A produs un accident rutier, dar a fugit de teamă să nu fie bătut

Ceasurile se apropiau de ora 23.00 pe parcursul nopţii de vineri spre sâmbătă când poliţiştii fălticeneni au fost sesizaţi prin numărul de urgenţă 112 că în faţa unui local din urbea de pe Şomuz a avut loc un accident rutier iar şoferul a fugit de la faţa locului. Cercetările demarate de oamenii legii au stabilit că în timp ce se afla la volanul unui autoturism, în parcarea unui restaurant din municipiul Fălticeni, pe fondul unui conflict spontan cu mai mulţi tineri din faţa localului, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Hârtop, a efectuat o manevră de mers înapoi fără să se asigure, ocazie cu care a acroşat cu oglinda retrovizoare şi cu o roată pe un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Dolheşti, care se afla în parcarea restaurantului. După producerea incidentului, şoferul a părăsit locul faptei. Din accident a rezultat rănirea pietonului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, conducătorul auto vinovat de cele întâmplate a revenit la locul faptei, declarând că de frică a plecat de la faţa locului. Acesta a fost supus de poliţişti verificării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei”, ce urmează a fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: