10.000 de cadre didactice sucevene au fost la un pas să rămână fără salarii de sărbători

> ISJ Suceava a făcut angajări suplimentare fără încadrarea în alocarea bugetară şi fără avizul ministerului de resort, ceea ce a blocat sistemul naţional de plată a salariilor

> Ministrul Educaţiei a deblocat situaţia

Prefectura Suceava a constituit, marţi seara, o celulă de criză formată din prefectul Alexandru Moldovan, subprefectul Silvia Boliacu şi directorul Florin Sinescu, după ce prefectul a fost sesizat de preşedintele Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava privind blocajul plăţilor drepturilor salariale cuvenite angajaţilor din învăţământul preuniversitar sucevean.

Potrivit Prefecturii Suceava, inspectorul şcolar general prof. Gabriela Mihai a fost invitată să aducă lămuriri cu privire la situaţia extremă cu care se confruntă Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava în ceea ce priveşte blocajul survenit în plata salariilor în învăţământul preuniversitar judeţean, iar prefectul a solicitat un raport detaliat care să cuprindă descrierea situaţiei limită înregistrate, cauzele care au generat-o şi măsurile dispuse pentru soluţionare de către conducerea IŞJ Suceava.

„În urma şedinţei operative a rezultat că este blocat programul naţional EduSAL – platforma electronică la nivel naţional pentru plata drepturilor salariale ­ pentru luna noiembrie 2019, în cazul judeţului Suceava, existând pericolul ca plăţile pentru un număr considerabil de angajaţi din învăţământul preuniversitar sucevean să nu poată fi efectuate la data de 13 decembrie 2019” precizează sursa citată.

În aceste condiţii, prefectul Alexandru Moldovan a luat imediat legătura cu ministrul Educaţiei, Monica Cristina Anisie, solicitând analiza acestei situaţii urgente şi identificarea unei soluţii legale de deblocare a plăţilor pentru cei peste 10.000 de angajaţi ai învăţământului preuniversitar sucevean aflaţi în această situaţie, în condiţiile în care se apropie sărbătorile de iarnă.

Astfel, ieri dimineaţă a fost organizată la sediul IŞJ Suceava o videoconferinţă, la care au participat ministrul Monica Anisie, director general Mihai Păunică, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, conducerea IŞJ Suceava şi prefectul judeţului.

În cadrul videoconferinţei s-au discutat motivele ce au generat această situaţie şi s-a constatat că ISJ Suceava a procedat la suplimentarea personalului încadrat în învăţământul preuniversitar cu 70 de norme, fără încadrarea în alocarea bugetară aprobată şi fără avizul ministerului de resort.

„Motivat de situaţia excepţională ivită la nivel naţional, s-a analizat şi s-a identificat o soluţie legală de deblocare a plăţilor salariale. Doamna ministru Monica Cristina Anisie a dat asigurări că toate salariile angajaţilor din învăţământul preuniversitar sucevean vor fi plătite la termen, adică în data de 13.12.2019” se arată în comunicat.

La finalul videoconferinţei au fost invitaţi şi reprezentanţii sindicatelor, cărora li s-a comunicat că situaţia a fost deblocată.

Prefectul a mulţumit ministrului Monica Anisie pentru operativitatea şi disponibilitatea cu care s-a implicat în soluţionarea acestei situaţii de extremă urgenţă pentru salariaţii din învăţământul preuniversitar sucevean, care ar fi fost în situaţia de a nu-şi încasa drepturile salariale acum, în prag de sărbători.

„Ca urmare acestei situaţii, prefectul judeţului Suceava a solicitat conducerii IŞJ Suceava respectarea dispoziţiilor Legii nr. 500/ 2002 privind finanţele publice, conform căreia este instituită obligativitatea ordonatorilor de credite de a utiliza creditele bugetare repartizate în condiţii de economicitate, eficienţă şi eficacitate. Totodată, prefectul judeţului Suceava a solicitat conducerii IŞJ Suceava să comunice imediat şi nemijlocit orice eveniment care ar putea produce perturbarea desfăşurării normale a activităţii în învăţământul sucevean” transmite Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. Domnilor ziariști trebuie să știți că în Suceava sunt fiarte multi profesori in,, prelungirea activității,, care au salarii foarte mari si cate 2 norme. Ei sunt cei care fac aceste bukversari. Sa dea nota explucativa directorii care tin așa pensionari și cei de la Inspectorat care le aprobă prelungirea!!!!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: