Când pe drum, când prin curţile oamenilor

De beat ce era a spulberat poarta unei gospodării

Miercuri, aproape de ora 20, Secţia 4 Poliţie Rurală Gălăneşti a fost sesizată prin 112 că pe raza comunei Putna s-a produs un eveniment rutier. O autoutilitară distrusese poarta unui imobil şi intrase în curtea unui gospodar. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului l-au identificat pe conducătorul vehiculului implicat în eveniment în persoana unui localnic în vârstă de 54 de ani. Cercetările efectuate la faţa locului au dus la concluzia că, în timp ce conducea autoutilitara din localitatea Bivolărie către centrul comunei Putna, pe fondul oboselii şi a consumului de băuturi alcoolice, şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a spulberat poarta unui imobil, după care s-a oprit în curtea gospodăriei. Întrucât avea halenă alcoolică, el a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind o concentraţie de 0,87 mg/l de alcool pur doar în aerul expirat, ulterior, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabiliri alcoolemiei. În cauză s-a întocmit un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: