În şcolile din judeţ

Campanie de prevenire a delincvenţei juvenile derulată de poliţişti

Începând cu data de 1 decembrie, lucrătorii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au demarat o amplă campanie de prevenire şi informare în rândul tinerilor pentru reducerea riscului infracţional şi victimal al minorilor în perspectiva vacanţei de iarnă. Pe lângă activităţile cu elevii în mediul şcolar, poliţiştii pun un accent deosebit pe întâlnirile cu părinţii, în vederea responsabilizării acestora şi identificării timpurii a unor schimbări comportamentale din partea copiilor. În prima săptămână din luna decembrie au fost deja organizate la nivel judeţean, cu sprijinul poliţiştilor de proximitate şi din cadrul posturilor şi secţiilor de poliţie, peste 20 de acţiuni în unităţi educaţionale, iar după ora 17, zilnic, au fost organizate întâlniri cu părinţii şi conducerile unităţilor de învăţământ. În paralel, structurile operative desfăşoară activităţi pentru creşterea siguranţei în zona şcolilor. În acest sens, Poliţia Municipiului Suceava a organizat o acţiune punctuală pe raza de competenţă, pe linia asigurării unui climat de siguranţă a elevilor şi personalului didactic, protecţia unităţilor de învăţământ, prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente şcolilor, precum şi a absenteismului şcolar, pe parcursul a două zile consecutive. În cadrul acesteia s-au verificat 14 unităţi de învăţământ şi 13 paznici şi au fost controlate opt societăţi comerciale din zona şcolilor. Au fost legitimate 94 de persoane şi au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 2.500 lei.

Până la debutul vacanţei astfel de activităţi vor continua, fiind abordate subiecte specifice sezonului rece: siguranţa rutieră, pericolele utilizării neautorizate a materialelor pirotehnice, plecările voluntare de acasă şi din centrele de plasament ori consumul de alcool şi substanţe interzise.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: