul pentru viitoare acţiuni.
GIANI LEONTE
preşedinte ASI Suceava

























Comentarii