Nechifor:

Cum să se întoarcă acasă cei din diaspora dacă în loc de locuri de muncă, infrastructură şi investiţii publice se vorbeşte doar de haos, anarhie şi apocalipsă?

Vicepreşedintele Pro România, deputatul de Suceava Cătălin Nechifor, a declarat, vineri, în conferinţă de presă, că a constatat că actuala putere are o strategie de a contura o imagine apocaliptică a ţării pentru a justifica necesitatea imediată a unor alegeri anticipate, aruncând în spaţiul public informaţii care să genereze o stare de frică în rândul populaţiei, de la pensii la dezastrul privind tăierile ilegale, de la registre duble ale statului şi deficitul excesiv care au dus la deprecierea leului.

Nechifor a spus că declaraţiile ministrului Mediului, Costel Alexe, care arăta că faţă de volumul de 18,6 milioane de mc de lemn tăiat legal, în ţară se taie încă 20 de milioane de mc pe an, se subscrie unei strategii.

„Nu este lansată întâmplător. De fapt se doreşte ca pentru România să se creeze un scenariu apocaliptic: că e foarte rău, că nu se mai poate, că s-a distrus ţara şi atunci să aibă justificarea pentru a declanşa alegeri anticipate”, a spus Nechifor.

El crede că PNL profită la maxim acum pentru că are un spor electoral după preluarea guvernării.

„Am văzut două declaraţii absolut aberante ale ministrului de Finanţe, Florin Câţu, că statul român lucrează cu registre contabile paralele şi că deficitul pentru anul în curs va fi undeva la 4,6 la sută. Aceste două declaraţii au şi declanşat şi o depreciere majoră a leului care se apropie de pragul de cinci lei”, a spus deputatul sucevean.

El a mai arătat că o altă declaraţie a lui Florin Câţu, care a avansat un deficit de 3,5 la sută pentru anul viitor, când nu are în faţă niciun proiect pe care să se bazeze, este halucinantă.

„Le înţeleg mai degrabă ca strategii de a induce în rândul oamenilor o anumită teamă că ne apropiem de colaps. Se pune presiune foarte mare şi pe legea pensiilor şi oamenii se întreabă dacă vor mai primi creşterea de 40 la sută de anul viitor de la 1 septembrie”, a spus Nechifor.

El a mai spus că şi renunţarea la supraacciza pe carburant şi pe suprataxarea muncii part-time sunt măsuri pe care le-a susţinut în Parlament, dar se întreabă cum va putea guvernul să acopere 6 miliarde de lei din aceste taxe.

„Cred că acest scenariu de a crea o criză artificială în România este destul de credibil, inclusiv acest scenariu legat de pădurile ţării, un subiect foarte sensibil şi care va crea o stare socială mai aprinsă, mai conflictuală şi care, cu o scânteie potrivită, va putea declanşa inclusiv mişcări în stradă”, a spus Nechifor.

El a adăugat că e limpede că aceste lucruri care ţin, unele, chiar şi de siguranţa naţională ar trebui abordate de preşedintele Klaus Iohannis şi crede că preşedintele ar trebui să se pronunţe şi asupra unor teme cum ar fi crearea de locuri de muncă, de a aduce diaspora acasă, dar că nu o face.

„Vedem doar ştiri negative: euro e la 5 lei, deficitul bugetar excesiv şi te întrebi cum să se întoarcă acei români în România din diaspora? Oamenii din diaspora cred că au votat în această perioadă şi cu gândul că într-o zi se vor întoarce acasă, dar ce îi aşteaptă în România? Haos, anarhie, apocalipsa?

Eu cred că România ar trebui să dea mesaje pozitive de calmare, de creştere şi să vii cu măsuri prin care să echilibrezi balanţa şi să rezolvi şi sistemul de pensii şi partea de finanţări de proiecte publice şi să faci şi infrastructură”, a spus Nechifor.

Deputatul Pro România de Suceava Emanuel Havrici a explicat că cifrele privind exploatarea ilegală a 20 de milioane de mc anual nu sunt susţinute nici de cei care au efectuat studiul.

„Inventarul Fondului Forestier Naţional este realizat de Institutul de Cercetări Silvice «Marin Grecea» de la Bucureşti. Acest Inventar al Fondului Forestier Naţional se face pe baza unei statistici, adică sunt pieţe de probă la nivel naţional, iar în funcţie de acestea rezultă un anumit volum de material lemnos la nivel naţional”, a spus Havrici.

El consideră că atât preşedintele Klaus Iohannis, cât şi ministrul Mediului au folosit în scop politic aceste date ale IFN şi pentru a ataca opozanţii politici.

„Nu putem pleca de la premisa unei erori atât de mari. De la 18 milioane de mc la nivel naţional, cât se recoltează anual, să spui că sunt 38 de milioane de mc exploataţi este imposibil. Undeva trebuie să fie o eroare. Pentru că nu poţi spune că mai mult de jumătate din lemnul care circulă în România circulă ilegal. Din nefericire, acest inventar arată o anumită tendinţă. Se pare că tăierile sunt într-o dinamică crescătoare. Nu cred că poate fi de 20 de milioane de mc, dar vom cere să vedem cum au făcut cei de la ICS această evaluare pentru a putea compara cu cifrele oficiale”, a spus deputatul.

Havrici a menţionat că cei care au realizat studiul au afirmat la o şedinţă de la Ministerul Mediului că nu susţin cifra de 38 de milioane de mc, dar că ministerul continuă să o avanseze.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: