Viteza excesivă l-a aruncat în afara părţii carosabile

> În urma accidentului o persoană a fost rănită

 Miercuri, aproape de ora 21, un şofer în vârstă de 42 de ani conducea un autoturism pe DC 67. Ajuns la intersecţia cu DJ 208B, între localităţile Udeşti şi Vereşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, bărbatul, domiciliat pe raza municipiului Suceava, nu a mai putut stăpâni maşina, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit pe un teren viran din zonă. În urma accidentului, a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 42 de ani, din municipiul municipiul Suceava, pasageră în autoturism, care a fost transportată cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: